Arhive pe etichete: durere

Cu toata frica inainte!

Atunci cand vine vorba de sanatate chiar daca nu agreez anumite tehnici sau investigatii tot le fac pentru ca am un scop bine definit – sanatatea.

Sanatatea ar trebui pusa mai presus de orice dar recunosc ca nu intotdeauna tin cont de asta, uneori aman si iarasi aman pana la un punct cand iau atitudine si cu toata frica merg inainte.

Va pot spune cu mana pe inima ca nu ma duc cu placere la dentist si la ginecolog. Am mereu un trac cand vine vorba de astfel de controale.

Desi stomatologul la care ma duc e un barbat inalt, frumos, pus pe glume, mereu binedispus cu multa rabdare si talent, iar cabinetul e frumos aranjat, curat, iar scaunul foarte confortabil tot nu ma simt ca si la SPA. Atunci cand incepe sa lucreze la dintisorul meu parca toti muschii mi se contracta si stau ca pe ace. Nu mi-e frica de injectii, nu mi-e rau de mirosul din cabinet dar mi-e greu sa stau cate-o ora cu gura cascata, mi se usuca gura, buzele si ma doare maxilarul cum il tin asa deschis in forta. A doua zi sigur am nevralgie intercostala si maxilarul rigid. Mi-ar placea sa nu mai am carii sau alte probleme, sa se regenereze dintii. Cine stie poate in viitor se va putea obtine si acest lucru.

La ginecolog e alta treaba, parca am asa o rusine si o jena, desi stiu ca pentru ei e doar un job pentru mine parca nu e cel mai cool sa-mi dau jos textila, sa ma urc pe calul balan si sa ma deschid ca o floare iar el sa se benocleze in cele mai adanci strafunduri potrivindu-si lumina ca pentru o star de cinema. Cu tot autocontrolul nu reusesc sa ma relaxez, muschii abdominali sunt contractati si tari ca piatra.

Cu toata frica inainte imi fac controale periodice si incerc sa fiu o persoana responsabila si va indemn si pe voi sa faceti asta, sa preveniti sapoi sa tratati.

Voua ce doctori nu va plac? Unde nu mergeti din placere ci din necesitate?

Auch!

Suntem in plin sezon rece, sezonul in care virusii pun usor stapanire pe noi. Oboseala si stressul duc la scaderea imunitatii si ne trezim peste noapte ca suntem bolnavi.

De cativa ani buni am inceput sa ma vaccinez antigripal, ca sa previn aceasta boala neplacuta care te pune la pat. In luna noiembrie ma duc la cabinetul medicului de familie, de buna voie si cer sa mi se faca o doza de vaccin. Nu am facut nici o reactie adversa, pot spune ca doare injectarea serului si apoi umarul cateva zile ca si cum ai avea o febra musculara. In rest nu fac febra sau alta reactie.

In momentul in care iti faci acest vaccin trebuie sa fi pe deplin sanatos pentru ca altfel te imbolnavesti. Intr-un an imi curgea putin nasul si simteam ceva la gat, dar am zis ca vreau vaccinul si am ignorat aceste simptome si m-am imbolnavit, am facut febra si am fost bolnava dar cu toate acestea in fiecare an am perseverat si m-am vaccinat.

Cand a fost isteria cu virusul AH1N1 mi-am facut doua vaccinuri ca sa fiu sigura ca ma imunizez pentru toate tulpinile. Sunt curajoasa nu mi-e frica de intepaturi.

Pot spune ca ma ajuta, nu fac gripa si imi creste imunitatea, de raceala tot nu scap 1-2 pe sezon fac inevitabil. Oricum nu numai vaccinul ajuta cat si faptul ca ma imbrac corespunzator, incerc sa ma odihnesc suficient, sa ma vitaminizez la fel.

Am facut o cura de miere de albina cu boabe de catina, am luat 1 lingurita in fiecare dimineata timp de 2 saptamani si sper sa ma ajute si asta.

Eu sunt lipicioasa la astfel de virusi, ma iubesc mult si atunci pe cat posibil incerc sa-i tin departe de mine.

Voi va vaccinati? Ce faceti ca sa va cresteti imunitatea?

Sanatate maxima!

Stepping stone!

Cartile de povesti sunt vinovate, acolo se regasesc povesti frumoase de dragoste, acolo printesele intalnesc printi frumosi care le adora si le iubesc, zmei care le fura si printi fermecatori si viteji care lupta pentru ele si le aduc inapoi. Mereu e cu happy end!

Si ajungem adolescenti, simtim primi fiori atunci cand ne place un baiat sau o fata si credem ca e ca in cartile citite sa adormim seara, ca o sa ne indragostim, o sa ramanem toata viata impreuna si ca o sa ne iubim pana la adanci batraneti.

Si suntem tare dezamagiti atunci cand dragostea dispare, si plangem, ne tanguim, ajungem la depresie, ne doare sufletul si nu ne mai dorim sa iubim.

Si dupa ce trece un timp avem impresia ca ne-am maturizat ca nu o sa ne mai aruncam cu capul inainte, ca daca nu ne-a iesit din prima sigur ne iese din a doua. Si iarasi ajungem sa ne punem sufletul pe tava, sa visam cu ochii deschisi, sa iubim neconditionat si ne trezim intr-o buna zi parasiti, cu sufletul iarasi praf si pulbere, adunand cioburile sparte si incercand sa refacem puzzle-ul. Si nu intelegem cum altii pot si noi nu putem, si plangem ca numai noi nu avem noroc, ca am iubit cu tot sufletul si ca am primit doar tristete.

Si ne trezim la 25 de ani ca suntem ingropati in munca, ca defapt la 18 ani visam ca la aceasta varsta suntem casatoriti si avem minim un copil si incepem sa cautam ca sa ne implinim. Si cautam cautam dar mereu cand cauti nu gasesti, si atunci ne afundam mai tare in munca si ne zicem ” daca e sa fie o sa fie”. Si trec anii, intre timp incepem sa ne distram, ca doar prostii iubesc(nu eu am zis asta, am citat doar), noi acum ne-am maturizat, nu mai credem in asa ceva, avem inima de piatra si nu ne mai lasam usor dusi de val.

Si asa ajungem la 30 de ani, suntem maturi, ne dam seama ca dragostea care nu ne-a omorat ne-a intarit si suntem siguri ca momentul nostru nu a sosit inca, doar ca atunci cand o sa apara o sa ne dam seama cu siguranta.

Incercam sa deschidem ochii si celor care inca cred in povestiile de dragoste descrise in cartile cu printi si printese dar degeaba ca fiecare trebuie sa-si traiasca propria poveste, sa invete si sa se intareasca.

Si da cand apare ne dam seama din prima clipa, toate astea se simt, se traiesc, nu se pot explica. Asa trebuie sa fie!

Viata si realitatea e putin diferita intotdeauna, ne da ceea ce trebuie sa ne dea nu ceea ce ne dorim noi si toate astea spre binele nostru.

Lucrurile bune se obtin greu! e nevoie de timp si perseverenta! dar si cand le obtii te simti cel mai implinit!

Guess who?

Daca tot e sezonul virozelor,  racelilor, guturalui si altor virusi ma chinuie si pe mine o intrebare:

Cine suporta mai bine durerea- barbatul sau femeia?

sa nu aruncati cu pietre, doar stiti ca sunt o curioasa si chiar vreau parerile voastre.

First cut is the deepest!

Metaforic vorbind prima taietura e cea mai profunda si dureroasa. Clar nu o uiti niciodata. Ceea ce ma framanta pe mine :

” Cum e a doua taietura provocata de acelasi cutit?” te poate taia mai tare decat te-a taiat prima data? Intensitatea durerii e mai mare sau mai mica in comparatie cu prima taietura? Mai ai curaj sa incerci?

Unii spun…!

unii  spun ca sunt  pretentioasa. altii  spun ca n-am avut noroc. unii  spun ce e al tau e pus de’o parte. altii spun ca lucrurile bune se obtin greu. unii  spun ca timpul meu inca n-a venit. altii  spun ca visez la un print, iar printii si printesele sunt doar in povesti. unii  spun ca niciodata nu e prea tarziu. altii  spun ca trebuie sa lupt pentru ceea ce-mi doresc. unii  spun ca fiecare are jumatatea lui. altii  spun ca nimeni nu scapa. unii  spun ca prea m-am obisnuit asa. altii  spun – cum poti trai asa? unii spun ca speranta moare ultima. altii  intreaba ce astepti? unii vor doar binele. altii sunt invidiosi. unii  sustin. altii  stigmatizeaza. unii se bucura pentru reusitele mele. altii nu m-au sustinut niciodata. unii profita. altii ma ignora. unii vor. altii m-au uitat. unii imi sunt prieteni. altii nu-mi vor fi niciodata. unii inceraca sa suplineasca. altii nu ma lasa sa plang. unii au vrut ce am avut eu. altii trec cu vederea. unii ma ocolesc. altii nici nu ma intalnesc. unii cred ca am probleme grave. altii se mira ca am atatea calitati. unii nu cred. altii cred in destin. unii ma judeca. altii ma iau asa cum sunt. unii vad si sufletul. altii vad doar carcasa. unii sufera. altii se bucura. unii nu ma lasa sa vorbesc. altii incearca sa alfe prea multe. unii imi cunosc parfumul. altii nu au simtit respiratia mea niciodata. unii cred ca n-as putea. altii fug cat colo. unii se bucura cand sunt trista. altii s-au saturat sa ma tot sustina. unii spun sa ma focusez pe lucruri mici. altii sa nu mai astept. unii spun sa-mi construiesc o cariera. altii spun sa iau o pauza. unii imi dau idei. altii imi fura idealuri.

iar eu?… eu spun ca nu toate se intampla. nu toti putem fi talentati. nu toti schiem. nu toti inotam. nu toti suntem destepti. nu toti avem casa dorita. nu putem fi toti la fel.

nu e de’ajuns sa-ti doresti. nu e de’ajuns sa lupti.

unele lucruri nu se intampla niciodata.

trebuie gasit un echilibru, trebuie sa gasesti inlocuitori la ceea ce nu poti avea. trebuie doar sa accepti si sa fi acceptat.

unii spun…..altii au spus…..eu o sa tac!

De ce toate zilele de sambata sunt grele?

Frica!

FRÍCĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nici o) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc, o dată cu capul. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. phrikē.

sursa: Dex online

Jumatate din blogosfera stie deja iar cealalta jumatate o sa stie acum ca zilele astea a trebuit sa trec printr-o interventie chirurgicala pentru extragerea unui molar de minte.

Maselutele mele erau intr-o pozitie tare ciudata n-au vrut sa vada lumina zilei si au crescut perpendicular pe ceilalti dinti. Am descoperit asta intamplator cand m-am facut o radiografie la o masea de langa.

Un an de zile am tot amanat sa ajung aici. Am observat ca atunci cand nu-mi place sa fac ceva tot aman, in gandul meu astept sa nu mai trebuiasca facut acel lucru.

Intr-un final dupa ce am cerut parerea specialistilor, 3 la numar, m-am hotarat ca trebuie sa fac si acest pas. Nu era prima data si in plus de asta nu mi-e frica de ace, de injectii , de doctori, de durere.

Am incercat sa nu ma stresez, sa nu ma gandesc la nimic rau sa nu devin paranoica. Cat credeti ca a tinut aceasta minune? Acum trei zile deja am inceput sa ma stresez.  Cei din jurul meu imi ziceau „auchi” dar lasa o sa fie bine. Eu ma descurajam eu ma incurajam. Ba am mai stresat si pe altii.

Eu zic totusi ca sunt curajoasa chiar si atunci cand nu fac ceva cu placere tot imi gasesc resursele necesare.

Azi dimineata m-am trezit bine, m-am pregatit si la prima ora eram in fata cabinetului. Cand am ajuns la usa deja aveam o stare de agitatie, de stress. Imi simteam stomacul in gat desi nu mancasem nimic. Nu aveam pofta de nimic. Nici de ciocolata. 😦

De unde aceasta frica? De ce mi frica? Doar nu era prima data cand trec prin asa ceva. Daca nu mi-e frica de ace, de injectii, de doctori, de durere, de ce apare frica?

Sa fie teama de necunoscut? de faptul ca nu stiam ce se poate intampla?

Mediul nefamiliar in care pasesti, oamenii noi peste care dai, neincrederea ca toti sunt acolo pentru binele tau dau o stare de agitatie. Si daca ti s-ar oferi sansa sa pleci ai pleca fara sa te uiti in spate doar de dragul de a scapa de acea stare care pune stapanire pe tot corpul tau.

Simti cum inima iti zboara din piept, respiratia ti-e tot mai grea, privirea ti-e plina de groaza, transpiratiile reci iti trec peste tot corpul, stomacul ti-e in gat si risti sa te prabusesti intr-o secunda.

Incepi sa iti repeti in gand: linisteste-te, calmeaza-te, totul o sa fie bine. Tragi aer adanc in piept de cateva ori si lupti ca un adevarat razboinic cu toate armele din dotare sa scapi de aceasta stare.

Oricat incerc sa ma autoeduc, sa gandesc pozitiv, sa nu-mi fie frica niciodata nu reusesc. Mereu cand sunt la usa trec prin starea asta. Frica se instaleaza si trebuie sa duc lupte grele sa scap.

Dupa ce trece totul ma gandesc oare de ce mi-a fost frica? fara frica asta nu puteam trai?

Data viitoare sigur o sa fie mai bine, nu o sa-mi fie frica deloc. Da urmeaza si partea a doua. Probabil saptamana viitoare joi. Sper sa-mi mai ramana ceva mine totusi, sa nu o scot pe toata. 🙂

Sunteti fricosi? De ca va este frica? Cum invingeti starea de frica?

 

Later edit : La multi ani Florin Piersic!