Arhive pe etichete: libertate

Studentie, viata dulce!

Va mai amintiti prima zi de facultate? Festivitatea? Intalnirea cu Indrumatorul de an? Cunoasterea colegilor?

M-a cuprins putin melancolia cand am realizat ca azi e 1 octombrie si incepe studentimea un nou an. As mai vrea sa mai fiu si eu studenta pentru atmosfera si colegii, pentru respectul si increderea care am primit-o de la profesorii mei, pentru rasetele si amuzamentul de zi de zi, pentru inocenta si libertate, pentru sufletele zburdalnice ce le purtam, pentru acele zile fara nici o grija si pentru multe altele.

Nu stiu cum s-a intamplat dar eu nu am fost la festivitatea de deschiderea a anului universitar pentru ca eram in spital si doctorul n-a vrut nici in ruptul capului sa ma lase sa ma bucur si eu de acea zi, trebuia sa intretin atmosfera in salon, sa fie binedispuse doamnele, sa nu fie deprimate si sa nu le urce tensiunea. Eu eram cea mai tanara de acolo, cea mai energica si poate si cea mai sanatoasa, pentru ca asta au dovedit si analizele desi doctorul a fost cam sceptic la inceput dar pana la urma a cedat.

Prima zi de facultate pentru mine a fost a treia zi cand ma grabeam sa ajung dimineata la laboratorul de Chimie Anorganica. Dezorientata, cu o mapa in mana, uitandu-ma pe toate usile ce scrie, cautand laboratorul de chimie anorganica si in intarziere pe deasupra, cireasa de pe tort.

Noroc ca am dat peste indrumatoarea de an care si-a dat seama ca-s boboaca cand m-a vazut dezorientata si m-a introdus in sala. Cred ca am si rosit la obraz cand am intrat acolo ca si o adolescenta in prima zi de liceu. Apoi am inceput sa-mi cunosc colegii, sa legam prietenii, sa facem atmosfera sa para de vis chiar daca asistam uneori la cursuri plictisitoare si lipsite de sens.

Mi-a fost foarte draga facultatea, au fost cei mai frumosi ani din viata mea, daca n-ar fi stressul exemenelor si emotiile sigur as mai repeta aceasta etapa desi sunt sigura ca n-ar mai putea fi niciodata la fel.

Voi va mai amintiti prima de la facultate?

 

 

 

Concediu!

Ma uitam la emisiune Apropo TV a lui Andi Moisescu si el avea urmatorul mesaj pe tricou” omul vine dar mai si pleaca in concediu” ca tot e sezonul pentru concet- cum ii zic eu.

Ce nu-mi place mie e perioada inainte sa pleci in concediu si perioada cand te intorci iarasi la munca.

Inainte de concediu, la job evident, trebuie sa pun la punct toate proiectele in care sunt implicata, nu mai pot lasa de pe azi pe maine un raspuns, nu mai pot amana nimic, trebuie sa finalizez ce este de finalizat si nu mai suporta amanare iar pentru ce nu pot finaliza trebuie sa las toate detaliile necesare, lumea trebuie sa se descurce in lipsa mea. In plus trebuie sa ma ingrijesc sa transmit toate datele necesare, pentru cei care ma inlocuiesc cu tot ce trebuie facut in perioada in care eu lipsesc. E greu sa te gandesti la toate, chiar daca notez pe hartie, e posibil sa-mi mai scape una alta. Dar pentru asta exista mail si telefon.

Dupa cateva zile in care ma deconectez de job, de munca, de probleme de acolo, imi limpezesc gandurile, sau ma concentrez la altceva in momentul in care ma intorc la job mi-e foarte greu. Parca am mainile grele, tastele nu raspund la comenzi, mouseul se incapataneaza sa clickuiasca unde trebuie si mi se pare asa greu sa preiau toate detaliile, tot ce s-a intamplat in lipsa mea, si in plus sa mai citesc si sute de mailuri care unele s-au rezolvat si altele trebuie rezolvate. Greu!

Cred ca ma pierd prea mult in detalii si inainte de concediu ar trebui sa fiu foarte entuziasmata ca iau pauza de la job, ma odihnesc, ma relaxez, am libertate sa fac ce vreau cand vreau, si trista atunci cand ma intorc iarasi la munca ca s-a terminat perioada de relaxare, bunadispozitie si ca trebuie sa muncesc.

Voi cum reactionati inainte sa plecati in concediu? Ce stare va cuprinde atunci cand reveniti la munca?

Blogul si blogareala!

Acu 10-15 ani nu erau bloguri, existau insa jurnale, multa lume scria ce gandea intr-un jurnal. Te asezai confortabil la masa sau intr-un fotoliu si umpleai paginile de un alb imaculat cu ganduri, versuri, sentimente de dragoste si dor, evenimente importante care odata scrise intrau in eternitate.

Ascundeai jurnalul sa nu-l gaseasca nimeni, era cel mai bun confident al tau, erau intimitatile care nu le puteai face publice. Uneori cand voiai sa stergi totul nu era optiunea de delete dar era alternativa de ars in foc sau rupt in bucatele mici mici mici, care niciodata sa nu mai poata fi puse cap la cap.

Astazi avem blogul. Lumea virtuala ne este un prieten de nadejde. Internetul  are loc pentru toata lumea. E mare inghesuiala in lumea bloggarilor, suntem multi si diferiti dar avem o caracteristica comuna ne place sa scriem si sa palavragim.

Jurnalul care odata il ascundeam de ochii altora l-am facut public prin blog.

Suntem multi bloggari care umplem paginile albe cu poezii, povesti de viata, Sf-uri, baliverne, melodii care ne plac, etc. Am decis de buna voia sa impartasim tristeti si bucuri, sa impartim totul cu voi.

De ce facem asta? Pentru ca ne simtim singuri si avem nevoie de voi, pentru ca am vrut sa va bucurati si voi atunci cand noi ne-am bucurat, pentru ca am avut nevoie de sustinere atunci cand am fost tristi, pentru ca am vrut sa impartim amintirile copilariei cu voi, pentru ca am vrut sa zambiti si voi atunci cand am zambit si noi, pentru ca am vrut sa traiti si voi anumite stari, pentru ca am vrut sa invatati din greselile noastre, pentru ca uneori putem fi un umar pe care sa plangeti, pentru ca uneori va putem da un sfat bun, pentru ca uneori oferim informatii pretioase, pentru ca am trait povesti de viata care bat filmul, pentru ca nu am vrut sa treceti prin ce am trecut noi, pentru ca ne putem ascunde identitatea, pentru ca aici ne putem creea o imagine ideala, pentru ca putem. Da putem!

Ceea ce n-am inteles niciodata este faptul ca uni arunca cu pietre asupra nostra, ca unii nu iau ca atare ceea ce scriem , pentru ca unii nu inteleg. Aici fiecare face ce vrea, scrie ce-l taie capul, uneori isi deschide sufletul ca pe o carte deschisa, alteori minte, alteori scrie doar de dragul de a scrie sau creeaza povesti care bat filmul sau poate si realitatea, sau mint de rup apele. Asta e! E lumea tuturor! trebuie sa intelegeti si sa luati totul ca atare. Sa va purtati matur!

Daca ati ajuns pe pagina cuiva si va place ce scrie cititi daca nu rasfoiti mai departe. E normal si e dreptul vostru sa va placa ceva sau nu.

Puteti comenta linistiti, dar nu mi se pare corect sa injurati, sa aruncati cu pietre in cineva, sa fiti mai destepti decat sunteti atata timp cat nu va puteti sustine punctul de vedere.

Nu pot spune ca mie mi s-au intamplat lucruri rele, nici pe departe, primesc si critici cu mare bucurie dar nu permit injuraturi si injosiri din partea unora care sunt de partea cealalta  a monitorului.

E libertate! dar… sa nu o intelegem gresit!

Kip in taci!