Masa in familie!

Aveam cativa anisori si ma trezeam dimineata la ora 6-7 pentru a lua micul dejun impreuna cu tata. Ma lua la el in brate, ma aseza pe genunchii lui, imi facea miezisori si ma lasa sa mananc tot ce era mai bun din farfuria lui. Astfel petreceam si eu timp cu el pentru ca era plecat toata ziua si uneori adormeam seara inainte sa ajunga el acasa.

Seara la cina ne asezam toti la masa, povesteam cum a fost la scoala in ziua respectiva, povesteau si parintii ce au facut peste zi si astfel petreceam timp de calitate impreuna cu familia.

Chiar si mai tarziu cand eu eram plecata la liceu si mergeam in weekend acasa ai mei ma asteptau cu masa pusa si mancam toti impreuna. Povesteam verzi si uscate si ne umpleam burtile cu bunatatile facute de catre mama. Nu mai zic de masa de duminica pentru ca asta era sfanta,  mergeam la Biserica si apoi ne asezam toti la masa.

Atunci cand aveam musafiri mama intotdeauna ne aseza la masa alaturi de ei si eram primii la care ne punea in farfurie, nu ne trimitea la joaca doar ca sa-si faca ei de cap.

La Cluj stateam singura si nu puteam sa mananc in bucatarie, imi duceam tava cu mancare in camera, ma asezam in fata tv-ului sau a calculatorului si mancam. Asa aveam impresia ca nu eram singura.

Asa sunt si acum, consider ca masa e foarte importanta, pe cat posibil incerc sa mancam impreuna, desigur asta se intampla mai des in weekend si seara. Daca eu ajung acasa moarta de foame si nu-l mai pot astepta pe sot sa mancam impreuna atunci cand ajunge el acasa ma asez cu el la masa si povestim ce am facut in ziua respectiva, petrecem timp impreuna.

Consider masa ca pe ceva ce ne leaga, ceva ce ne apropie, si da consider ca dragostea trece prin stomac si ca stand la aceeasi masa si savurand anumite bucate defapt ne legam si mai mult unul de celalalt, cimentam relatia care o avem.

Voi obisnuiti sa stati cu familia la masa? Va place sa luati masa alaturi de cei dragi? Simtiti ca asta va apropie ca si cuplu sau familie?

Publicitate

Sunt aici!

Va salut pe toti si va spun ca v-am dus dorul! 🙂

Nu am fost plecata, am umblat doar prin culisele blogului, v-am mai citit din cand in cand dar de scris nu mi-am facut timp si nici chef.
Cred ca mi-am cam iesit din mana dar poate o sa ma fortez sa mai postez din cand in cand si pe blog.
Ce am facut vara asta?

A fost o vara plina. La job fiind perioada concediilor trebuia sa ne inlocuim intre noi asa ca nici nu stiu cum a trecut vremea, acum era luni acum era deja vineri, acum suna ceasul acum parca iarasi era noaptea tarziu si trebuia sa ma odihnesc.
Pot sa va spun ca nu am reusit sa port toate rochiile si fustele din dulap pentru ca au fost putine zile fierbinti. La terasa nu am iesit deloc si nici soarele nu m-a vazut decat in treacat.
Sa nu credeti ca am devenit a workaholica, ma rog nu la job, timpul mi-a fost furat altfel.
Ne-am mutat in casa noua, si cautatul, amenajatul, mutatul mi-am luat energia de care mai dispuneam. Stiti voi cate lucruri adunam, si atunci cand ne mutam le simtim pe toate, toate trebuie adunate si apoi puse la loc.
Nici acum n-am terminat, mobila din living trebuie montata, sper ca in weekend sa reusim; si mai avem mult de aranjat dar in timp, nu-mi fac probleme, toate la timpul lor.
Cum e in casa noua?
E bine, e mai mult spatiu, mai multa liniste, exceptie cainii vecinilor care ne dau trezirea in weekend cain rest ii trezim noi cu noaptea in cap.
Acasa e acolo unde sunt oamenii dragi tie, unde sunt lucrurile tale, unde te simti bine si relaxat. Spun asta pentru ca mi-am dat seama ca n-a fost asa de greu cand m-am mutat.
Am fost si la doua nunti, ne-am distrat si simtit bine la amandoua, mai asteptam alte nunti frumoase si la anu.
Am aniversat si noi 1 an de happy mariaj, pot spune ca a fost un an frumos, cu multe impliniri, multa dragoste, multe lucruri frumoase care ni s-au intamplat. Parca ieri imi tremurau genunchi la starea civila si nu reuseam sa ma obisnuiesc cu noul nume, si azi parca am si uitat cum m-a chemat inainte.
Sper sa gasesc subiecte frumoase si sa scriu si pe blog, sa-mi fac timp acum ca vine vremea rece, sa mai stam la taclale, sa ne mai citim ca pe vremuri.
Voi ce ati facut vara asta?

Noroc sau ghinion?

Va considerati persoane norocoase sau ghinioniste?

Sunt persoane despre care se spune ca mereu au facut ce au vrut in viata, persoane care nu au facut mare lucru ca sa obtina ceva. Au intrat la liceul la care si-au dorit, apoi s-au indreptat exact spre facultatea dorita, in timp au reusit sa-si ia si o masina, sa aiba parte de dragoste si de o relatie stabila, sa se casatoreasca exact la momentul potrivit, sa-si ia o casa fara prea multi bani pentru ca au prins un pont, sa aiba un job bine platit. In plus de asta sanatatea mereu le-a fost de fier, fara prea multe probleme decat ceva raceli banale. Persoane care trec prin viata usor care nu trebuie sa se zbata atat de mult, persoane care sunt mereu la locul potrivit in momentul potrivit. Poate nu e chiar asa roz situatia dar cei din jur asta vad.

La polul opus se afla ghinionistii care mereu sunt cu un pas in spate. Linia se trage in fata lor si doar cu eforturi mari reusesc sa treaca pe lista fericitilor. Persoane care nu scapa de una ca dau de alta, au o viata tumultuoasa, ba isi pierd actele, ba masina e stricata, ba au luat ceva bacterie care le-a provocat o infectie, etc.

Acestia lupta mult sa-si gaseasca pe cineva care sa le fie alaturi ca nu multa lume rezista sa vada ca partenerul azi vine fara buletin, maine i s-a furat geaca, poimaine i-a sarit roata, si peste o saptamana are un abces  dentar de toata frumusetea.

Uneori ai impresia ca se lupta cu morile de vant pentru ca nu izbutesc sa faca mare lucru desi efortul depus e considerabil. Se spune despre ei ca nu s-au nascut sub o stea norocoasa.

Ce am prezentat eu sunt doua extreme si tind sa cred ca cei mai multi ne aflam undeva la mijloc, adica avem si noroc dar si ghinion in viata, una calda alta rece ca sa nu uitam ca traim. Nu le putem avea pe toate dar daca suntem optimisti si vedem partea plina a paharului si ne multumim cu putin primim mai mult si suntem mai impliniti.

Speranta pentru mai bine trebuie sa o pastram mereu!

Fericirea din ochii ei!

Consider luna martie ca fiind luna florilor, luna in care primesc cele mai multe flori. Iubesc sa primesc flori, iubesc florile care infloresc, imi place sa-mi decorez casuta cu flori frumoase, atunci cand am flori inflorite in ghiveci sau in vaza imi pare ca atmosfera din casa e una vesela, primitoare, zambitoare, plina de viata.

Ati vazut cat de mult se lumineaza fata unei femei atunci cand primeste o floare? Ati vazut cata fericire este in ochii ei? Ati vazut ca prin toti porii respira fericire?

Un gest mic si frumos care scoate la iveala atata emotie, fericire, bucurie in ochii unei femei. Un gest care pentru o femeie inseamna atat de mult.

Nu am inteles niciodata barbatii care nu fac acest gest, barbatii care priveaza femeile de aceasta fericire, barbatii care considera o povara daruirea unui fir de floare.  E ca si o crima privarea unei femei de a respira fericire prin toti porii atunci cand primeste un buchet de flori. Cred ca acesti barbati nu au simtit niciodata o fericire similara cu fericirea din ochii si sufletul unei femei la primirea unei flori.

Ce ar trebui sa primeasca un barbat ca sa vedem si noi femeile fericirea, emotia si bucuria din ochii si sufletul lor?

Tu conduci?

„Tu conduci?

Ce? Masina?

Da. eu conduc masina!

In viata de zi de zi conduce sotia!”

Singurii barbati care recunosc ca nu-s cocosi in casa sunt cei casatoriti, ei sunt perfect convinsi ca femeia conduce si chiar nu se agita sa conduca atata timp cat ei pot sta linistiti si totul merge ca pe roate.

Burlacii inca spera ca ei o sa conduca, ca o sa fie mereu cocosi in casa lor, ca stiu tot ce trebuie sa stie, ca ei fac cele mai bune alegeri, si stiu cel mai bine sa conduca, dar atunci cand schimba statutul isi revin.

Un barbat inteligent, chiar daca nu recunoaste public niciodata, stie ca in casa conduce femeia si apreciaza acest lucru.

Simtul proprietatii reload!

In decembrie am scris un articol despre simtul proprietatii care il gasiti aici iar zilele trecute Mihaela a dorit sa-si expuna si ea problema cu care se confrunta legata de acest subiect. Cum subiectul a fost deja discutat si rar mai citeste cineva am hotarat sa expun mai jos  povestea si frustrarile ei legate de simtul proprietatii. Stiu ca nu suntem psihologi sau oameni specializati in a da sfaturi dar cred ca  putem sa o ajutam sa inteleaga mai bine anumite situatii cu care se confrunta daca ne dam si noi cu parerea. Ea o sa analizeze parerile noastre, o sa ia ce considera ca merita si probabil pe viitor o sa stie cum sa reactioneze sau sa actioneze.

E in premiera si pentru mine sa va cer ajutorul in asemenea cazuri insa, sunt sigura ca nu o sa stai deoaparte si de aceea va multumesc mult.

” Sa incep in primul rand cu faptul ca traiesc acum (am deja cinci ani) departe de Romania si tinand cont ca sunt iesita a doua oara din tara (si de tot de data asta ),fara experienta strainatatii si fara sa cunosc mentalitatea celor de afara … poate si aici e buba..
Acasa am locuit cu parintii mei pana la 20 si ceva de ani , apoi m-am casatorit, m-am mutat la casa noastra ,un apartament dat de parintii mei ca fiind pe viitor al meu.Viata intr-un cuplu tanar e uneori complicata si cautam solutii care poate nu intotdeauna dau rezultatele asteptate.In fine peste cinci ani de casatorie am divortat avand si un copil de trei ani am decis sa ne continuam viata doar noi doi .. eu si baietelul meu.

Dupa alti cinci ani de incercare de a nu fi singura.. prin verisoara mea am cunoscut un tip din Belgia , divortat si el , cu doi copii ..Ne-a vizitat acasa de cateva ori , apoi am decis sa venim noi sa locuim la el deoarece eu aveam de pierdut mai putin ca el ,servici bun nu aveam si copilul il luam cu mine, asta nu se discuta pe cand el avea copiii la sotie si servici bun.Ajunsa aici incepe balul…

Nu pierd timp povestind de adaptare… din toate punctele de vedere inclusiv cu el …trecem de asta si ajungem in perioada cand deja incep sa vreau sa ma simt EU, stapana pe mine ,EU cu adevarat.

Cand am venit aici locuia in chirie, dupa un timp am decis sa cumpere casa unde locuiam pentru ca aceea chirie era egala cu o rata ..mi s-a parut un avantaj sa stim ca este casa Lui. De aici incep problemele.
Eu primind ceva bani de la parintii mei sa mai aranjam casa , era o casa veche dar locuibila, dar necesita si alte investitii am discutat cu el ca ceea ce cumpar vreau facturi pe numele meu el nu a fost prea fericit , de fiecare data cand trebuia sa cumparam ceva trebuia sa ii amintesc lucrul asta ,am inceput sa intru in panica , de ce nu stiu .. asta pentru ca el este propietar si eu investesc in casa lui , si asa am inceput sa cer facturi pe numele meu pana si la catelul ce l-am cumparat ..si eu l-am platit .

In perioada cumparaturilor pe numele meu , a inceput sa se poarte cam dominant , nu cu mine dar in general , mai ales cand copiii lui erau aici cu noi ma facea sa ma simt prost … sa ma simt nesigura, spunea EU SUNT SEFUL AICI …nu stiu ce a vrut sa spuna, sau poate eu aducand un plus casei si pe numele meu , simte ca pierde controlul ….la ce? Pe mine acele facturi m-au ajutat sa ma simt mai sigura…pe mine. Si el a simtit asta , si cred ca a inteles ca ma simt deja stapanul casei .Dar ideea este sa am si eu ceva ce imi apartine, nu de la el sustrase ci din banii familiei mele ….De aici a pornit totul in mine, in capul meu..la modul ca el gandeste EU SUNT SEFUL , si eu vreau sa ma leg de ceva sa ma simt sigura si acasa.. si acum traiesc dupa cinci ani cu senzatia ca nu este casa mea..nu mi-am gasit locul.
Eu in Romania , aveam casa mea, de cand m-am nascut am avut siguranta locului meu aici nimic, e ca si cum sunt cu bagajele in spate mereu …I-am spus daca voi baga bani in casa lui vreau dovezi ca acei bani sunt si din partea mea, vreau sa simt ca apartin undeva .

El a raspuns ca da nu o sa fie nici o problema , dar in schimb in momentul cand cumpar ceva deja din prima trece numele lui, eu trebuie sa ii spun de fata cu casiera “, hey , am stabilit ceva ,nu?” si prin lucruri de genul asta imi clatina mie stabilitatea ….pe care incerc din toate puterile sa o construiesc…cam asta este in mare..inca nu pot sa simt “acasa ” si doare atat de mult.

Acum astept pareri , opinii , sfaturi si metode cum sa fac sa imi gasesc locul .Pentru ca eu inteleg prin “simtul proprietatii” = stabilitate,echilibrul si relaxare.multumesc mult ..Miha .”

V-ati simtit vreodata straini in propriile voastre case?

Nu raspunzi la SMS!

O sa preiau si eu acest subiect despre care a scris zilele trecute Pato  – SMS-urile trimise de catre companiile de telefonie mobila.

In orice retea am fii, zilnic primim minim un SMS cu o invitatie la concurs. Si cum e criza, castigul prinde bine la public si sintagma „banu-i ochiul dracului” se aplica foarte bine.

Pentru a te atrage in cursa primul sms e gratis ca mai apoi sa-ti ia si pielea de pe tine daca cazi in capcana.

Zilele trecute, pe autobuz, doi baieti discutau despre asta – „sa vezi cate sms-uri am trimis sa castig o masina. imagineaza-ti era o masina pe zi! nu aveam cum sa o ratez. mi-am facut cost suplimentar de 40 de euro, dar pentru o masina merita.” Celalat zambea pe sub mustati si cand il vede cat de increzator  era ii taie aripile si-i spune „esti fraier! nu o sa castigi, e doar o modalitate de a contribui la bunastarea companiei, de a-ti lua si banii tai putini”.

M-am gandit cat de usor ne manipuleaza banii, cat de repede ne vedem castigatori, cata incredere avem in aceste marsavarii.

Eu am dat exemplu pe altii dar la fel sunt si eu, la cate concursuri nu m-am inscris sa castig una alta, n-am castigat niciodata dar atunci cand m-am inscris vedeam ca am sanse, sanse fata de cel care nu s-a inscris, ca in relaitate alte sanse nu aveam. Bine au fost si cazuri in care am castigat dar niciodata o masina, un laptop sau o excursie.

In ultima perioada am renuntat la orice fel de concurs, banii se castiga muncind nu speculand.

Ati cazut vreodata in asemenea curse? Ce premiu important ati castigat?

Energie negativa!

Am primit o begonia de 8 martie. Frumoasa. Stralucea biroul asa frumoasa era.

Am adus-o acasa, sa straluceasca si casa mea, sa simt ca-i primavara, sa fiu si eu mai vesela si casuta mea la fel.

Uitati-va cum arata acum:

Ori eu nu stiu sa o ingrijesc, ori o prea ud, ori nu o ud, ori nu o iubesc, ori o las prea mult singura, ori e prea cald in casa, ori nu-i destula lumina, ori toata energia negativa adunata in 10 ani o influienteaza?

Casa mea e plina de energie negativa, altfel nu-mi explic cum frumusete de floare paleste rapusa.

In afara de un bambus si o dracena nimic nu a rezistat si am incercat sa ma inconjor de multe specii de flori de-a lungul timpului.

Ce parere aveti? sa renunt la flori? sau imi dati solutii sa alung toata energia negativa?

Cum sa ma inconjor cu mai multa energie pozitiva?

Simtul proprietatii!

Poate e o caracteristica de zodie sau o caracteristica a romanilor, nu stiu exact, cert e ca la mine acest simt este foarte bine dezvoltat e ca  si cum ar fi un al 11lea simt.

Cu ceva timp in urma participam la o discutie, sau mai bine zis eram si eu de fata, legata de simtul proprietatii. Se spunea despre romani ca au simtul proprietatii si ca restul Europei nu-l are. M-am gandit atunci sa intervin sa spun ca nu-i adevarat ca toti avem simtul proprietatii dar am tacut pentru ca eu am acest simt atat de bine dezvoltat incat argumentele mele ar fi fost in zadar spuse.

Se poate sa fie la mine si zodia care e una de pamant, una legata de casa si familie sau poate asa sunt eu.

Nu stiu voi cum sunteti dar eu am casa mea – nu neaparat ca si proprietate in acte ci ca si fapt. Acasa toate imi zambesc, acasa ma simt cel mai bine, chiar daca sunt singura, sunt in elementul meu. Acasa e acasa.

Apoi am acasa-acasa – aici e locul unde m-am nascut, e parte din sufletul meu, sunt parintii, sunt drumurile si cararile care le stiu ca si palma. In patul meu de acasa-acasa dorm la fel de bine ca si in cel de acasa.

Orasul meu- Clujul- n-as pleca niciodata de aici, iubesc orasul asta,cum sa ma mut? aici e viata mea, am atatea amintiri aici incat ma simt legata ca si cu lanturi de acest oras.

Strada mea- primarul inca nu stie dar poate ii fac o vizita si ma ajuta sa-i schimb numele, mi-a fost profesor in facultate asa ca ar putea sa-mi faca o favoare.

Statia mea – pai normal ca am statia mea, e statia in care cobor si urc. Toti o stiu de statia lui Lilly, bine cei de la RATUC nu stiu dar le-as putea propune sa inregistreze pe robot „urmeaza statia lui Lilly”.

Autobuzul meu- conserva verde care ma duce dimineata la servici e autobuzul meu, uneori vin si fetele cu autobuzul meu. Are multe scaune si incape multa lume chiar si pe cei de la Pata Rat ii las sa circule cu el. Stiu ca sunt de’treaba. 🙂

Sa mai continui? Cred ca e deajuns sa va dati seama de al 11lea simt al meu.

Sa nu credeti ca sunt asa de bogata pentru ca mai sunt lucruri care mi le-as dori in proprietatea mea: iubit, masina, copil…….etc

Voi cum sunteti? Ce proprietati detineti? Ce simturi aveti?