Arhive pe etichete: entuziasm

Vine Mosu!?!

Vine Mosu! cu s nu cu sh. Asa zic copiii, iar mie imi place cum suna.

Sigur vine Mosu la copiii cuminti chiar si la cei mai putin cuminti, nu poate sa lipseasca. Stiti cata emotie se ascunde in aceasta credinta? Copiii cred asa de mult in mos incat nu are cum sa nu vina, nu are cum sa nu le implineasca dorintele si visurile, sa le aduca dulciuri si cadouri minunate. Abia daca mai pot respira la gandul ca mai e putin si vine Mosu, si cand gasesc cadourile in ghetute sau sub brad sunt atat de entuziasmati, veseli si plini de energie incat iti creste si tie sufletul si bucuria lor iti da si tie emotii.

Mi-e tare drag sa vad copiii fericiti ca a venit Mosu, copii care abia respira cand desfac un cadou, copii care nu-si dezlipesc ochii cand il vad pe Mosu. E cea mai frumoasa sarbatoare pentru copii, cea mai frumoasa perioada din an. Poate anul asta o sa avem parte si de fulgii de nea mult asteptati de toata lumea.

Sunt  dezamagita cand vad familii care nu-si doresc copii, persoane care dispun de sanatate, persoane inteligente cu un fond genetic bun, persoane care ar putea sa aiba mostenitori inteligenti, care au ce transmite mai departe.

Eu sunt o mare iubitoare de copii care crede ca implinirea unei familii se face prin copii.

Va doresc sa simtiti emotia si entuziasmul pe care il simt cei mici, sa va bucurati de aceasta perioada minunata, si Mosu sa va aduca cele mai frumoase cadouri!

Pentru cine o sa faceti pe Mosu anul acesta?

Concediu!

Ma uitam la emisiune Apropo TV a lui Andi Moisescu si el avea urmatorul mesaj pe tricou” omul vine dar mai si pleaca in concediu” ca tot e sezonul pentru concet- cum ii zic eu.

Ce nu-mi place mie e perioada inainte sa pleci in concediu si perioada cand te intorci iarasi la munca.

Inainte de concediu, la job evident, trebuie sa pun la punct toate proiectele in care sunt implicata, nu mai pot lasa de pe azi pe maine un raspuns, nu mai pot amana nimic, trebuie sa finalizez ce este de finalizat si nu mai suporta amanare iar pentru ce nu pot finaliza trebuie sa las toate detaliile necesare, lumea trebuie sa se descurce in lipsa mea. In plus trebuie sa ma ingrijesc sa transmit toate datele necesare, pentru cei care ma inlocuiesc cu tot ce trebuie facut in perioada in care eu lipsesc. E greu sa te gandesti la toate, chiar daca notez pe hartie, e posibil sa-mi mai scape una alta. Dar pentru asta exista mail si telefon.

Dupa cateva zile in care ma deconectez de job, de munca, de probleme de acolo, imi limpezesc gandurile, sau ma concentrez la altceva in momentul in care ma intorc la job mi-e foarte greu. Parca am mainile grele, tastele nu raspund la comenzi, mouseul se incapataneaza sa clickuiasca unde trebuie si mi se pare asa greu sa preiau toate detaliile, tot ce s-a intamplat in lipsa mea, si in plus sa mai citesc si sute de mailuri care unele s-au rezolvat si altele trebuie rezolvate. Greu!

Cred ca ma pierd prea mult in detalii si inainte de concediu ar trebui sa fiu foarte entuziasmata ca iau pauza de la job, ma odihnesc, ma relaxez, am libertate sa fac ce vreau cand vreau, si trista atunci cand ma intorc iarasi la munca ca s-a terminat perioada de relaxare, bunadispozitie si ca trebuie sa muncesc.

Voi cum reactionati inainte sa plecati in concediu? Ce stare va cuprinde atunci cand reveniti la munca?

Extaz si agonie!

Atunci cand ma entuziasmeaza ceva la prima vedere, auzire, simtire, etc sfarsesc prin a fi dezamagita, iar atunci cand sunt reticenta, prevazatoare, rezervata sfarsesc prin a ma entuziasma si bucura.

Gandirea pozitiva si atragerea energiei pozitive nu mai functioneaza in aceste cazuri. Totul e la mana destinului, se intampla exact asa cum trebuie sa se intample dar gustul amar nu reusesc sa-l acopar usor, framantarile si consumul psihic este mare.

Probabil ca nu sunt un bun manager al sentimenetlor mele, inca invat acest management, invat sa primesc infrangerea ca pe o victorie, invat sa vad partea plina a paharului, invat ca bucuria cea mare e intotdeauna la final.

Sunteti buni manageri atunci cand vine vorba de simtiri, trairi si sentimente?

Iubire s’apoi ura!

Ajungi sa-ti intalnesti jumatatea, realizezi ca e acel ceva ce-ti implineste sufletul,  simti ca e aerul care-l respiri, simti ca daca nu vorbesti intr-o zi cu el nu poti dormi, cand te uiti in ochii lui te topesti, sti dinainte ce isi doreste si ce vrea sa spuna, iti face placere sa faci multe lucruri cu el: plimbat, curat, mancare, vazut filme, etc…, simti ca toata lumea e a ta, simti ca inima ta bate in acelasi timp cu inima lui, ii iubesti mai mult defectele decat calitatile, te bucuri de orice mica surpriza care ti-o face, te simti protejata cand te trezesti dimineata in bratele lui, iti place cum sforaie ti se pare  ca e ca si o melodie de leagan si nu te deranjeaza, il iubesti asa cum e, il pui mereu pe el pe primul loc sapoi pe tine, ii iubesti familia si prietenii, imparti totul cu el si bune si rele, iubesti sa-l rasfeti si sa ai grija de e, iubesti sa fi modelata de mainile lui, iubesti sa iubesti.

El e THE ONE si vrei sa-ti petreci toata viata alaturi de el, defapt nici nu-ti mai imaginezi viata fara el, toate se invart in jur lui si in jurul tau, esti in al noualea cer si cand iti pune inelul pe deget simti ca te implinesti, ca asta ti-ai dorit toata viata, viata ta are alt sens dar nu te sperie nimic. Sti ca iubesti si esti iubita si restul nu mai conteaza.

Apoi ajungi sa faci pasul cel mare, spui da, iti imparti viata cu el, totul e lapte si miere, totul e asa cum ai visat sau poate ca uneori nici n-ai indraznit sa visezi ca toate aceste lucruri bune ti se vor intampla tie. Apreciezi totul si te bucuri de toate lucrurile frumoase si mai putin frumoase care ti se intampla.

Ajungeti sa va doriti mai mult, sa aveti un copil, sa va inmultiti dragostea, sa treceti la o noua etapa a vietii. In timp prioritatile se schimba, copilul devine mai important, dragostea trebuie inmultita sau impartita cu toti cei din familie. Apare rutina, pierzi din entuziasmul care l-ai avut la inceputul relatiei, uiti sa mai iubesti, iti doresti ce ai avut la inceput, ajungi sa te gandesti ca vrei altceva, si poate si concretizezi asta.

Din diferite motive (pot fi multe) ajungi sa pui punct relatie, casatoriei, ajungi sa nu-ti mai pese, ajungi sa zici gata vreau altceva, sa zici ca nu mai iubesti si ca vrei sa iubesti pe altcineva.

Si aici apare furtuna, arunci in stanga si in dreapta vorbe grele, nu-ti mai pasa de ea, nu-ti pasa ca ranesti si copilul, nu-ti pasa ca-ti speli rufele in strada, nu-ti pasa ca te afisezi cu o fufa care iti vrea doar banii sau o partida buna de sex, ea e vinovata pentru tot, ajungi sa o urasti.

Partea asta eu nu o inteleg, nu inteleg de ce faci scandal? de ce nu poti sa vorbesti calm si relaxat despre probleme, de ce nu poti gasi solutii care sa fie bune pentru amandoi, de ce nu te poti desparti fara atata tam-tam, fara atatea vorbe aruncate la nervi care ranesc si dor.

Nu e simplu pentru tine ca femeie sa ramai singura, cu un copil pe care trebuie sa-l cresti, sa-l educi, sa-l intretii, sa reusesti sa te mentii pe pozitie, sa lupti cu toti si cu toate. Mai ai nevoie si de cearta? Nu esti destul de suparata? Mai vrei scandal? Vrei sa nu mai poti da ochi niciodata cu el?

Sti ca iti e greu sa renunti la el chiar daca nu mai e la fel de atent ca la inceput, chiar daca te mai certi din cand in cand, in sufletul tau ramane un gol imens care probabil nu o sa-l mai umpli niciodata, cazi in depresie si doar cu ajutorul altora o sa te mai poti pune pe picioare.

E o etapa grea din viata voastra. Nu-i mai bine sa te desparti fara cearta, fara vorbe urate, sa imparti sarcinile chiar daca sunteti despartiti si aveti un copil, sa aiba si el grija de el, nu sa-l purtati prin tribunale si sa-i distrugeti sufletul, sa-l traumatizati.

Asta e parerea mea, daca nu ma mai vrei nu vreau sa-ti stau in cale, o sa plang cand tu nu o sa ma vezi, o sa-mi fie greu, o sa fiu deprimata, dar hai sa discutam, hai sa facem pace, sa ramanem in relatii bune si sa ne continuam viata. Mie nu-mi plac scandalurile, certurile, tipetele, urletele, prefer linistea si pacea, prefer sa las de la mine dar sa pot dormi noaptea.

De ce se transforma iubirea in ura? Cum poti sa urasti pe cineva pe care l-ai iubit atata? sau poate aici e cheia, cat l-ai iubit? cat te-a iubit?

Nu-mi doresc sa ajung in acest punct niciodata dar nu stiu ce-mi rezerva viitorul dar sper sa am coloana vertebrala si sa actionez exact cum gandesc acum.

De despartiri am avut si eu parte dar daca ne vedem pe strada ne salutam, ne intrebam ce mai facem si ne continuam drumul, am ramas in relatii bune, nu ne-am aruncat vorbe grele si urate, am zis punct si am continuat sa-mi vad de viata mea. N-as putea trai cu ura in suflet, n-as putea sa ajung sa transform iubirea in ura.

Voi ce parere aveti?

A trecut si Mos Nicolae!

Dupa cum v-am spus, vineri am plecat mai repede de la birou si nu am vazut bradul impodobit. Fetele insa au fost harnice, l-am impodobit frumos cu globuri rosii si portocalii (culori politice? nu cred! asa s-a nimerit 🙂 ), cu clopotei, mosi, beculete colorate, foarte frumos arata. Biroul a imbracat haina de sarbatoare.

A venit si Mosul, ne-a adus multe multe dulciuri, ciocolatele de toate felurile, bombonele si bombonici, diabet scrie pe mine. Evident ca mi-e foarte greu sa ma abtin cu atatea bunatati in jurul meu, eu care sunt mare amatoare de dulciuri si in special de ciocolata. Imi place ciocolata! mult de tot, de toate felurile, evident ca unele mai mult dar oricum ar fi nu refuz o bucatica. Pe ultimele locuri in ierarhia preferintelor se situeaza cea cu cafea, sau alcool. Dar in lipsa de altceva sunt bune si astea.

Incerc sa ma abtin dar cu greu reusesc, ar trebui sa inlocuiesc dulciurile cu fructe, imi plac mult si fructele, dar din pacate oricat de dulci ar fi nu inlocuiesc ciocolata.

Am facut si eu pe mosul, inca mai am datorii si restante dar sper ca in doua zile sa le achit, sa nu-l dezamagesc pe Mos Nicolae. Cei mai fericiti sunt copiii, traiesc totul la cele mai inalte cote, sunt emotionati, entuziasti, curiosi si bucurosi. Mi se umple sufletul cand ii vad.

Asa eram si eu. Mi-a ramas intiparit in minte un cadou de la Mos Nicolae, cred ca aveam cam 6 ani, si am primit o punga mare de cuburi: albastre, rosii si galbene. M-am bucurat foarte tare atunci.

Sincer in adancul sufletului si eu cred ca exista Mos Nicolae si Mos Craciun!  si o sa ma bucur toata viata orice as primi.

Asa cum Mos Nicolae nu m-a dezamagit sunt sigura ca nici Mos Craciun nu o sa ma dezamageasca.

Voua ce v-a adus Mosu’ ?