Arhive pe etichete: america

E cum se nimereste!

Doua doamne care muncesc la acelasi loc de munca, una de conditie medie cu familie mare 4 copii, cealalta  de conditie mai buna, fara copii care munceste pentru ca se plictiseste acasa. Prima mereu cu grija zilei de maine iar cealalta cu vise si dorinte.

Ea visa sa vada America, Tara Fagaduintei, cealalta nu avea nici un vis, vroia doar sa-si poata creste copiii, sa-i educe, sa le asigure traiul si confortul necesar. Chiar primea reprosuri ca nu are nici un vis, ca ar putea macar sa viseze ca e bogata.

Dupa un anumit timp viata le-a despartit, au ajuns la locuri de munca diferite, tineau legatura prin telefon, se sunau in general de sarbatori cand se updatau cu ce  era nou.

Anii au trecut, copiii au crescut mari si au luat drumul Americii. S-au hotarat sa-si faca acolo un rost in viata, sa munceasca si sa-si asigure traiul necesar cu gandul ca la un moment dat sa-si reintregeasca familia, sa fie toti a big family in Tara Fagaduintelor. Si asa a fost!

In momentul in care isi facea bagajele a sunat-o pe doamna care visa sa vada America ca sa o intrebe daca a reusit sa-si implineasca visul? Aceasta nu ajunse sa puna acolo piciorul, si era uimita de ea….” Si tu nici macar nu ti-ai dorit vreodata!”

Morala:

Nu e pentru cine se pregateste e pentru cine se nimereste!

Poveste fara sfarsit!

Reintors in tara dupa un an de cand s-a hotarat sa se mute in America, tara tuturor fagaduintelor, se hotaraste ca e momentul sa o caute. Vroia sa-i faca o surpriza, sa nu sune inainte de a se afisa la usa ei.

Stia ca-i plac lalelele rosii si narcisele albe si se hotaraste sa treaca pe la o florarie intai sapoi sa mearga la ea. Merge din florarie in florarie, unde sa gasesti in august lalele rosii si narcise albe? O adevarata aventura. Intr-un final gaseste lalele rosii si se multumeste cu ele, narcisele si-au scuturat demult petalele, au fost uitate undeva in primavara.

Aceasi usa pe care o stia atat de bine, aceeasi ea dincolo de usa inchisa, care il astepata si tresarea atunci cand auzea soneria.

Suna de 2 ori asa cum obisnuia sa o faca pe vremuri, si afiseaza un zambet pe toata fata, pentru ca stia ca ea verifica cine-i prin luneta vizorului.

Se trezeste din visare atunci cand un barbat ii deschide usa si-i spune „poftiti”.  Un milion de ganduri ii trec prin minte (poate s-a casatorit, poate e iubitul ei, poate sotul, sau poate e doar vecinul de la 2 care o ajuta sa schimbe o garnitura la robinet). Sangele ii invadeaza tot trupul, simte cum o caldura il strabate din talpi pana in crestetul capului, si spune balbaindu-se” caut o fata, o caut pe ea”.

Ea nu mai locuieste aici, noi am cumparat casuta asta acum 5 luni, si nu stim unde s-a mutat. Prin usa deschisa simtea inca parfumul ei, o vedea cum umbla agitata prin casa, ii vedea lucrurile peste tot, o simtea atat de aproape si totusi era foarte departe.

Multumeste pentru detalii isi cere scuze pentru deranj si pleaca. Se uita la flori, parca nu mai stralucesc la fel ca si acum 10 minute, simte cum totul se surpa in jurul lui, si iese abatut in strada. Nici nu mai stia unde si-a parcat masina, se simtea stanjenit dar si dezamagit de situatie.

Isi facuse atatea vise, isi imaginase cum o sa fie reintalnirea, simtise apropierea de ea prin fiecare por si acum totul se naruise. Unde sa mearga? Ce sa faca?

Eu am lasat-o in acel loc cand am plecat, nu mi-am dat seama ca in tot acest timp viata ei se poate schimba, imi promisese ca o sa o gasesc acolo toata viata, si acum am pierdut-o pentru totdeauna.

Ii venise in minte sa sune pe cineva apropiat ei si sa intrebe detalii. Cauta telefonul in masina si suna… „ati accesat casuta vocala………”. Nu se poate, era ultima speranta a mea si telefonul e inchis. Cauta in agenda telefonului numarul ei, ii tremurau mainile, inima ii zbura din piept si nu avea curajul sa apese bunotul „call”. Daca are pe cineva? cum sa o deranjez eu dupa aproape doi ani de cand am vazut-o ultima data?

Nu a mai scris nici pe blogul ei nimic de mai bine de 1 an, a disparut fara urma. Trebuie sa o gasesc, sa stiu ca e bine, sa-i vad ochii cum ii stralucesc, sa ma asigur ca viata i-a daruit ceea ce merita.

Am fost un las atunci cand am plecat si nici macar nu i-am spus, imaginea ei m-a urmarit in tot acest timp, regretele sunt multe dar viata isi urmeaza propriul drum si trebuie sa imi accept soarta.

Timp de doua saptmani cat  a mai stat in oras a intrebat in stanga si-n dreapta despre ea, dar nimeni nu mai stia nimic. Toti erau preocupati cu vietile lor, nimeni nu mai era interesat de ea  si nici nu-i simteau lipsa. S-a plimbat prin locurile prin care alta data se plimbau impreuna,  a cautat-o in toate fetele care le-a intalnit pe strada, dar parca o inghitise pamantul. Nu mai era.

S-a intors inapoi in tara fagaduintelor cu un mare gol in suflet, cu neimplinirea ca nu stia ce s-a intamplat cu acel sufletel, cu gandul ca in trei zile o sa o uite, ca trebuie sa accepte soara care mereu i-a fost potrivnica.

Si-o imagina fericita, intr-o casuta alaturi de un alt el si tinand la piept un copilas micut. Ce frumos ar fi fost ca acel copilas sa fie al meu asa cum ma  rugase odata ea dupa ce vazuse fetita nou-nascuta a unei prietene.

Ai spus ” eu sunt aici, nu ma mut niciodata, usa mea e deschisa si te astept atat cat e nevoie”

……………………………………………………………………………………………………………

In celalalt colt de oras, intr-un apartament cochet , in care toate miroseau a nou statea intinsa pe canapea ea. Butona aiurea tv-ul dupa o zi lunga de munca, dar gandurile ii erau departe peste ocean, la el. Stia ca nu o sa-l mai vada niciodata, ca vietile lor nu merg pe acelasi drum, ca asta e soarta lor.

Zambeste linistita, simte durerea din suflet, dar isi accepta soarta!