Arhive pe etichete: jurnal

Jurnal din copilarie! 1

Totul  a pornit de la un link care-l avea azi Napocel pe facebook. Un colaj de melodii populare cantate de Florentina si Petre Giurgi.

http://www.trilulilu.ro/giginho/790581a7c2d3ed

Si m-am gandit ca asa din cand in cand sa scriu ceva amintiri din copilarie, momente care mi-au ramas in minte si care peste ani poate o sa le citeasca copiii mei sau copiii altora.

Se facea ca eram in clasa a 5-a si faceam dansuri populare. Aveam un profesor care ne invata matematica dar dupa ore facea dansuri populare cu noi. Partenerul meu de dans era cu doi ani mai mare decat mine. Dintotdeauna am fost inaltuca si slabuta, la fel si el. Aveam avantajul  ca la nevoie ma putea duce linistit in brate. El facea parte dintr-o familie care iubea mult dansul popular si dansa foarte frumos. Eu eram mai impiedicata dar incercam sa tin pasul cu el, sa nu ma las mai prejos ca sa nu ma paraseasca. Dansam in prima linie pe scena si daca-l pierdeam puteam trece in linia doi.

De 8 martie am facut serbare, noi aveam coregrafie, si eram toti imbracati frumos in costume populare. Am si acum costumul respectiv.

Si pe cand sa incepem a fost o pana de curent, si profesorul asta al nostru care era foarte pasionat de muzica si dans ne-a fluierat si noi am dansat. Ca spectatori au fost parintii si in special mamele pentru ca era cadoul pentru ziua lor dar din pacate nu iesise asa cum a fost programat.

La finalul anului dupa zeci de repetitii deja invatasem doua dansuri: o invartita si 7 pasi,  doua coregrafii diferite si aveam iarasi spectacol. Spectacol care de data asta se tine pe terenul de fotbal. Acolo era spatiu suficient pentru a dansa 7 pasi.

Si ne-am gatit frumos frumos. Aveam parul lung, mama mi-a impletit doua codite si mi-a niste elastice care aveau capsuni la capete. (stiti voi bilutele de prins codite). Capsunii astia erau din lemn, frumos sculptat si vopsit.

Si a inceput spectacolul cu invartita si apoi am continuat 7 pasi. La sapte pasi trebuia sa dansam roata pe marginea terenului. Nu era foarte mare dar muzica era din ce in ce mai rapida si partenerul meu mai mult in brate m-a dus la final.

Aplauze peste aplauze, parintii foarte bucurosi si noi la fel, eram rasplatiti la scena deschisa dupa atatea ore de munca. Profesorul bucuros ca de data asta a iesit totul perfect. Am fost acompaniati de o formatie populara din zona. Ne simteam vedete.

Dupa ce am parasit scena partenerul meu de dans m-a luat de mana, m-a tras de-o parte si mi-a zis” sa-i spui la maica-ta data viitoare sa nu-ti mai puna bile in codite ca mi-ai spart capul cu ele”.  M-am uitat rusinata la el si am plecat.

Cum aveam coditele lungi in timpul dansului l-am lovit pe bietul baiat ca l-am traumatizat. De atunci mama imi punea funde in par ca sa nu mai am reclamatii.

Blogul si blogareala!

Acu 10-15 ani nu erau bloguri, existau insa jurnale, multa lume scria ce gandea intr-un jurnal. Te asezai confortabil la masa sau intr-un fotoliu si umpleai paginile de un alb imaculat cu ganduri, versuri, sentimente de dragoste si dor, evenimente importante care odata scrise intrau in eternitate.

Ascundeai jurnalul sa nu-l gaseasca nimeni, era cel mai bun confident al tau, erau intimitatile care nu le puteai face publice. Uneori cand voiai sa stergi totul nu era optiunea de delete dar era alternativa de ars in foc sau rupt in bucatele mici mici mici, care niciodata sa nu mai poata fi puse cap la cap.

Astazi avem blogul. Lumea virtuala ne este un prieten de nadejde. Internetul  are loc pentru toata lumea. E mare inghesuiala in lumea bloggarilor, suntem multi si diferiti dar avem o caracteristica comuna ne place sa scriem si sa palavragim.

Jurnalul care odata il ascundeam de ochii altora l-am facut public prin blog.

Suntem multi bloggari care umplem paginile albe cu poezii, povesti de viata, Sf-uri, baliverne, melodii care ne plac, etc. Am decis de buna voia sa impartasim tristeti si bucuri, sa impartim totul cu voi.

De ce facem asta? Pentru ca ne simtim singuri si avem nevoie de voi, pentru ca am vrut sa va bucurati si voi atunci cand noi ne-am bucurat, pentru ca am avut nevoie de sustinere atunci cand am fost tristi, pentru ca am vrut sa impartim amintirile copilariei cu voi, pentru ca am vrut sa zambiti si voi atunci cand am zambit si noi, pentru ca am vrut sa traiti si voi anumite stari, pentru ca am vrut sa invatati din greselile noastre, pentru ca uneori putem fi un umar pe care sa plangeti, pentru ca uneori va putem da un sfat bun, pentru ca uneori oferim informatii pretioase, pentru ca am trait povesti de viata care bat filmul, pentru ca nu am vrut sa treceti prin ce am trecut noi, pentru ca ne putem ascunde identitatea, pentru ca aici ne putem creea o imagine ideala, pentru ca putem. Da putem!

Ceea ce n-am inteles niciodata este faptul ca uni arunca cu pietre asupra nostra, ca unii nu iau ca atare ceea ce scriem , pentru ca unii nu inteleg. Aici fiecare face ce vrea, scrie ce-l taie capul, uneori isi deschide sufletul ca pe o carte deschisa, alteori minte, alteori scrie doar de dragul de a scrie sau creeaza povesti care bat filmul sau poate si realitatea, sau mint de rup apele. Asta e! E lumea tuturor! trebuie sa intelegeti si sa luati totul ca atare. Sa va purtati matur!

Daca ati ajuns pe pagina cuiva si va place ce scrie cititi daca nu rasfoiti mai departe. E normal si e dreptul vostru sa va placa ceva sau nu.

Puteti comenta linistiti, dar nu mi se pare corect sa injurati, sa aruncati cu pietre in cineva, sa fiti mai destepti decat sunteti atata timp cat nu va puteti sustine punctul de vedere.

Nu pot spune ca mie mi s-au intamplat lucruri rele, nici pe departe, primesc si critici cu mare bucurie dar nu permit injuraturi si injosiri din partea unora care sunt de partea cealalta  a monitorului.

E libertate! dar… sa nu o intelegem gresit!

Kip in taci!