Arhive pe etichete: manele

N-ai bani ai servetele!

Am ajuns si eu in club. Dupa o lunga perioada, pentru ca nici nu-mi mai amintesc cand am fost in club, imi amintesc doar discotecile care le frecventam in facultate. Acum toate beciurile din centru sunt cluburi. Cel in care am fost nu era la subsol si asta m-a bucurat.

Nu stiu cati dintre cei care trec pragul acestui blog frecventeaza cluburile, eu m-am simtit putin depasita de situatie. In primul rand tinuta – ce sa imbrac? nu am haine de club, rochite scurte cu paiete . Am rascolit tot dulapul si pana la urma m-a salvat o rochita care cat de cat s-a incadrat in sensul ca era mai scurta nu ca avea paiete. Nici tocurile care le-am purtat nu au fost foarte inalte, mi-am luat ceva mai comod pentru bumtzi- bumtzi.

Pe vremea mea, vorba aia, discoteca incepea la 11-11.30 acum abia la unu s-a dat startul. Deja faceam spume si ma foiam pe canapeaua care nu pot spune ca era foarte comoda pentru picioarele mele lungi si rochita scurta. Intr-un final cu sau fara start eu am inceput sa dansez pentru ca altfel adormeam acolo si nu ma trezeam pana dimineata.

La masa de langa lumea sorbea whiskey cu energizant pahar dupa pahar. Cred ca asa e moda intai trebuie sa te ametesti ca mai apoi sa poti scoate bestia din tine, sa-ti lasi corpul sa simta ritmurile melodiilor remixate.

Ce mi s-a parut ciudat a fost faptul ca cei care consumau bauturi alcoolice de top primeau bonus baxuri de servetele de hartie pe care le-au impartit ca si manelistii euro.(asa am vazut eu la TV)

Mno, n-ai euro ai servetele.

A plouat cu servetele de hartie din toate partile, pana aproape ne-au acoperit si am plecat cu ochii rosii, parul imbaxit de fum si fara voce pe la vreo 3 dimineata acasa.

Mie imi place foarte mult sa dansez dar parca nu ma mai incadrez in peisajul numit club, mi-a placut atmosfera, muzica, faptul ca am iesit dar nu imi plac fitzele, fumul si alcoolul.

Voi mergeti in club? Ce v-ar face sa frecventati mai des cluburile?

4 nunti si-o inmormantare!

Vorba lui George, vara asta am fost Nuntas de meserie, si mi-am luat rolul in serios pentru ca altfel nici ca se putea.

Prima nunta  a fost la Baia Mare in luna mai.

Baia Mare este un oras tare frumos, exceptand taxistul care desi asculta Slujba de Vecernie la radio, mi-am luat bani cat pentru 3 curse. Sanatos sa fie! Si asa am ajuns la Hotel Mara in Baia Mare, o locatie foarte frumoasa, la nunta care era de noaptea.

O nunta extrem de frumoasa, niste oameni pe masura locului si a frumusetii, chiar mult mai mult as putea spune si nu exagerez deloc. Distractia a fost animata de Ana Maria Tomoioaga care a incantat lumea cu melodii frumoase de pe plaiuri Maramuresene. Adevarul e ca Maramuresul e plai cu flori, lumea se stie distra, canta si veselii.

A mai fost si un band care a cantat multe coveruri extrem de faine, lumea canta impreuna cu ei si ca niste petrecareti adevarati ce am fost numai la ivirea zorilor ne-am indreptat spre camere dar nu pentru mult timp pentru cu puteam rata cafeaua si intalnirea de a doua zi.

Si ca sa nu ma lungesc daca aveti ocazia vreodata sa mergeti la o nunta in Maramures sa nu ezitati nici o clipa pentru ca nu o sa regretati, oameni minunati, locuri frumoasa, omenie pe masura.

Luna iulie am bifat-o cu  2 nunti: una in Cluj si cealalta la Gherla.

Nunta a la Cluj – o nunta mai intima, cu familia si prietenii apropiati, cu omenie ca la Cluj, mancare buna, fara nici o manea – n-am crezut ca e posibil asa ceva la o nunta, dar uite ca am trait sa o vad si pe asta, si o locatie in care nu s-a fumat. Ce fericita eram eu cand am ajuns seara acasa ca imi mai simt parfumul, ca nu-mi miroase parul pielea si chilotii a fum.

Despre Cluj si clujeni nu pot vorbi decat de bine ca mi-s dragi mie, ca aici e acasa si se fac nunti moderne, frumoase, de bun gust.

Nunta a la Gherla –  cu ceterasi (muzicanti pentru cine nu stie), cu oameni pe care ii vad tot mai rar veniti de la distanta pentru a se distra impreuna, pentru a petrece alaturi de cei dragi.

Evident ca n-am dus dorul palincii si al sarmalelor dar nici al manelelor si al fumului de tigara. Distractia a fost mare dar nunta obositoare fiind iarasi de noaptea.

Luna august a fost una grea, cu mult stress, agitatie,  cu un eveniment trist si dureros pentru ca un suflet s-a stins pe nepusa masa, la o varsta foarte tanara, si au ramas in urma doi ingerasi -( blondele – am mai pus eu poze cu ele pe blog) si o sotie tanara. Din pacate viata asta nu o controlam noi si ata mereu se rupe de unde e mai subtire.

Luna septembrie a inceput tot cu o nunta, tot de noapte dar de data asta la Bistrita.

O locatie frumoasa, nunta mare, cu orchestra si cantareti, cu multi tineri care au dansat foarte frumos pe muzica autentica, cu niste prajituri de vis (cele mai bune prajituri), cu distractie cat cuprinde dar si oboseala pe masura.

Nuntile de noaptea dupa umila mea parere sunt foarte obositoare, mie imi trebuie cateva zile sa-mi revin.

Buchetul nu l-am prins asa ca puteti sta linistiti, mai vedem la anul 🙂

Voi cum ati petrecut vara asta?

 

 

 

Let’s play the music!

Cred ca 99% dintre noi nu am putea trai fara muzica. „Muzica este arta de a gândi cu sunete.”

In drum spre job, dimineata, majoritatea persoanelor din autobuz au casti in urechi. Unii asculta muzica, altii emisiunile matinale de la radio, iti dai seama cam care ce fac dupa cum zambesc sau, sunt cufundati intr-o lume descrisa de ritmul muzicii.

Eu nu ascult la casti muzica decat extrem de rar, ascult la job radioul, fredonez melodiile toata ziua, va dati seama ca la cat se ruleaza le stiu dupa primul acord.

Acasa cel mai des ascult muzica la calculator ( trebuie cineva sa faca atmosfera in camera mea), muzica din playlistul meu ori  youtube-ul ca e nesfarsit.

Atunci cand sunt pe strada doar eu cu gandurile mele, fara radio, fara playlist, fara youtube am un pitic care salasluieste in mintea mea si imi canta nonstop. Muzica e diversa, de la comerciala pana la cea care patrunde sufletul si se intipareste adanc.

Uneori ma trezesc dimineata fredonand o melodie care am gasit-o printr-un vis si am adus-o cu  mine la realitatea cotidiana. Se intampla sa ma chinuie zile intregi cate-o melodie, pur si simplu nu mi-o pot scoate din minte.

Asta poate si pentru faptul ca mie daca imi place o melodie o ascult de 777 de ori si tot nu ma satur de ea, si trec peste 1000 de ascultari si tot o mai pun pe repete. Probabil pe principiul „repetitia e mama invataturii” 🙂

Acum cativa ani ascultam muzica latino nonstop, in vremurile alea faceam si dansuri, eram pasionata de salsa. Dar mi-a trecut. Acum ascult muzica mai lenta, imi place mai mult dar si ritmata atunci cand am starea respectiva. Muzica populara ascult cu mare drag, imi plac Maramuresul, Banatul si Ardealul, nu-mi place Oltenia, Muntenia si Moldova. Manele ascult de la vecinii mei care din cand in cand mai fac cate-un chef asa manelist sau la cate-o nunta.

Imi place si muzica ambientala sau clasica- ritmata, foarte mult valsul si marsurile. Nu-mi place hardrockul si heavymetal-ul.

De vreo doi ani ma chinuie o melodie, cred ca e melodia care o fredonez cel mai des, cred ca piticul din mintea mea a ramas oarecum setat, ca nu uita melodia asta, nu o pierde printre sutele sau miile de melodii. Mereu o are la indemana si ma pune sa o fredonez. O explicatie ar fi asta.

Nu o sa pun mai multa muzica desi meloterapia functioneaza intotdeauna si fiind toamna cu atat mai mult se potriveste cu starea de hibernare si melancolie in care patrundem dar as vrea sa stiu pe voi ce melodii va obsedeaza? care-i melodia care va vine prima in minte? ce genuri muzicale ascultati? si orice altceva aveti voi de spus cu si despre muzica.

Vecinii, again!

Avertisment: post cu un continut ridicat de alergeni si o toxicitate ridicata!

Daca cititi si va apar bube sa nu apelati la mine.

Zilele trecute dl Presedinte Base facea o afirmatie de genul “Cred că la 99% dintre românii care nu aparţin unei etnii, le plac cântecele romilor, le plac nunţile făcute de romi, le place să audă, poate nu 99%, dar sunt atâţia solişti, cântăreţi, dacă mă gândesc de la Adi Minune până la oricine, le plac manelele…” . Intre acesti 99% se afla si vecinii mei.

Aseara eram foarte obosita si m-am pus la un film ca sa ma linistesc si apoi sa adorm. De obicei  cand sunt foarte obosita adorm greu. M-am pus pe partea stanga, m-am intors pe dreapta, pe spate, pe burta, pana intr-un final cand mi-am gasit locul si am adormit. Nu cred ca am  intrat in transa de somn adanc  si linistitor cand am auzit o mare galagie. Auzeam prin somn ca se intampla ceva dar nu reuseam sa deslusesc prea bine despre ce era vorba. Dupa cateva minute mi-am dat seama ca iarasi e chef la vecinii mei. Sa cante manelele sa danseze fetele, sa curga bautura. Nu cred ca fete aveau, numai voci masculine am auzit dar muzica si bautura aveau.

Au ascultat o melodie la maxim si de cel putin 10 ori. Repet and repet and repet…….

Apoi au continuat cu alte melodii tot acelasi stil.

Eu am invatat versurile cu nunta pe de rost, n-am putut rata o asemenea ocazie. Aveam toate conditiile necesare: vitrina imi vibra, paharele dansau, geamurile trepidau, eu eram ca un copil la scoala caruia i se tot repeta ceva pana invata. Repetitia e mama invataturii, se stie.

Intr-un final am adormit iarasi dar in minte am fredonat toata noaptea aceasta melodie si dimineata m-am trezit gata obosita.

Nu stiu cat vor mai rezista nervii mei sa chefuiasca alaturi de vecinii manelisti noaptea la 12. Cred ca se va umplea paharul si o sa sun la 112.

Playlist!

De vreo cateva zile m-am hotarat sa fac curatenie in  folderul cu muzica. Totul a pornit de la faptul ca in playlist aveam si manele- da manele! manele vechi care odata imi placeau sau uneori cand aveam chef sa disper vecinii mai ascultam. Manele care imi aminteau de ceva anume, care stateau bine ascunse dar acum au nimerit in playlist si nu aveam eu starea necesara sa le aud.  Asa ca am zis gata delete manelele si le-am executat. Le-am executat si din recycle bin ca sa fiu sigura ca nu le mai am. Am mai sters melodii care am zis ca nu-mi plac, sau care le-am luat din retea pentru diversi prieteni si mi-au ramas si mie si am mai facut si eu putin spatiu pe disk, ca oricum am multe lucruri nefolositoare.

Evident ca n-am purecat eu toate fisierele si surpriza a aparut. Pun toata muzica in playlist si dupa vreo jumatate de ora, canta iar manelele. N-am scapat de ele, ca stau bine ascunse. N-am mai avut nervi sa le caut asa ca am pus in lista cateva melodii care sa le ascult si gata pana data viitoare cand fac iarasi deep cleaning.

Am insa o melodie care se pare ca se vrea ascultata in fiecare zi. Winampul e setat sa faca shuffling asa ca el e vinovat pentru aceasta melodie. Nu stiu daca are vreo semnificatie anume dar oricum e foarte frumoasa.

Stumblin in- Chris Norman & Susi Quatro

Mici….bere……si manele!

Cand mi-am deschis ochii azi dimineata si am vazut soarele cum imi bate in geam m-am gandit sa ies la o plimbare pana la padure. Zis si facut! dupa-masa ne-am imbarcat si am pornit la drum.
Ajungem acolo, era plin peste tot. Romanii (a se citi clujenii) cum au vazut soarele cum au iesit la iarba verde, desi iarba inca n-a iesit, abia se gandeste sa dea coltul.
Masinile le-au parcat pe marginea drumului, au scos gratarele si carbunii si s-au apucat de treaba. Fum, mici care sfaraiau pe gratarele incinse, si berea care curgea siroaie. Atmosfera, antren si buna dispozitie! Romanii sarbatoresc venirea primaverii. Dar asta parca nu e totul, daca manelele nu sunt date la maxim, probabil ca vroiau sa-i auda si cei care au ramas acasa, sa-i imbie la un mic la colt de iarba.
Noi doar ne-am plimbat, am adunat viorele si ghiocei si la plecare le-am facut concurenta la manelele, cu o melodie rock data la maxim, dar nu i-am impresionat deloc. deeee…..fiecare cu placerile lui.
Vorba lui Base ” Sa traiti bine!”
O saptamana usoara cu mult soare!