Jobul, un ideal?

 

Inca din primul an de scoala ne pragatim treptat treptat pentru ceea ce inseamna cariera, pentru o viata mai frumoasa si mai placuta, dar si usoara in acelasi timp. Visam sa fim aviatori, doctori, profesori, soferi, luptatori, printese, sau mai stiu eu ce.

Facem scoala peste scoala, terminam liceul si atunci apare prima intrebare adevarata- ce vreau sa fac mai departe? apoi alegem facultatea si drumul pe care vrem sa-l urmam. Terminam facultatea si ne aprofundam studiile, facem masterate si doctorate si apoi vine timpul sa muncim.

Imi amintesc cand mi-am luat licenta ca trebuia sa fac urmatorul pas, sa muncesc. Dar ce sa muncesc? cautam in ziare si pe site-uri dedicate joburi in domeniu, si nu gaseam, si atunci m-am gandit oare ce as putea face? si asa am ajuns sa lucrez pe domeniul comercial si economic desi sunt inginer.

Nu mi-a fost simplu si nici acum nu imi este dar aveam nevoie de bani, din ceva trebuie platite facturile, ceva trebuie sa faci, nu poti astepta sa-ti cada din cer.

Sunt destul de conservatoare, sunt la al doilea job, recunosc ca imi place stabilitatea, si ca de multe ori aleg stabilitatea decat un job care azi poate fi si maine nu.

Nu e jobul ideal, dar cand ma trezesc dimineata nu ma duc cu groaza la job, stiu ca e o noua zi, ca pot aparea probleme dar stiu ca sunt si capabila sa gasesc solutii, si chiar daca uneori zic „am avut o zi cat China” dupa o noapte de somn imi revin.

La primul job am avut o perioada groaznica, in care nu-mi doream sa mai merg la job, imi era extrem de greu dar am rezistat si in asemenea conditii dar cand s-a invit oportunitatea sa plec nu m-am uitat in urma, am pasit sigura spre altceva.

E important sa-ti placa ceea ce faci, sa nu simti jobul o povara grea, sa-ti placa sa muncesti, sa nu te complaci in anumite situatii la nesfarsit. Am vazut multe persoane pasionate de ceea ce fac, care nu s-ar vedea intr-un alt loc, jobul le aduce implinirea necesara. Pana la urma 80% din viata ne-o petrecem la job, colegii si locatia sunt o a doua casa pentru noi, uneori stam mai mult cu ei decat cu propria familie, iar daca relatiile nu sunt ok si suntem mereu nemultumiti jobul e o adevarata povara care ne poate duce la depresie.

In ziua de azi joburile bune se gasesc greu,un job bun e foarte vanat, lumea se bate pentru el, daca te uiti pe site-urile de profil nu prea ai ce sa alegi, vorba mea ” videochatul ne mananca viata”.

Evident ca muncim pentru bani, altfel am face volutariat, nu ne-ar trebui contract de munca, si ca in tara noastra joburile sunt slab platite, dar rau cu rau si mai rau fara de rau, nu prea putem zice nimic. Dar vorba unui coleg „o sa treaca si criza asta, trebuie sa vina si vremuri mai bune.”

Eu cred ca patronii nostrii nu ne pot plati la adevarata valoare, nu-si permit sa ne plateasca toate calitatile pe care le avem si nici nu ne iubesc asa de mult incat sa ne puna si pe noi printre prioritatile lor, altfel cum s-ar imbogatii ei? cum ar mai exista clase sociale ? dar totusi nu trebuie sa-si permita luxul de a-si bate joc de noi, eu cred ca roata pana la urma se intoarce si o sa ajunga si ei jos si noi deasupra.(poate nu in lumea asta, dar plata fara rasplata nu exista)

Sunteti multumiti de jobul pe care il aveti? Va impliniti prin munca? Ce faceti atunci cand munca va nemultumeste? va complaceti sau luati imediat atitudine?

 

 

 

 

Anunțuri

Tag-uri:, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

31 de gânduri despre „Jobul, un ideal?

  1. DianaEmma 10/09/2012 la 23:29 Reply

    Eu sunt mulțumită de job. Nu aș spune că e ceea ce mi-am imaginat sau că pentru asta m-am pregătit (cel puțin în primii 3 ani de facultate); nu că nu aș lucra în domeniul în care am studiat, ci pentru că pornisem spre altă specializare. Dar a fost o… nișă care m-a atras de prima dată când mi-a fost prezentată, pe care am tatonat-o în spirit competitiv câteva luni și care s-a materializat într-un job bun primit aproape practic după aflarea notei la licență (în aceeași zi cu prezentarea ei).

    Nu cred în joburi perfecte. Sunt mulțumită de ceea ce am acum, pentru că de asta am nevoie acum. E un mediu mai domol la capitolul producție, unde pot învăța multe, într-un ritm permisiv mie (ritmul meu e destul de rapid), unde pot pune bine bazele profesionistei care aș vrea să devin cândva. Nu e un loc de muncă plictisitor, e un mediu în care am putut face o diversitate de lucruri, nu doar să stau să codez ca nebuna. Sunt multe lucruri pe care în altă parte nu le-aș putea face. Mediul e plăcut, programul flexibil… e bine. Nu neg că și compensațiile materiale și cele exprimate în termeni de asigurări de sănătate joacă un rol important.

    Probabil în timp, pe măsură ce voi evolua, nu voi mai fi mulțumită. Voi căuta un mediu mai competitiv, mai centrat pe o activitate, unde șansele de evoluție profesională vor fi mai mari (nu în sensul de urcare pe scară ierarhică, de titluri de middle și high management, ci spre un senior în față 😆 ).

    Sunt tipul de persoană care găsește împlinire în muncă. Am cunoscut în puținul ăsta timp de când lucrez (cât mai e până la pensie… ehe… ) ceva satisfacții și realizări profesionale și mă simt așa… puțin cucerită de aspectul tău. Nu e acesta singurul meu mod de a fi împlinită, dar e o parte importantă.

    Am învățat tot în timpul acesta să nu mă complac. Am bun simț și nu mă atac din lucruri mici ca să nu mă plâng din nimicuri, când situația generală e ok. Dacă cu unii colegi nu se colaborează bine sau sunt probleme, îmi e ușor să ignor, sunt genul de persoană care disociază bine lucrurile. Nu sunt de acord însă cu nedreptățile (de genul, din motive ierarhice, meritele celor mici nu sunt recunoscute, nu sunt trecuți cu numele în anumite documente deși ei au lucrat deși în interiorul firmei se recunoaște că ei au făcut). Deasemenea, deși nu îmi pasă de colegi, dacă sunt probleme cu project managerii sau team leaderii, dacă ei nu știu să se organizeze bine și să îi organizeze pe alții, dacă nu fac separație între simpatiile prietenești cu alți colegi și ceea ce se întâmplă la nivel profesional, etc. e o problemă pe care nu aș suporta-o.
    Nu mă complac, dar nici nu aș lua atitudine degeaba. La micile chestii îmi spun părerea; nu aș vrea însă să ajung la cicăleli și proteste. Uneori cea mai bună luare de atitudine e să pleci. Personal, deși caut stabilitate în muncă, mi-ar fi destul de ușor să plec. Poate e „de vină” și domeniul, se găsesc destul de ușor job-uri și partea materială nu pune probleme de la un anumit nivel.

    • Lilly 11/09/2012 la 20:40 Reply

      mi-au lipsit comentariile tale stufoase 🙂
      e bine ca ai un job care se potriveste cu personalitatea ta si sunt sigura ca o sa faci cariera pentru ca esti o tipa desteapta si ai toate atuurile necesare
      nu e simplu sa faci diferente, sa stii exact unde sa trasezi linia, eu ma gandesc ca mereu sunt influientata de latura sentimentala si asta ma face sa nu fiu obiectiva
      crezi ca ai putea sa traiesti fara sa muncesti? evident sa ai o sursa de venit dar sa nu te intereseze deloc munca?

      • DianaEmma 11/09/2012 la 23:14

        Eh… mă mai bucur și eu că mă laudă lumea că zic multe. 😆 Nu numai să se plângă.
        Deștepți sunt ăia de inventează, de schimbă lumea… nu eu. Am avut… calitățile necesare să pot învăța și sper să rămână intacte pe viitor, să nu mă ramolesc prematur. Mai ales că încă nu sunt terminate nici studiile teoretic.

        Latura emoțională e mereu acolo. Se manifestă atunci când o colegă ne e mai simpatică decât alta, atunci când lucrăm mai bine cu un coleg decât cu altul, etc. Dar de aici până a fi influențată părerea din punct de vedere profesional e alta. Acum la treapta „de jos” mai poate fi puternică latura emoțională. Dar când conduci niște oameni, când asignezi niște task-uri, când trebuie să recunoști meritele cuiva sau când trebuie să atribui o recompensă, deja fie trebuie să evoluezi spre o mai mare obiectivitate, fie să ai anterior o fire mai obiectivă. Poți să placi un om, să ieși la un suc după ca între prieteni, dar să nu îl favorizezi la muncă.

        Dacă aș fi obligată probabil aș putea. 😆 Nu cred că e așa o tragedie să nu fii nevoit să lucrezi, să fim serioși… mă rog, atâta vreme cât câștigi la loto și chestii de genul, nu să fii întreținut de cineva, că personal n-aș suporta lipsa independenței financiare. Aș regreta realizările profesionale pierdute, mi-ar fi dor de un mediu de lucru și de socializarea adusă, aș simți nevoia mai redusă sau mai acută să muncesc ceva… dar nu cred că aș muri din asta. Poate doar de plictiseală. 😆
        Dar la nivel practic eu nici la pensie nu mă pot imagina.

      • Lilly 12/09/2012 la 20:36

        clar esti apreciata!
        nu se stie niciodata, poate o sa revolutionezi lumea cu ceva, sau o sa contribui la ceva important, viitorul e in fata 🙂
        si mie imi place sa fiu independenta, nu-mi place sa depind de ceilalti, imi place sa ma descurc singura cat de mult pot ….nu stiu daca asta e de bine dar asa-s eu 😀
        si mie imi place sa merg la job, sa muncesc, acasa cred ca m-as plictisi de moarte, imi place ca relationez mai mult, e un mediu diferit fata de cel de acasa, socializarea asta ma tine in priza 🙂

      • DianaEmma 12/09/2012 la 22:21

        În domeniul meu nu vezi că se poartă geniile precoce… din ăștia care fac o mare invenție în primul an de facultate, se lasă de facultate și fac afaceri de miliarde. 😆 Vremea mea e cam dusă de vreo 4 ani, aparent. Oricum, unde e geniu, se descoperă de devreme…
        Eu… îi ajut pe alții să își pună în practică invențiile… sau chestii de genul. Dincolo de faptul că eu oricum și să nu vreau mă implic foarte mult în tot ceea ce fac, e mai bine și puțin mai în spate… să îmi permit să am timp și de o călătorie, și să vizitez ceva, să văd ceva… când treci de un anumit nivel trebuie extrem de multă implicare, timp, energie… eu vreau totuși să mă bucur și din împlinirea unor lucruri mai mici. Dacă muncim și să facem bani, trebuie să îi și cheltuim.
        Acum, poți să stai și acasă, să te vezi toată ziua cu prietenii… nu e obligatoriu să mergi la muncă să socializezi. Dar munca te scoate din casă cu forța de luni până vineri. 😀

  2. Leapşa cu 11 « Mnemosyne 11/09/2012 la 1:27 Reply

    […] Faci parte din blogosfera locală? Nu cred că aş putea spune asta. M-am întâlnit o dată cu Lilly, Mihai şi Artificiality (cu Lilly, întâmplător şi în treacăt, de mai multe […]

  3. babymanager 11/09/2012 la 9:44 Reply

    Eu am muncit din anul 2 de facultate, încă nu mi-am făcut un master pentru că nu vreau doar să-l am pe CV, vreau să mă şi ajute. Mă gândesc acum de ceva timp la câteva variante.Îmi place ceea ce fac şi mă consider norocoasă să muncesc la actualul meu angajator. însă cel mai minunat este jobul de mamă :)!

    • Lilly 11/09/2012 la 20:41 Reply

      jobul de mama nu l-am experimentat dar am auzit ca e unul ideal si foarte frumos 🙂
      ce master ai vrea sa urmezi? eu nu stiu daca as mai avea destula rabdare sa invat 😛

      • babymanager 11/09/2012 la 22:41

        ceva pe comunicare sau ceva pe stiinte politice

  4. romuluss 11/09/2012 la 9:53 Reply

    Cariera pentru unii e o adevarata provocare, pentru altii nu. Am trecut de-alungul anilor prin multe joburi, dat fiind faptul ca software-ul la noi in tara este un taram foarte miscator, desi cei din tara nu vad aspectul acesta(nici eu nu vedeam acest lucru acum cativa ani).

    Cariera si cautarea jobului potrivit poate fi o adevarata aventura, iti poate da satisfactii uriase, dar totodata si insatisfactii de o intensitate greu de cuatificat.

    In ultima instanta totul tine de spiritul de aventura si de o dorinta similara cu ce a a englezilor care au populat America, sa caute comoara mult visata.

    Uneori ma gandesc cu melancolie la comoditatea ce o aveam in tara, imi amintesc cu placere faptul ca mancam zilnic la Polus, savuram o prajitura, o cafea de calitate, imi petreceam ore in sir rasfoind cartile din librarie, savuram gadget-urile din magazine 🙂

    • Lilly 11/09/2012 la 20:44 Reply

      peste cativa ani te poti reintoarce la vechile obiceiuri: cafea la Polus, mancat la food court, citit in librarie, studiat gadgeturi si multe altele…Clujul te asteapta 🙂
      te simti implinit cu actualul job?
      Bine ai venit! sau comentat 😉

  5. Hapi 11/09/2012 la 19:14 Reply

    Da, sunt multumita dar nu pot spune ca e ceea ce am visat 🙂

    • Lilly 11/09/2012 la 20:45 Reply

      eu am realizat ca mereu am vista altceva decat ce mi s-a intamplat in realitate, ca viata oarecum a ales pentru mine, ca n-am fost destul de impunatoare si perseverenta incat sa nu ma las dusa de val

    • romuluss 11/09/2012 la 20:55 Reply

      Daaaaaaa ma simt multumit cu actualul job evident si ma gandesc cu drag la viitorul 😀

      • Lilly 11/09/2012 la 20:58

        avansezi avansezi, asta e bine 🙂

      • romuluss 11/09/2012 la 21:01

        Cred ca mi-a intrat comentul pe alta legatura 🙂 – sunt multumit cu jobul actual, dar ma enerveaza patronul, din pacate nu il pot demite, pt ca nu s-a inventat inca autodemisie, dar ce ma enerveaza cel mai mult sunt clientii, unii merita din plin pedeapsa cu trasul pe roata 😀

      • Lilly 11/09/2012 la 21:32

        fara clineti nu cred ca ar functiona firma din pacate 😀
        de sef mai repede te poti lepada decat de clienti 😀

  6. Samira 11/09/2012 la 20:28 Reply

    Eu mai am un an de liceu , dupa care voi lua decizia ..alegerea facultati.Imi mi-e teama sa nu aleg gresit sa nu ajung la ceea ce spui tu ..un job la care sa merg cu groaza in san sau mai rau sa nu merg deloc sa fiu somera .
    Din cate vad esti o fire versatila desi esti inginer lucrezi in domeniul comercial ori puterea de a re intoarce la 180 de grade nu e de lepadat:)

  7. Lilly 11/09/2012 la 20:48 Reply

    Samira, sper sa faci cea mai inteleapta alegere si sa urmezi o facultate care sa-ti placa, sa ajungi sa profesezi in domeniu pentru ca altfel totul e in van 🙂
    cred ca sunt o persoana care se adapteaza usor deasta nu mi-a fost asa de greu sa schimb domeniul, in domeniul in care lucrez aplic si o parte din ce am invatat in facultate, oarecum compensez anumite lipsuri

  8. DAP 12/09/2012 la 8:34 Reply

    Am fost multumita de fiecare job in parte, pe care l-am avut. Pana cand n-am mai fost. Intotdeauna imi doream sa ajung intr-un loc unde sa fiu multumita de ceea ce fac, de colegi, de bani – ca sa pot ramane multa vreme. Din pacate, cam niciodata nu s-a nimerit sa fie indeplinite macar doua dintre criterii. De cele mai multe ori, se subtiau salariile, si asa destul de subtiri in ultima vreme. De multe ori, un colectiv ok incepea sa fie otravit de colegul x si y, rubedenii de-ai sefilor. Joburile bune se gasesc rar. Joburile ideale… Exista? 🙂

    • Lilly 12/09/2012 la 20:23 Reply

      Bine ai venit!
      probabil exista si joburi ideale, chiar nu stiu dar ma gandesc ca sunt persoane pe deplin multumite si pe acestea le consider ca au un job ideal
      cred ca partea salariala ne doare cel mai mult, aici avem cele mai multe nemultumiri 😀

  9. addicted 12/09/2012 la 8:50 Reply

    Nu fac ceea ce mi-am imaginat ca voi face insa mi-s multumita. 🙂 Lucrez de acasa, lucrez cu prietenul, e un „job” in care nu sunt presata de nici un factor: timp, sef etc. si castigam atat cat sa nu ne facem nici un fel de grija. Sper/am la mai mult si la bine, evident, dar pentru asta trebuie sa muncim mult.

    Acum daca as putea da timpul inapoi as alege sa fac o alta facultate, poate de comunicare, in nici un caz economie/marketing ….

    • Lilly 12/09/2012 la 20:26 Reply

      in viitor probabil se vor ivi ocazii mai bune de job dar e bine sa nu ai targeturi de atins, sefi care iti stau in spinare, sa nu fi presata de timp 🙂
      eu as face stiinte economice pentru ca ma invart in acest domeniu 😀

  10. Diana Coman 12/09/2012 la 18:06 Reply

    Clasele sociale si respectiv profitul patronului NU sunt rezultatele „exploatarii” muncitorilor dupa cum pare sa indice in subtext articolul asta (vezi „nu ne apreciaza la adevarata valoare” etc), chit ca aia zice socialismul intr-adevar. Diferenta cu pricina (inclusiv cea de castig) e data fix de faptul ca sunt in fapt mai putini de pot fi pe bune patroni (adica pun pe picioare o afacere care da de munca -si deci de mancare si altora) decat cei de pot fi angajati.

  11. Lilly 12/09/2012 la 20:32 Reply

    Bine ai venit Diana Coman!
    nu am eu treaba cat se imbogatesc ei dar nici nu-mi convine faptul ca nu suntem apreciati asa cum trebuie, adica tie ti se pare ok sa ai 880 lei salar ca tanar cu studii superioare? e clar ca nu putem fi toti patroni si sefi ca majoritatea suntem negrisori dar inca n-am vazut patron care sa-si aprecieze angajatii la adevarata valoare, sa-i rasplateasca pe masura 😀 in fine….poate in alte tari e altfel dar la noi nu

  12. bani online 12/09/2012 la 21:55 Reply

    Norocu’ meu ca s-a inventat internetu, ca altfel trebuia sa imi caut ceva de lucru

    • Lilly 15/09/2012 la 11:29 Reply

      faci bani online? e bine ca se poate si asa ceva 🙂
      bine ai venit!

  13. qatalin 13/09/2012 la 21:40 Reply

    Nu prea-s in masura sa-mi dau cu parerea… De vreo 15 ani nu muncesc… Detest jobul cu program, sef, carte de munca, concediu etc.

  14. Lilly 15/09/2012 la 11:30 Reply

    si din ce traiesti daca nu muncesti? exista si asa ceva? sau ai o matusa Tamara care te-a trecut in testament si ti-a lasat toata averea? 😛
    vinde-mi si mie pontul 🙂

    • qatalin 16/09/2012 la 1:46 Reply

      Am jucat Monopoly in tinerete. 😛 Real estate rules. 😉

  15. Lilly 16/09/2012 la 13:04 Reply

    interesant 🙂 o sa ma apuc si eu de jucat Monopoly 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: