Prima intalnire!

Ieri dupa masa am plecat in tromba si cu mare entuziasm de la job  pentru a ajunge la intalnirea cu bloggerii. Asa ca… am ajuns acasa, mi-am pus chilotii de iesit in oras – glumesc evident- si am plecat spre Marty Boulevard ca sa-i intampin  pe ceilalti.

Masa era pregatita, eu eram pregatita mai urma sa apara lumea. Rares desi a intarziat putin- asta pentru a dovedi ca-i ardelean a ajuns primul (dupa mine). Iulia a fost acolo in timp dar a avut de dat cateva telefoane si de rezolvat o problema asa ca a ajuns a doua. Mihai ne-a tinut putin pe jar si  a ajuns ca vedetele ultimul.

Marele ABSENT al acestei intalniri a fost Napocel. Absent nemotivat. Nu stiu ce faci ca sa te revansezi! 🙂

Foarte repede ne-am acomodat, integrat in peisaj si ne-am dat drumul la povesti. Se pare ca si in realitate suntem exact la fel ca si in online, sau cel putin asta e parerea mea.

Iulia e la fel de finuta si la locul ei, ne-a povestit putin cum isi ocupa timpul liber, cat de mult ii place facultatea care o face si multe altele. Se pare ca impartim acelasi parculet, avem aceleasi aparate de gimnastica, aceasi statie de autobuz, e mica lumea sa stiti.

Rares e la fel de vorbaret ca si in online, ne-a povestit de pe la job, din viata de zi cu zi, a intretinut atmosfera si mereu a gasit subiecte de discutie interesante.

Mihai proaspat licentiat, deasta iti iertam intarzierea, a intretinut atmosfera cu bancuri foarte bune, nu stiu daca mi le mai amintesc, dar am ras cu mare pofta. E foarte haios sa stiti, spune fain bancurile.

Iar eu?!? (sa spuna ei cum sunt) Eu am fost cu glumitele ieftine, cu organizarea, cu bomboanele de ciocolata:

Din pacate timpul s-a scurs foarte repede, si ne-au dat afara si din local, asta nu pentru ca am fi fost noi prea galagiosi sau scandalagii dar localul era inchiriat total de la ora 22.00 asa ca ne-au lasat putin un gust amar. Au ramas multe subiecte nedezbatute si mizez pe acest lucru pentru intalnirile viitoare.

Pana atunci 4 blogari mici si mari va saluta de la Cluj:

Cine se mai alatura?

Weekend minunat!

Tag-uri:, , , , , , , , , , , , , , , ,

25 de gânduri despre „Prima intalnire!

  1. DianaEmma 24/09/2011 la 16:46 Reply

    Eh… de acuma poate cu asta deschizi mai mult gustul altora de întâlniri. 😛

    • Lilly 24/09/2011 la 16:53 Reply

      da. eu sper ca data viitoare o sa fim mai multi 🙂
      voi cum stati cu intalnirea? se concretizeaza?

  2. Pato Basil 24/09/2011 la 16:50 Reply

    uite asa se pun bazele unei prietenii 🙂 frumoase!
    Sper sa am si eu ocazia sa va intalnesc in carne si oase, cat de curand!

  3. Lilly 24/09/2011 la 16:55 Reply

    da, asa-i 🙂
    eu m-am bucurat ca i-am intalnit si sper as fie un inceput bun 😉
    gasca de la Cluj te asteapta cu drag data viitoare 🙂

  4. Nice 25/09/2011 la 2:40 Reply

    La cat mai multe intalniri frumoase! 🙂 Lilly, ce aparat foto ai, ca face niste poze foarte faine?

    • Lilly 25/09/2011 la 12:36 Reply

      multumim Nice, daca lumea o sa mai vrea o sa mai organizez si altele 🙂
      aparatul? e un nikon l21, ceva asa de familie, nu-i f bun, dar in localul unde am fost erau si spoturi, erau si ceva lampe si lumina era tare ciudata si nu ies bine pozele dar in rest eu sunt multumita de el

  5. Nu sunt un superblogger 25/09/2011 la 11:13 Reply

    […] de toamna, recomandandu-ne o comedie romantica. Bloggerii Clujeni au facut intalnire asa ne spune Lilly pe cand Nice incearca sa ne descoasa de […]

  6. Lusio 25/09/2011 la 13:52 Reply

    Va salutam si noi.. Dar cam putini bre.. Asa mica e blogosfera ardeleneasca ? 😦 :mrgreen:

    Cine a facut poza ? 🙂

    • Lilly 25/09/2011 la 14:06 Reply

      blogosfera ardeleneasca sigur e mare numai ca nu sunt eu in contact cu ea. eu zic ca a fost ok pentru prima intalnire, asa am reusit sa vorbim fiecare, dc eram mai multi aratam bine in poza de grup ?
      tanti chelnerita a facut poza 🙂

  7. Napocel 25/09/2011 la 15:58 Reply

    Hehehehe, marele absent. Noa așe.

    • Lilly 25/09/2011 la 20:53 Reply

      pai da 😀 te-am certat ai vazut 😀
      sa vedem cum te revansezi 😉

  8. ovi 26/09/2011 la 3:42 Reply

    fete frumose… si brabati bine… asa vad in poza…
    sa fie pe mai deparete, cu mai mare participare… sa treceti carpatii… si sa schimbati mentalitatile celor ce nu vor sa participe…
    o noua junime sa se nasca… si sa aibe infuenta si mai frumoasa decat pe vremuri…
    asa va doresc… ba chiar si mai mult…
    ovi

    PS: ce m-as bucura, sa fie posibila si participarea mea… desi… cine stie… as strica poza…
    :P)

    • Lilly 26/09/2011 la 19:04 Reply

      multumim pentru toate gandurile bune si increderea acordata 🙂
      de ce sa strici poza? sigur te-ai integra bine in peisaj 🙂
      si noi ne-am bucura sa te avem alaturi 🙂

  9. artificiality 26/09/2011 la 11:22 Reply

    Eu am zis, dacă am timp, mi-ar face plăcere să mai avem astfel de întâlniri. Eventual şi dezbateri pe teme mai ‘intense’ 😀

    • Lilly 26/09/2011 la 19:09 Reply

      la prima intalnirea am reusit sa ne cunoastem asa ca pe viitor putem face intalniri cu teme exacte 🙂 si intense 😉 astept propuneri 😉

      • otilia 26/09/2011 la 21:10

        La urmatoarea intalnire particip si eu! negresit!
        Nu am mai fost pana acum in Cluj , si am auzit ca este minunat (numai Artificiality zice ca nu :)))

      • Lilly 26/09/2011 la 21:18

        Otilia te asteptam cu mare drag 🙂
        negresit Clujul e un oras frumos si o sa te convingi de asta 🙂

  10. colorbliss 26/09/2011 la 14:03 Reply

    Da, Lilly, acum ca impartim acelasi parc si suntem constiente de asta, ar trebui sa ne facem prezenta acolo mai des! 😛
    Tu te-ai comportat ca o adevarata gazda, iar ciocolata a fost tare buna. Multuumim 😀

    • Napocel 26/09/2011 la 16:26 Reply

      Sa nu-mi spuneti ca e vorba de parcul din Gheorgheni din spate de la Mercur

    • Lilly 26/09/2011 la 19:11 Reply

      poate reusesti tu sa ma scoti la aer si miscare 🙂 mi-ar face placere
      merci si eu 🙂

  11. Lilly 26/09/2011 la 19:15 Reply

    Napocel vrei sa vi cu noi in parc? nu stam in cartierul tau dar te lasam sa faci sport pe aparatele noastre 😉

    • Napocel 26/09/2011 la 23:35 Reply

      Io numa cu halbe de vere fac sport! 😀 Eventual numa stau si ma uit la voi si va fac poze ! 😆

      • Lilly 27/09/2011 la 20:35

        iti aducem un butoi de bere sapoi sa te vedem 😀

      • Napocel 29/09/2011 la 22:06

        Atunci viu sigur! 😆

      • Lilly 29/09/2011 la 22:15

        te asteptam cu drag 🙂

Lasă un răspuns către Lilly Anulează răspunsul