Desertul copilariei!

E prima zi oficiala de vara si cum am mintea odihnita, ca-s in vacanta, mi-am amintit de dulciurile copilariei. Ce bunatati dulci mancam noi toata vara!?

Vacantele mele au fost pe culmile dealurilor, nu intr-un oras aglomerat,astfel incat nu aveam la discretie bomboane sau ciocolata, in plus am prins si eu epoca de aur cand nu curgea lapte si miere pe nicaieri dar pentru asta am fost mai fericita as zice.

Painea cu zahar – ati mancat vreodata asa ceva? Felia de paine presarata cu zahar si eventual putin udata ca sa nu cada zaharul. Faza cu painea umeda nu-mi placea, dar painea cu zahar imi place si acum. Cu toate ca zaharul jumatate cadea pe jos era preferata aceasta forma de dulce. Si cum gasca de copii disparea repede si nu le mai dadeai de urma, fugeam repede acasa si ceream o pita cu zahar :).

Painea cu dulceata – la fel ca si painea cu zahar, se realiza foarte rapid. Mancam silvoita si  dulceata de prune cel mai des. Au fost ani in care a facut mama dulceata de fragute, o adevarata delicatese.

Pe langa asta ne facea mama destul de des prajitura, cozonac, placinte, gogosi, clatite, minciunele.

Placitele facute pe lespede au un gust deosebit de bun, nu stiu daca ati incercat vreodata dar va recomand si la fel si clatitele.

Voua ce desert va aduce aminte de copilarie si vacanta?

Anunțuri

Tag-uri:, , , , , , , , , , , , , ,

29 de gânduri despre „Desertul copilariei!

  1. Raluca 21/06/2011 la 11:45 Reply

    Lili!! Oare de ce a trebuit sa publici acest articol? Cand am citit primul paragraf deja am calatorit in trecut…prajitura cu mere (blatul intepat cu furculita), numai bunica stie sa faca prajitura asta! Of…pe urma, cealalta bunica totdeauna ne astepta cu paine facuta in casa cu smantana si cu zahar! Felia de paine groasa de 2-3 degete si stratul de smantana pe masura :))) Iti vine sau nu sa crezi, si eu mananc si acum…cand m-au mai vazut unii si altii, inclusiv sotul meu romanizat ce mananc, s-au prins de cap :))) Gombotii cu prune, desert de Septembrie! Placinte cu mere si prune, desert de August…
    Azi eu ce fac, Lili? Cu aceasta tema de discutie, m-ai dat gata :)) o zi placuta de vara iti doresc. La noi este atmosfera de iarna ..ar merge niste placinte si gogosi facute de bunica mea!

  2. Lilly 21/06/2011 la 11:59 Reply

    dear, treci la cuptor si fa ceva bun 🙂 niste gogosi 😉
    eu o sa o pun pe mama sa-mi fac placinta cu branza pe lespede…hmmmmm iti aduc si tie 🙂
    prajitura intepata cu furculita si presarata putin zahar, dupa care tb sa bei apa ca-ti sta in gat, of am uitat de ea ca n-am mancat demul demult
    deserturile copilariei mereu o sa aiba cel mai bun si rafinat gust , nimic nu se compara 🙂
    sa sun bunicile sa-ti faca ceva bun?
    te pup! ies si eu sa vad soarele ca amu isi scoate mustatile dintre nori 😉

  3. DianaEmma 21/06/2011 la 12:35 Reply

    Dulciurile vacanțelor erau cu siguranță compoturile. Eu personal nu mă dădeam în vânt după dulcețuri, marmelade, gemuri, deși și din astea se făceau multe.
    Compoturile începeau cu zarzăre, continua cu vișine și se terminau cu cele de o seară, făcute repede cu mere și mâncate cât erau calde. 😀

    Dar dulciurile copilăriei erau plăcintele făcute de bunicul duminică dimineața și prăjitura Alba-ca-Zăpada făcută de mama la ocazii speciale.

    Cine mai avea nevoie de alte dulciuri, chiar dacă se găseau în comerț și erau la îndemână? 😀

  4. Lilly 21/06/2011 la 12:39 Reply

    si compoturile ne placeau foarte mult: de cirese, visine, si prune, pt ca in zona nu erau caise sau piersici ….si iarna compotul de mere cu scortisoara 🙂 delicios!
    am uitat de budinca si gris cu lapte 🙂
    bunicul tau facea placinte? foarte interesant 😉

    • DianaEmma 21/06/2011 la 12:42 Reply

      Ce e așa interesant? Plăcintele nu sunt așa greu de făcut… 😆

  5. Lilly 21/06/2011 la 12:55 Reply

    hai sa ne punem deacord cu ce numim placinte atunci – alaut care se framanta si dospeste din care apoi se fac in tigaie sau pe lespede placinte subtiri, umplute cu branza, varza, silvoita, gem, etc
    mama mea cel ami des face pe lespede si le face foarte subtiri si extraordinar de bune
    bunicul tau cum le facea?
    nimic nu-i greu at cand esti talentat si priceput 🙂

    • DianaEmma 21/06/2011 la 13:22 Reply

      Păi și ce e așa de greu de făcut un aluat, să îl lași să se odihnească, să freci brânză cu ouă și zahăr sau alte chestie, să le trântești pe aluatul întins, să le împachetezi și să le pui la cuptor?
      Că eu nu înțeleg? Nu e sufleu sau vreo cremă din aia care n-o bați cum trebuie, fix x minute, și dacă nu o ții perfect y minte la temperatura z se strică… Sau un aluat din ăla care îl faci cu ingredientele la miligram că nu iese…
      Ce pricepere trebuie și talent la plăcinte? 😆 Aluatul e ușor, amestecatul e ușor, trebuie să ai grijă doar la cuptor sau tigaie să nu le faci crude sau arse. Dar oricine știe cum arată o plăcintă făcută bine…

      • Lilly 21/06/2011 la 13:39

        eu zic ca sunt multe lucruri care conteaza pt ca aluatul sa iasa foarte bun, asa cum expui tu nu-i greu dar in realitate doar atunci acnd faci ceva si vezi ca nu iese precum trebuia at iti dai seama ca n-ai tinut cont de anumite secrete
        poate eu sunt mai pretentioasa 🙂

      • DianaEmma 21/06/2011 la 13:54

        Și eu sunt pretențioasă. 😆

        Și mie anumite chestii, până nu le-am făcut, mi se păreau grele, că trebuie nu știu ce, nu știu cum. Dar când le-am făcut prima dată și am văzut ce e, mi-am dat seama că nu e inginerie aero-spațială.
        Adică… un aluat de plăcintă sau unul de pizza sunt foarte ușoare și nu au nevoie de cine știe ce. Și nici un blat obișnuit de tort.
        Cu condiția să nu faci gafe majore, desigur, cum ar fi să nu pui drojdie (deși la pizza nu ar fi așa grav), să pui ingrediente aiurea. Păi la astea poți trânti ingredientele (dacă te știi afon le iei și tu dintr-o carte de bucate), le amesteci, frămânți și gata.

        A… un aluat de cozonac e greu și la ăla trebuie multe secrete, frământat nu știu cum, puse toate într-o anumită proporție, da e greu. Un aluat din ăla șmecher, care trebuie să aibă un anumit număr de bule după frământare să iasă super fraged, da e greu. Sau un aluat la care dacă nu respecți ordinea ingredientelor se duce totul naibii.

        La bucătărie nu îți trebuie talent. Doar o rețetă pe care să o respecți bine, ingrediente bune și răbdare (uneori).
        Talentul îți trebuie când inventezi rețete, combinații de condimente și arome, alte alea.

      • Lilly 21/06/2011 la 14:01

        nu toate femeile ar sustine asta „La bucătărie nu îți trebuie talent. Doar o rețetă pe care să o respecți bine, ingrediente bune și răbdare (uneori).”
        daca e o reteta care o vad intr-o carte de bucate si o incerc e ok, dar dc e o reteta pe care o face mama oricat as respecta reteta nu-mi iese identic
        placintele care le face mama mea sunt deosebite 😉
        si inca ceva – gusturile si mirosurile din copilarie ne raman imprimate toata viata in memorie si mereu tindem sa comparam
        tu faci placinte?
        eu fac foarte rar din cauza mirosului si a fumului care-mi invadeaza casa, defapt multe retete nu fac din acest motiv 😀

      • DianaEmma 21/06/2011 la 14:07

        Acuma chestii gen „cum le făcea mama”, „cum le făcea bunica” nu ies din altă cauză, nu a bucătărie. Nu e vorba de talent aici; ci de creier, care modifică percepția asupra unor alimente pe baza legăturilor emoționale.
        La chestii din astea nu suntem pretențioși, suntem absurzi. 😀 Și melancolici.

        Plăcinte fac, nu prea des, pentru că eu am mari probleme cu cuptorul.
        Fumul și mirosul nu mă deranjează, de asta s-a inventat geamul deschis larg în bucătărie. 😆 De fapt la mine uneori nici iarna nu se inventează geamul închis.
        Să nu mai vorbim de norocoșii care au hotă…

      • Lilly 21/06/2011 la 14:13

        tine si de cuptor clar 🙂 una e mancarea facuta lent la foc de lemne si alta e la gaz, dar eu am incercat si acasa sa fac si nu mi-au iesit la fel, si mana conteaza 🙂
        eu sunt foarte sensibila la mirosuri, ca oricat as sta cu geamul deschis tot miros din cap pana-n picioare, si tot miroase toata casa
        si in hypermerket dc ma duc si ajung in zona de patiserie si brutarie imprumut mirosurile, imediat imi miros hainele si parul si nu-mi place deloc, ce sa-ti mai spun ca si dc cumpar iaurt de pe raft tot asa mirose ambalajul a gogosi :)))) am nasul prea fin, ar tb sa-l schimb

  6. Pato Basil 21/06/2011 la 13:12 Reply

    tin minte ca la tataia era o vechina care avea multi nepoti, dar cand ii chema sa le dea ceva bun eram mereu acolo! :)) facea niste turte… pe plita si le inmuia in apa cu zahar. Ma lingeam pe degete, desi inainte ma jucasem cu mainile in nisip sau pietris( stati linistiti n-am murit si nici n-am nici pe dracu(cred ca o sa scriu un articol despre hiperprotectia parentala)).
    Apoi neavand ce manca dulce am mancat o data mamaliga rece cu zahar( gen painea ta!) dar cand infingi mamaliga in punga de zahar… se prinde calumea…
    Apoi pe la scoala am descoperit placerea de a manca paine cu ciocolata sau covrigi fierbinti cu ciocolata! miam… Stiu ca poate suna n-aspa dar va zic ca e delicios!
    A si acum cand mananc gem de prune pe paine imi place sa pun si o feliuta de cas de oaie sarat! E o delicatesa cel putin pentru mine.

    Nu radeti! Fiecare are ciudateniile sale.

  7. Lilly 21/06/2011 la 13:42 Reply

    hmmm ce bunaciuni ai mancat tu prin copilarie si ce gusturi ciudate dulce cu sarat desi am incercat si eu aceasat combinatie si uneori mi-a placut – la dulce cu sarat ma refer
    ai dreptate fiecare avem ciudatenile noastre 🙂

    • Pato Basil 21/06/2011 la 13:52 Reply

      sau mere verzi cu zahar! am mai mancat cand eram mititel

  8. Lilly 21/06/2011 la 13:54 Reply

    daaa si deasta am mancat si eu 🙂 sau prune coapte cu paine 😉

  9. DianaEmma 21/06/2011 la 13:57 Reply

    Pepene cu pâine, all the way!!! 😆

  10. Lilly 21/06/2011 la 14:02 Reply

    pepene cu paine n-am incercat 🙂

    • Pato Basil 21/06/2011 la 14:05 Reply

      cum ? pepene rosu cu paine? woai e un deliciu!

  11. Lilly 21/06/2011 la 14:07 Reply

    o sa incerc vara asta 🙂

    • Lusio 22/06/2011 la 16:52 Reply

      Damn.. cum sa mananci pepene rosu fara paine 😦 😀

      • Lilly 23/06/2011 la 18:03

        dar voi mancat pepenele rosu cu apine la felul principal? ca eu il pap ca si desert, so…….fara paine
        m-ati facut curioasa si cu proxima ocazie o sa gust aceasta delicatese si eu 🙂

      • DianaEmma 23/06/2011 la 18:29

        Păi fructele nu trebuie mâncate după masă… ci înainte… altfel afectează digestia.
        Așa că merge ca aperitiv. 😆

        Noi vara numai asta aveam masa de seară sau prânz, pepene cât intra și o felie de pâine. 😆

      • Lilly 23/06/2011 la 18:37

        noi in Ardeal mancam sanatos nu gluma, masa de pranz sau seara niste slanina cu o salata de rosii+castraveti+ardei+ceapa si desert fructe sau ceva dulce – depinde de efortul depus
        mie fructele imi plac dupa masa, si oricum evit sa mananc anumite fructe pe stomacul gol pt ca imi creste foarte tare aciditatea si risc sa-mi provoc neplaceri, ….sau mai pap fructe intre mese
        nu am stiut ca pepenele cu paine e la asa mare cautare…..eu il pap rece vara pt ca imi da o senzatie de racoare 🙂

  12. Daniel Urda 21/06/2011 la 16:46 Reply

    Painea cu zahar … wow ! De cand nu am mai mancat asa ceva … Mai era si paine prajita cu ou si zahar deasupra.
    In general imi aduc aminte de : clatite, gogosi si inghetata

    • Lilly 23/06/2011 la 18:05 Reply

      Bine ai venit Daniel Urda!
      foarte buan painea cu zahar in special dc e paine proaspat scoasa din cuptor 🙂
      mama mai facea paine prajita in uleri incins si apoi adaugam zahar, foarte buna si asa 🙂

  13. Nice 23/06/2011 la 10:43 Reply

    Prima zi oficiala de vacanta si pentru mine!!! Happy. 😀
    Eu am copilarit si in Bucuresti, la bloc si la curte, dar si la tara am fost de cateva ori, intr-o zona subcarpatica. Ce desert? Sa spuneam placintele si prajiturile cu fructe(caise, prune sau visine) si cu branza. Desigur, mama imi facea si torturi multe cu ciocolata, multe sortimente de inghetata, iar ciocolata nu mi-a lipsit niciodata. Cu toate astea azi prefer gustul sarat, nu cel dulce, am o probleme, dulcele ma lesina, imi da o senzatie de rau.

    • Lilly 23/06/2011 la 18:11 Reply

      ma bucur ca esti in vacanta, sa ai o vara minunata!
      eu zic ca ai fost o norocoasa ca ai avut atatea bunatati 🙂 pentru mine ciocolata era asa de sarbatori, ciocolata amaruie kandia mi-o amintesc cel mai bine 🙂
      in mod normal zaharul este energie pt creier, foarte interesant ca nu simti nevoia de dulce la cat stress ai zi de zi,
      e adevarat ca in timp ne schimbam si daca candva preferam dulcele ajungem sa preferam acrul si invers

  14. […] Vreau să îți văd buzele și să le ghicesc cuvântul Cântă-mi pentru a-ți auzi duiosul glas neegalat în univers, Zâmbește! Așa va înflori si sufletul meu […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: