Arhive pe etichete: minciuna

Cu si despre sinceritate!

Definitia din DEX spune asa:

„SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprimă întocmai ceea ce gândește, care acționează fără prefăcătorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, acțiuni, manifestări ale oamenilor) Care reflectă sau dovedește sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus.”

Atunci cand esti sincera si ii spui unei prietene ” nu mai purta bluza asta invechita” risti sa o superi pentru ca acea bluza are o semnificatie deosebita pentru ea, poate a primit-o de la cineva drag, sau s-a indragostit exact cand o purta ,nu-i cunosti povestea si risti sa o faci sa se simta prost. Dar ea vrea ca tu sa fi sincera, nu-si doreste langa ea persoane care se prefac.

Daca spui ceea ce te deranjeaza la cei din jurul tau risti sa fi urat de toata lumea. Cum sa fi sincer si sa-i spui cuiva mirosi urat, te-ai ingrasat, fa-ti curat in masina, nu-ti lasa gunoiul trei zile la usa, etc. Vrei sa ti se spuna cat de nepoliticos esti?

Poti spune ce gandesti fara perdea? franc in fata? fara ca cei din jurul tau sa nu se simta jigniti, tradati, sau sa te considere nepoliticos? Sincer, nu prea cred.

Poate cu cineva foarte apropiat iti permiti toate astea dar si atunci trebuie sa stii sa-ti alegi momentul potrivit, sa faci totul in asa fel incat sa nu sune rau, sa nu-i afecteze in vre-un fel.

Stiti ce cred eu?

De multe ori sincer ramane doar definitie, in realitate ne dorim langa noi oameni diplomati, care stiu sa taca sau sa spuna ceva exact la momentul potrivit, care stiu sa cozmetizeze afirmatiile astfel incat sa nu ne supere, care isi aleg cu grija momentele in care sa ne marturiseasca ceva, care ne sustin chiar daca nu simt ceea ce simtim noi, care sa stie sa complimenteze elegant, care stiu sa-si aleaga cuvintele potrivite, care sa ne spuna exact ceea ce vrem sa auzim, care stiu sa se controleze foarte bine, care sunt politicosi si cu mult bun simt.

De cate ori ati ales diplomatia in locul sinceritatii? De cate ori ati inghitit in sec, ati respirat adanc timp in care ati cautat exact raspunsul potrivit si n-ati spus exact ce ati gandit in acel moment?

Toate acestea nu sunt minciuni, sunt adevaruri putin cosmetizate care ne feresc de neplaceri, care ne scot din impas, care fac bine si celor din jur si noua.

Vi s-a intamplat sa va simtiti jignit sau sa suferiti atunci cand cineva a fost foarte sincer cu voi?

Inselat vs minciuna!

Comentand la un post al Crocoditzei m-am hotarat sa abordez acest subiect.

Inselatul si minciuna sunt subiecte care au fost  dezbatute de nenumarate ori si despre care se pot spune multe. O sa-mi spun si parerea mea privind aceste fenomene, sa le numesc asa.

Cum se ajunge la inselat sau la minciuna? Sunt multe motive si justificarii peste care o sa sar, le stiti si voi.

Pentru mine inselat inseamna minciuna. Atata timp cat increderea mea este facuta praf cu nonsalata inseamna ca sunt mintita.

„Sa nu minti” este una din cele 10 porunci date de Dumnezeu lui Moise, dar cu toate astea toti minti. Si minciuna are rostul ei, uneori e necesara, uneori ne ajuta si ne scapa de multe neplaceri. Ma refer la minciunile mici.

Inselatul e o minciuna mai mare, una care atunci cand o aflam ne schimba, ne irita, ne face sa reactionam urat, ne supara, ne raneste.

Dar cine n-a fost inselat? Ne insala multi, mult prea multi. In momentul de fata sefii ne insala ca nu pot mai mult in ceea ce priveste traiul nostru, ca-i criza si ne scot ochii cu munca ca ei sa o duca bine. Dar e un fel de a insela care-l toleram. NU suntem fraieri cum ne cred ei, uneori… dar nu intotdeauna, avem putere sa ripostam si de cele mai multe ori suntem constransi de anumite situatii sa toleram.

Totusi inselatul dintre doi parteneri e greu de acceptat, e o minciuna care nu o putem tolera, care ne frange inima, ne darama tot ce am construit in timp, ne sparge sufletul, ne surpa sperantele si ne induce o mare suferinta.

Nu-mi place sa fiu mintita si prefer adevarul chiar daca doare mult. Totusi sunt toleranta, daca sti cum sa inseli fara sa te banuiesc toata stima si respectul. Dar nu te astepta ca in momentul in care am aflat sa fiu toleranta. Nu tolerez asa ceva. Atata timp cat nu banui si nu stiu anumite lucruri n-are cum sa ma afecteze. Daca aflu dupa ce fapta s-a consumat si a trecut ceva timp si n-am banuit nimic atunci tolerez si zic bravo tie.

Dar n-am ajuns la asa ceva niciodata pentru ca exista acel feeling care nu da gres si care scoate adevarul la iveala. Dar cand iubesti? Se spune ca iubirea-i oarba si asa e, pot sa confirm si eu si atunci chiar treci cu vederea anumite lucruri, crezi ca esti doar tu paranoic, mereu suspect si te complaci.

Asta numesc eu minciuni frumoase. Tu banui ceva dar nici nu indraznesti sa zici, crezi ca esti paranoica iar el iti spune niste povesti pe care le crezi, si ajungi sa tolerezi si sa te complaci, chiar sa crezi cu desavarsire ca tot ce-ti spune e adevarat.

Ei din pacate aceste minciuni frumoase la un moment dat ajung sa fie cele mai urate minciuni, si sa te faca sa suferi chiar daca nu merita.

„Minciuna are coada scurta”

Oare vom invata vreodata ca lucrurile simple sunt mai folositoare, ca minciuna doar ne complica existenta ?

Va invit si pa voi daca vreti sa va exprimati parerea 🙂