Arhive pe etichete: colegi

Transparenta sau inconstienta?

Toti stim ca facebookul a luat mare amploare in ultimii ani si se situeaza pe primul loc la in ceea ce priveste socializarea virtuala. La inceput nu l-am gasit deloc interesant, nu intelegeam prea bine ce se intampla pe acolo dar apoi am inceput sa-l folosesc mai mult. Asa am reusit sa reinod prietenii, sa aud vesti despre persoane despre care nu auzisem nici o veste ani de zile. Asa mi-am regasit colegi din liceu, facultate si prieteni plecati peste hotare. Multa lume nu-i vede rostul dar pe mine m-a ajutat sa mentin anumite relatii prin intermediul acestui site. De jucat nu ma joc, n-am prins acest gust si nici nu as vrea, desi primesc zilnic invitatii in acest sens. Candva ma enervau aceste cereri dar acum le ignor.  

Fac parte din cateva grupuri si asa reusesc sa o surprind pe mama cand ii spun ca eu deja stiu ce evenimente au mai fost pe acasa si ea n-a apucat sa ma puna in tema sau nu i s-au parut importante sa le mentioneze. I-am aratat si ei cum arata facebookul si a fost impresionata sa vada poze cu vecinele sau alte cele.

Despre transparenta sau inconstienta unor persoane as vrea sa discutam. Eu ma consider o persoana deschisa, nu m-am ferit niciodata sa arat cum sunt,cum arat, chiar si pe blog am pus poze. Am destule poze si pe FB dar nu pentru ca sa adun like-uri ci pentru ca cei care ma vad doar in poze imi duc dorul si asa se mai atenueaza. La fel si eu ma bucur sa vad poze de la diverse evenimente, ma bucur si eu de fericirea altora care s-au casatorit, au fost intr-o excursie, au un copil, etc.

Ce nu imi place mie si mi se pare destul de periculos e atunci cand vad poze cu copii dezbracati, sau in diferite ipostaze care nu i-ar face mandrii nici pe parinti, nici pe copii cand cresc, pentru ca fiind o retea asa de mare cu siguranta sunt si persoane cu grave probleme psihice – pedofili, care pot folosi acele fotografii in alte scopuri. Pot trage acelasi semnal de alarma si in ceea ce privesc adolescentele care au tendinta de a se dezgoli cat mai mult, de a-si evidentia sexualitatea. Lumea nu constientizeaza pericolele care se pot ascunde.

La fel nu agreez poze cu bebelusi cu diverse afectiuni si tumori, nu e vorba ca nu empatizez cu suferinta lor, nici pe departe dar de ce trebuie sa ne expunem chiar asa? nici nu stiu daca sunt adevarate? sau sunt doar spammuri? pentru ca lumea stie ca nu poti ramane insensibil la vizualizarea unei asemenea fotografii dar din pacate se da doar share, nu se face mai mult.

Am uitat sa mentionez ca imi place sa particip si la concursuri organizate pe diverse pagini de FB doar ca n-am castigat niciodata, dar mi-ar placea sa castig.

Jobul, un ideal?

 

Inca din primul an de scoala ne pragatim treptat treptat pentru ceea ce inseamna cariera, pentru o viata mai frumoasa si mai placuta, dar si usoara in acelasi timp. Visam sa fim aviatori, doctori, profesori, soferi, luptatori, printese, sau mai stiu eu ce.

Facem scoala peste scoala, terminam liceul si atunci apare prima intrebare adevarata- ce vreau sa fac mai departe? apoi alegem facultatea si drumul pe care vrem sa-l urmam. Terminam facultatea si ne aprofundam studiile, facem masterate si doctorate si apoi vine timpul sa muncim.

Imi amintesc cand mi-am luat licenta ca trebuia sa fac urmatorul pas, sa muncesc. Dar ce sa muncesc? cautam in ziare si pe site-uri dedicate joburi in domeniu, si nu gaseam, si atunci m-am gandit oare ce as putea face? si asa am ajuns sa lucrez pe domeniul comercial si economic desi sunt inginer.

Nu mi-a fost simplu si nici acum nu imi este dar aveam nevoie de bani, din ceva trebuie platite facturile, ceva trebuie sa faci, nu poti astepta sa-ti cada din cer.

Sunt destul de conservatoare, sunt la al doilea job, recunosc ca imi place stabilitatea, si ca de multe ori aleg stabilitatea decat un job care azi poate fi si maine nu.

Nu e jobul ideal, dar cand ma trezesc dimineata nu ma duc cu groaza la job, stiu ca e o noua zi, ca pot aparea probleme dar stiu ca sunt si capabila sa gasesc solutii, si chiar daca uneori zic „am avut o zi cat China” dupa o noapte de somn imi revin.

La primul job am avut o perioada groaznica, in care nu-mi doream sa mai merg la job, imi era extrem de greu dar am rezistat si in asemenea conditii dar cand s-a invit oportunitatea sa plec nu m-am uitat in urma, am pasit sigura spre altceva.

E important sa-ti placa ceea ce faci, sa nu simti jobul o povara grea, sa-ti placa sa muncesti, sa nu te complaci in anumite situatii la nesfarsit. Am vazut multe persoane pasionate de ceea ce fac, care nu s-ar vedea intr-un alt loc, jobul le aduce implinirea necesara. Pana la urma 80% din viata ne-o petrecem la job, colegii si locatia sunt o a doua casa pentru noi, uneori stam mai mult cu ei decat cu propria familie, iar daca relatiile nu sunt ok si suntem mereu nemultumiti jobul e o adevarata povara care ne poate duce la depresie.

In ziua de azi joburile bune se gasesc greu,un job bun e foarte vanat, lumea se bate pentru el, daca te uiti pe site-urile de profil nu prea ai ce sa alegi, vorba mea ” videochatul ne mananca viata”.

Evident ca muncim pentru bani, altfel am face volutariat, nu ne-ar trebui contract de munca, si ca in tara noastra joburile sunt slab platite, dar rau cu rau si mai rau fara de rau, nu prea putem zice nimic. Dar vorba unui coleg „o sa treaca si criza asta, trebuie sa vina si vremuri mai bune.”

Eu cred ca patronii nostrii nu ne pot plati la adevarata valoare, nu-si permit sa ne plateasca toate calitatile pe care le avem si nici nu ne iubesc asa de mult incat sa ne puna si pe noi printre prioritatile lor, altfel cum s-ar imbogatii ei? cum ar mai exista clase sociale ? dar totusi nu trebuie sa-si permita luxul de a-si bate joc de noi, eu cred ca roata pana la urma se intoarce si o sa ajunga si ei jos si noi deasupra.(poate nu in lumea asta, dar plata fara rasplata nu exista)

Sunteti multumiti de jobul pe care il aveti? Va impliniti prin munca? Ce faceti atunci cand munca va nemultumeste? va complaceti sau luati imediat atitudine?

 

 

 

 

Tie cum iti suna?

…. Telefonul?

Alegi una din soneriile telefonului? sau iti personalizezi dupa bunul plac soneria cu melodia preferata?

Zilele trecute se afla in biroul nostru un colaborator, purta ceva discutii cu un coleg si incepe sa-i sune telefonul, dar nu oricum, defapt ii canta o melodie populara, ceva de genul ” cu ce m-am ales in viata…. ce-am baut? ce-am mancat? …. sau e manea?  nu stiu :). Am zambit strengareste sa nu ma observe si m-am ascuns sub birou sa pot rade. Nu trec 5 minute si incepe „dansul pinguinului” pe un alt telefon al aceluiasi domn.

Mi se pare destul de penibil atunci cand porti o discutie cu cineva, te afli intr-un loc public, sa-ti cante telefonul cine stie ce melodie. Sunt melodii mai adecvate care le poti personaliza ca si sonerie dar parca unele nu se potrivesc.

Gusturile nu se discuta, clar, dar totusi parca trebuie sa te gandesti ca soneria te poate pune si intr-o postura proasta in anumite momente.

Liceu vs Facultate!

Chem in ringul de lupta Liceul si Facultatea sa dispute titlul „cea mai frumoasa perioada din viata mea”.

Liceul: perioada adolescentei cuprinsa intre 15-19 ani

– eu? o fata extrem de timida si sensibila

– profesorii? niste sperietori pentru cei timizi si sensibili

– sistemul de invatamant? schimbator, in fiecare an era altceva

– clasa? 32 fete si un singur baiat

– disciplina? la cote maxime, obligatoriu uniforma

– prietenii? unele frumoase altele dezamagitoare

– materiile studiate? unele foarte aride predate de profesori extrem de disciplinati care n-au stiut sa transmita nimic din dragostea lor noua celor mici, sensibili si timizi iar altele frumoase care mi-au ramas dragi si astazi

– excursii? nici macar una

– socializare? barul din spatele scolii Trocadero, discoteca Bianco&Nero, vinerea de la 4-8, shopping prin Sora si Central, plimbari in Parcul Central, Gradina Botanica si Cetuie

– sloganul dirigintelui? ” daca nu invatati floshterul va asteapta … si la maturatori de strada o sa trebuiasca sa dati examen”

– activitati extrascolare? concert de colinzi organizat cu ajutorului Parintelui Picu in diferite locatii

– curtea scolii? magazinul Sora

– mancarea preferata? sana si cornul cu susan

– imbracamintea la moda? bocancii si blugii

 – cea mai buna prietena? Neli. Inca este desi ne despart mari si oceane.

– boli? pojar in clasa a 10-a

– bacul? cea mai neagra perioada din viata mea, 6 materii si 7 probe

–  banchetul? o petrecere frumoasa

– cu ce m-am ales? cu niste prietene cu care si azi tin legatura, cu dragoste pentru biologie si chimie.

Satisfactia cea mai mare a mea si a colegilor mei este faptul ca desi profesorii nostrii nu au crezut in noi, nu ne-au sustinut si incurajat toti ne-am realizat si am facut scoli mai departe si ne-am implinit si nimeni nu matura strazile.

Facultate:  „libertate frate si viata de noapte”

– eu? sensibila dar mult mai matura

– colegii? multi in primul an -160 putini dupa 5 ani de facultate 60 si ceva.

–  profesorii? niste colegi mai mari

– materiile? multe. colocvii, examene, sesiuni, proiecte care m-au invatat cum sa invat, sa sintetizez esenta, sa ma axez pe esential fara sa invat comentarii pe de rost, formule si reactii.

– disciplina? impusa prin maturitate, prin respectul fata de noi si fata de ceilalti din jurul nostru.

– prietenii? multe. Colegi minunati plini de viata, pusi pe distractie, care mi-au sarit in ajutor atunci cand am avut nevoie.

– excursii? multe organizate in scop didactic dar si unele organizate de noi.

– socializare? caminul de fete la barfe, jocuri, cantece si distractie; discoteca Bianco&Nero duminica seara gratis pentru fete; MS – tersa sau club unde dansam pe mese, chefuri prin camin sau alte locatii, terasele din campus.

–  sloganul? inveti pentru tine

– boli? varicela in anul 4 de facultate.

– licenta? multa transpiratie, nopti nedormite dar satisfactia a fost pe masura

– regret? ca nu am avut mai multe discipline practice, mai multe cursuri care ne-ar fi ajutat mai mult.

– Cea mai buna prietena? Raluca, este si acum dar tot distanta e putin vinovata si de data asta.

– activitati extrascolare? dansuri de salsa, cantece alaturi de colegi, iesiri pe terase, dormit in camin, savurat fiecare moment.

– mancarea preferata? mancarea de la cantina, micii si gratarele.

– banchetul? cea mai frumoasa petrecere din viata mea.

– cu ce m-am ales? cu cea mai minunata perioada din viata mea, cu prieteni minunati si adevarati, cu distractie, cu zambete si lacrimi la despartire.

Cand vizionez diferite inregistrari cu noi mi se face piele de gaina, ma napadesc amintirile si spun cu voce tare  A FOST CEA MAI FRUMOASA PERIOADA DIN VIATA MEA!

Melodia asta transmite exact starea acelor vremuri:

 

La multi ani de Maria!

Cei care nu stiu o sa afle acum ca da sunt si Maria, dupa dorinta mamei, desi nimeni nu-mi spune asa dar asta nu am impiedica sa ma sarbatoresc.

Si ne-am sarbatorit toata Mariile, azi, frumos la job cu mancare traditional romaneasca – slanina, sunculita, branza burduf, branza telemea, salata de legume si desert- fructe si budinca de macaroane cu branza dulce si stafide facuta de mine:

Asta am primit cadou pe langa o tastatura si un soricel ca sa fiu in trend:

Va redau si cererea facuta catre Departamentul IT:

Catre Gurul Calculatoarelor,

Subsemnata Negrisor pe Plantatie prin prezenta rog a-mi aproba o tastatura si un soricel pentru a fi in trend si a avea cel mai frumos calculator din firma.

Astept cu nerabdare aprobarea dumneavoastra mai ales ca imi sunteti dator vandut.

Sa zica cineva ca n-am avut  cea mai frumoasa zi!

Neatza!

Trebuia sa scriu acest post azi dimineata dar n-am mai reusit, asta ca sa nu va mire titlul.

Neatza!

Majoritatea ne trezim dimineata impinsi de alarma ceasului sau a telefonului, putini se trezesc cand suna alarma ceasului biologic.

Eu imi fixez alarma pentru ca sa nu am surprize si sa nu ajung in timp la job desi ma trezesc cu cateava minute inainte, aud avionul ce decoleaza la 6.15 si stiu ca urmeaza sa ma trezesc.

Deobicei mai lenevesc 5-10 minute in pat, ma intind, incerc sa derulez visele, sa ma obisnuiesc cu noua zi ce abia incepe. Din momentul in care ma trezesc sunt perfect constienta, imi pun zambetul pe buze, am energie, zburd prin casa pentru ca timpul dimineata e foarte pretios.

In momentul in care ajung la birou sunt plina de energie si gata sa incep o noua zi.

Am observat insa cum apare lumea la birou dimineata: cu ochii semideschisi, tarandusi picioarele, cu colturile buzelor lasate in jos, cu  fata aia de morocanos. Tristi si fara chef de viata. Bine nu toti dar o parte din ei asa apar.

Mi se intampla si mie sa am zile mai proaste, sa fiu foarte obosita si lipsita de chef dar de cele mai multe ori sunt plina de viata si chef, impart veselie in stanga si-n dreapta.

La plecare cei morocanosi sunt veseli si plini de viata, iar eu uneori sunt epuizata dar incerc sa-mi pastrez bunadispozitie si veselia intreaga zi.

Voi cum sunteti dimineata: morocanosi sau plini de viata?

Leapsa- viata mea!

Leapsa am primit-o de la Marmotica care in loc sa impacheteze ciocolata pentru Craciun vrea sa stie ea mai multe despre viata mea.

Cum am venit pe lume v-am scris aici. Pana la 2-3 ani nu prea am amintiri. Din spusele parintilor am fost o plangacioasa si inca mai sunt, nu vroiam sa stau cu nimeni in afara de membrii familiei, restul nu-mi placeau.

La 4 ani si 4 luni m-am nascut din nou datorita unui mare chirug care azi nu mai este in viata, dar caruia ii datorez viata mea, am primit o noua sansa. Desi eram destul de micuta am amintiri multe din acea perioada, imi amintesc drumurile lungi cu trenul de la Cluj-Bucuresti si Bucuresti-Cluj, imi amintesc magazinul Bucur Obor din care nu vroiam sa ies decat cu conditia ca mama sa-mi cumpere o papusa Aradeanca. Am iubit foarte mult papusile. Mereu ii promiteam mamei ca nu o sa le mai stric, ca le voi tine doar in vitrina dar odata ajunsa acasa papusile primeau medicamente, injectii, aveau operatii-cicatrici desenate cu creioane colorate. Nu puteam suferi singura.

Tot atunci am zburat si prima data cu avionul, cu mare scandal am vrut sa ma urc, apoi mi-a placut foarte mult, stewardesele ma serveau cu bomboane si eram tare incantata.

4-7 ani a fost  perioada ” tu nu ai voie”. Cand scapam de sub ochii parintilor aveam voie orice. A fost perioada jocurilor, a vacantelor alaturi de verisorii mei, perioada in care cutreieram dealurile si padurile in cautare de ciuperci, fragi, zmeura, mure.

Faceam cate un drum pe an sau la 6 luni la Bucuresti, mereu eram adimirata de copii ca am haine frumoase si trebuia sa le povestesc ce vedeam in Bucuresti. Am fost si la Muzeul Satului si am fost foarte impresionata, cu metroul, cu tramvaiul, prin parcuri si magazine.

Aveam un unchi la Bucuresti, avea burta si chelie. Ma iubea tare mult si ma tot ghidila, nu-mi dadea pace, si odata cand m-a enervat foarte tare i-am spus „taci chelia dracului”. Ai mei si acum imi maintesc aceasta faza.

La 7 ani am mers la scoala. Eram cam slabuta si imi era greu ghiozdanul, aveam penar de lemn, socotitoare tot din lemn. Imi amintesc ca era un noroi de groaza prin sat de-ti ramaneau cizmele impluntate acolo. Si la scoala era frig si duceam si cate un lemn ca sa ne putem incalzi. Grele vremuri dar frumoase. Noroc ca invatatoarea imi ducea de multe ori ghiozdanul.

La 14 ani eram in clasa a 8 a si am inceput scoala la Cluj pentru a-mi asigura un viitor mai bun. A fost destul de greu sa ajung la nivelul lor deoarece acasa-acasa nu aveam profesori calificati. A fost un an greu dar am reusit sa demonstrez tuturor ca pot chiar daca n-am crescut la oras si am purtat cizme de cauciuc. Cam la varsta asta am inceput sa ma uit si eu dupa colegi, care e frumos care arata bine. Pana la 13 ani clar m-am jucat cu papusile, nu prea stiam eu ce e dragostea.

La 15 ani am inceput un liceu de fete, 32 fete si un baiat. Multa fizica, matematica si chimie. Bacul a fost cel mai greu examen din viata mea. Am avut cele mai mari emotii, au fost multe probe, eram inca necoapta zic eu.

In perioada liceului se facea discoteca de la 4-8 pentru elevi si mergeam acolo sa dansam si sa socializam. Tot atunci a fost si primul sarut, primii fiori.

La 19 ani visam medicina dar pana la urma am urmat o scoala postliceala sanitara si am facut o facultate de inginerie alimentara. Doi ani am facut doua scoli la zi in paralel, a fost o perioada foarte aglomerata, fugeam de la spital la facultate, de la un curs la altul.

Perioada 2000-2005 a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea, mi-a placut atmosfera de la facultate, faptul ca in sfarsit eram altfel tratata, invatam pentru ca imi placea, profesorii ne tratau ca pe niste colegi. aveam colegi frumosi, ne petreceam noptile tragand de o bere prin campus sau dansand prin ceva bar studentesc. Tot atunci am facut si 2 ani de dansuri, de salsa.

La 25 de ani m-am angajat intr-o unitate unde eram inconjurata de multi barbati si trebuia sa le tin piept pentru ca fiind tinerica isi perminteau sa ma ia peste picior. A fost un job foarte solicitant, in paralel faceam si masterul, eram epuizata. Dupa aproape 3 ani n-am mai rezistat si mi-am dat demisia, am realizat ca eu contez mai mult decat conteaza un job.

Din 2008 pana in prezent am acelasi job, al doilea din viata mea cu carte de munca. Aici am gasit niste colegi minunati, un colectiv tanar, unde se muncea dar era si distractie. Din pacate in timp unii colegi au plecat si atmosfera nu mai e la fel. Si acum pentru a destinde atmosfera mai facem cate-o glumita ieftina.

Evident ca in toti acesti ani am fost si indragostita, am iubit, am plutit, am suferit, am visat, am plans, mi-am dorit, a incetat sa-mi mai doresc dar viata merge inainte si povestea inca se scrie.

E o leapsa grea, sunt multe amintiri, multi ani in care ni s-au intamplat multe si de aceea cine vrea sa se incumete sa o faca e invitatul/invitata mea. (si mie mi-au trebuit cateva zile pentru a ma hotari sa scriu, sunt multe momente in viata care ne-au marcat si e greu sa alegi cateva momente importante dar sugestive)

O seara minunata!

Asa am petrecut!

M-am sarbatorit! 3 zile si 3 nopti! Am primit multe urari, asta m-a bucurat cel mai mult, multe flori, multa atentie si multe cadouri.

Cel mai important lucru este faptul ca desi adaug tot mai multi ani sufletul mi-e la fel, nu simt schimbarea si asta e un lucru bun.

Multumesc pentru ca v-ati gandit o clipa si la mine!

Sambata am stat toata ziua in bucatarie si am gatit. Iata ce a iesit:

De weekend!

M-am trezit azi dimineata cu o mare pofta de shopping, de a cheltui bani, simteam ca sunt prea multi pe card si o sa sufoce. Asa ca am purces spre mall ca tot e sezonul de reduceri. Defapt e  prima faza a reducerilor, o sa mai urmeze si alte trepte mai joase, doar ca acum e o gama larga si variata de produse. Mi-am clatit ochii prin multe vitrine si magazine, am probat multe haine si mi-am obosit picioarele si nu numai.
Partea buna e ca am reusit sa cheltui ceva banuti, mi-am cumparat lucruri folositoare si frumoase. Aveam nevoie de putin rasfat, sa-mi zambeasca ceva nou in dulap sau sa zambesc eu cand port ceva nou.
M-am intalnit si cu o prietena buna, fosta colega de faculta, care locuieste in Alba si ne vedem destul de rar, ceea ce m-a bucurat mult, ca ne-am vazut si am mai schimbat si noi impresii despre viata asta, desi a fost scut timpul care l-am petrecut cu ea. Intamplator m-am mai intalnit si cu un fost coleg de faculta si tot intamplator cu alta colega care n-am vazut-o demult demul. M-am simtit bine ca i-am vazut, mi-am amintit de facultate, de chefurile si iesirile care le faceam. Ce vremuri frumoase! Cea mai frumoasa perioada din viata mea a fost facultatea.
Am facut shopping cu o prietena si am mancat mancare nesanatoasa – fastfood, foarte bine mi-a picat.
Mi-am luat si o carte, imi lipsea un numar din colectia de la Jurnalul National, de la Diverta, mult mai scumpa decat a costat in realitate dar acum o am si o sa o citesc.” Mihail Drumes- Scrisoare de Dragoste”.
Mi-am dat seama ca imi place sa fac shopping singura, fara sa ma streseaze nimeni, sa merg in ritmul meu, sa ma uit la ce imi atrage privirea, n-am rabdare sa astept dupa altii sau sa intru in magazine care nu ma atrag deloc. Totusi nu intotdeauna reusesc sa-mi iau ceva, uneori parca nimic nu ma atrage, nimic nu-mi zambeste, nimic nu ma multumeste.
A fost o zi obositoare fizic dar cu multa implinire sufleteasca ca m-am intalnit cu persoane dragi mie si mi-am confirmat inca odata faptul ca pentru noi femeile au mare importanta lucrurile mici. Shoppingul ne poate face fericite si implinite.
Kip in taci!