Arhive pe etichete: implinire

Vine Mosu!?!

Vine Mosu! cu s nu cu sh. Asa zic copiii, iar mie imi place cum suna.

Sigur vine Mosu la copiii cuminti chiar si la cei mai putin cuminti, nu poate sa lipseasca. Stiti cata emotie se ascunde in aceasta credinta? Copiii cred asa de mult in mos incat nu are cum sa nu vina, nu are cum sa nu le implineasca dorintele si visurile, sa le aduca dulciuri si cadouri minunate. Abia daca mai pot respira la gandul ca mai e putin si vine Mosu, si cand gasesc cadourile in ghetute sau sub brad sunt atat de entuziasmati, veseli si plini de energie incat iti creste si tie sufletul si bucuria lor iti da si tie emotii.

Mi-e tare drag sa vad copiii fericiti ca a venit Mosu, copii care abia respira cand desfac un cadou, copii care nu-si dezlipesc ochii cand il vad pe Mosu. E cea mai frumoasa sarbatoare pentru copii, cea mai frumoasa perioada din an. Poate anul asta o sa avem parte si de fulgii de nea mult asteptati de toata lumea.

Sunt  dezamagita cand vad familii care nu-si doresc copii, persoane care dispun de sanatate, persoane inteligente cu un fond genetic bun, persoane care ar putea sa aiba mostenitori inteligenti, care au ce transmite mai departe.

Eu sunt o mare iubitoare de copii care crede ca implinirea unei familii se face prin copii.

Va doresc sa simtiti emotia si entuziasmul pe care il simt cei mici, sa va bucurati de aceasta perioada minunata, si Mosu sa va aduca cele mai frumoase cadouri!

Pentru cine o sa faceti pe Mosu anul acesta?

Stepping stone!

Cartile de povesti sunt vinovate, acolo se regasesc povesti frumoase de dragoste, acolo printesele intalnesc printi frumosi care le adora si le iubesc, zmei care le fura si printi fermecatori si viteji care lupta pentru ele si le aduc inapoi. Mereu e cu happy end!

Si ajungem adolescenti, simtim primi fiori atunci cand ne place un baiat sau o fata si credem ca e ca in cartile citite sa adormim seara, ca o sa ne indragostim, o sa ramanem toata viata impreuna si ca o sa ne iubim pana la adanci batraneti.

Si suntem tare dezamagiti atunci cand dragostea dispare, si plangem, ne tanguim, ajungem la depresie, ne doare sufletul si nu ne mai dorim sa iubim.

Si dupa ce trece un timp avem impresia ca ne-am maturizat ca nu o sa ne mai aruncam cu capul inainte, ca daca nu ne-a iesit din prima sigur ne iese din a doua. Si iarasi ajungem sa ne punem sufletul pe tava, sa visam cu ochii deschisi, sa iubim neconditionat si ne trezim intr-o buna zi parasiti, cu sufletul iarasi praf si pulbere, adunand cioburile sparte si incercand sa refacem puzzle-ul. Si nu intelegem cum altii pot si noi nu putem, si plangem ca numai noi nu avem noroc, ca am iubit cu tot sufletul si ca am primit doar tristete.

Si ne trezim la 25 de ani ca suntem ingropati in munca, ca defapt la 18 ani visam ca la aceasta varsta suntem casatoriti si avem minim un copil si incepem sa cautam ca sa ne implinim. Si cautam cautam dar mereu cand cauti nu gasesti, si atunci ne afundam mai tare in munca si ne zicem ” daca e sa fie o sa fie”. Si trec anii, intre timp incepem sa ne distram, ca doar prostii iubesc(nu eu am zis asta, am citat doar), noi acum ne-am maturizat, nu mai credem in asa ceva, avem inima de piatra si nu ne mai lasam usor dusi de val.

Si asa ajungem la 30 de ani, suntem maturi, ne dam seama ca dragostea care nu ne-a omorat ne-a intarit si suntem siguri ca momentul nostru nu a sosit inca, doar ca atunci cand o sa apara o sa ne dam seama cu siguranta.

Incercam sa deschidem ochii si celor care inca cred in povestiile de dragoste descrise in cartile cu printi si printese dar degeaba ca fiecare trebuie sa-si traiasca propria poveste, sa invete si sa se intareasca.

Si da cand apare ne dam seama din prima clipa, toate astea se simt, se traiesc, nu se pot explica. Asa trebuie sa fie!

Viata si realitatea e putin diferita intotdeauna, ne da ceea ce trebuie sa ne dea nu ceea ce ne dorim noi si toate astea spre binele nostru.

Lucrurile bune se obtin greu! e nevoie de timp si perseverenta! dar si cand le obtii te simti cel mai implinit!

E cum se nimereste!

Doua doamne care muncesc la acelasi loc de munca, una de conditie medie cu familie mare 4 copii, cealalta  de conditie mai buna, fara copii care munceste pentru ca se plictiseste acasa. Prima mereu cu grija zilei de maine iar cealalta cu vise si dorinte.

Ea visa sa vada America, Tara Fagaduintei, cealalta nu avea nici un vis, vroia doar sa-si poata creste copiii, sa-i educe, sa le asigure traiul si confortul necesar. Chiar primea reprosuri ca nu are nici un vis, ca ar putea macar sa viseze ca e bogata.

Dupa un anumit timp viata le-a despartit, au ajuns la locuri de munca diferite, tineau legatura prin telefon, se sunau in general de sarbatori cand se updatau cu ce  era nou.

Anii au trecut, copiii au crescut mari si au luat drumul Americii. S-au hotarat sa-si faca acolo un rost in viata, sa munceasca si sa-si asigure traiul necesar cu gandul ca la un moment dat sa-si reintregeasca familia, sa fie toti a big family in Tara Fagaduintelor. Si asa a fost!

In momentul in care isi facea bagajele a sunat-o pe doamna care visa sa vada America ca sa o intrebe daca a reusit sa-si implineasca visul? Aceasta nu ajunse sa puna acolo piciorul, si era uimita de ea….” Si tu nici macar nu ti-ai dorit vreodata!”

Morala:

Nu e pentru cine se pregateste e pentru cine se nimereste!

Trecut sau viitor?

Se intampla ca la un moment dat sa-ti doresti ceva: o pereche de pantofi, o geanta, o masina, o casa, un prieten, un iubit, etc si incepi sa te lupti cu morile de vant, cu nesansa si cu alti factori impunatori si pierzi batalie dupa batalie si la un moment dat pui punct, asa e cateodata nu poti sa-ti indeplinesti dorinta oricat de mult te zbati.

Amani acest moment pentru viitor, candva cand se vor alinia planetele, horoscoapele vor zice numai de bine, vantul va bate doar pe culmi inalte, soarele va straluci puternic astfel incat mediul prielnic pentru indeplinirea dorintelor este creeat.

Si iata ca ajungi la momentul cu pricina tocma cand deja ti-a pierit orice urma de dorinta si entuziasm dar pentru ca neimplinirile nu sunt bune te hotarasti sa faci pasul si sa-ti indeplinesti o dorinta din trecut. Dar incep sa apara retinerile, sa nu-ti mai placa ce-ti placea candva, sa te indoiesti ca o sa-ti fie folositor, sa ti se para exagerat ca si pret sau neatragator.

Si pui in balanta totul, cantaresti, analizezi si tot parca nu esti pe deplin multumit. Oare de ce? Ce era perfect acum ceva timp nu mai e perfect acum. Ceva s-a schimbat. Oare nu ne place sa ne intoarcem in trecut? Viitorul tocmai pentru ca nu-l cunoastem o sa fie mai bun? Cine garanteaza asta? Trecutul e oricum cunoscut, stii exact pe ce plan joci, stii ce poate sa-ti ofere dar totusi ai retineri.

Ce alegeti intre trecut si viitor?

Intrebare intrebacioasa reload!

Am scris postul anterior pentru ca vroaim sa vad parerile voastre si sa am o baza pentru acest post.

Vin sarbatorile. Cati se bucura pentru asta?

Imi amintesc anul trecut ca pe toate blogurile lumea spunea ca nu mai e cum era Craciunul odata, ca vremurile s-au schimbat, nostalgia a disparut, bucuria care ne inunda odata sufletele parca s-a evaporat, parca nu ne mai recunostem. Ne intrebam de ce nu mai simtim ce simteam odata?

Imi amintesc ca eram mici si mama ne povestea despre bunica ca nu se bucura de Craciun, ca nu-l astepta, ca avea impresia ca „vine cu bota Craciunul”. Evident mama nu intelegea cum bunica nu se bucura, la fel cum nici eu nu intelegeam. Acum inteleg insa- bunica era vaduva cu 4 copii, nu stia biata cum sa se descurce sa le faca hainute noi, sa puna pe masa bucate alese , era imediat dupa razboi si saracia era mare si nevoile si mai mari. Cum putea sa se bucure ca vine Craciunul?

Cei mai fericiti sunt copiii. Niciodata nu o sa mai simtim in suflete emotia care o simteam cand eram copii. Poate doar atunci cand o sa avem noi copiii, cand ne bucuram prin ochii lor, cand vedem cu cata daruire ii scriu scrisori Mosului, cate emotii au cand deschid cadourile, cate ture fac prin casa pana pornesc la colindat.

Sarbatorile sunt pentru sufletele inocente, pentru cei impliniti sufleteste. Cei care sunt singuri, nu au un loc de munca, sunt bolnavi, sau au alte greutati nu asteapta sarbatorile, pentru ca de multe ori asta adanceste suferinta lor.

Chiar daca nu asteptam Craciunul el o sa vina si aduce cu el o magie, magie care vrand nevrand o sa ne cuprinda si sunt sigura ca si cei impliniti sufleteste si cei mai putin impliniti sufleteste o sa se bucure pentru cateva momente, o sa gaseasca motive care sa-i faca sa zambeasca, sa spere ca urmatorul Craciun o sa-i gaseasca mai fericiti.

Azi am fost la cumparaturi si vreau sa spun ca deja se simte febra sarbatorilor printre rafturi. Eu am cumparat o parte din cadouri mai ales ca am si sarbatoriti luna asta si nu vreau sa ma inghesui pe ultima suta de metri. Ma bucur ca pot sa fiu Mos Nicolae sau Craciun pentru copii, e cea mai mare bucurie a mea cand vine vorba de Craciun.

Zambetele lor sunt implinirea mea.

Voi il asteptati pe Mosu’?