M-am intors la realitate, Clujul e realitatea mea. Acasa-acasa parca e alta lume, e ceva descris din basm, acum ia viata natura si e deosebit.
Am petrecut alaturi de familie sarbatoarea Pastelui, cu liniste, pace si implinire sufleteasca dar si multe bunatati. A fost totul binemeritat dupa ce sambata am robotit prin bucatarie toata ziua pentru a avea multe bunatati pe masa: cozonac, pasca, oua rosi, prajituri, friptura de miel, sarmale si alte bunatati. Le-am gustat pe toate fara sa ne suprasaturam si sa ajungem la spital. Intotdeauna ne propunem sa nu facem multa mancare dar pana la urma tot ajungem sa umplem masa cu multe bunatati.
Mi-am amintit cum era Pastele cand eram copil si ce traditii aveam. Dimineata tata ne punea intr-un vas un ou rosu si niste banuti – monede si apa. Cu acea apa ne spalam in ziua de Paste ca sa fim rosii la obraji, sa fim bogati si sa renastem si noi. Apoi luam Paste si apoi ne dadeam in ” ciocata” (cioc-cioc) cu membrii familiei. Dupa ce papam, ne imbraca mama frumos, cu haine noi mergeam in centrul satului, ne adunam toti copiii la Biserica de lemn din sat – care dateaza din 1720 si are hramul Sfintii Arhanghelii Mihail si Gavril.
Intr-o batista care o lega mama ca o boceluta puneam oua rosii. La Biserica era mare harmalaie, multi copii, se trageau clopotele toata ziua, se batea toaca, ne dadeam in ciocata cu ceilalti copii, statea pe iarba la soare, adunam flori de papadie si ne faceam coronite. Era atmosfera de sarbatoare.
Faceam cel putin 5 drumuri pana acasa dupa alte oua pentru a putea sa tinem pasul cu competitia „spartul oualor”. Niciodata nu eram multumiti cu cate oua rosea mama, mereu vroiam cel putin 100 si nu intotdeauna biata mama putea sa ne faca atatea, ca nu aveam, poate ar fi trebuit batute gainiile sa faca oua :).
Mai umblam si prin sat pe la rude dupa oua, tot farmecul consta sa avem ce sparge ca de mancat nu le mancam, plus ca aveam interdictie de la mama sa nu mancam alt ou decat cel de acasa ca nu stia cat de proaspete sunt si nu vroia sa ne imbolnavim.
Ne placea foarte mult si Pastele- vinul si painea sfintita, am fi mancat cat mai mult. Imi amintesc ca intr-un an a dat Pastele un unchi care locuiste in vecini si ne-a adus in ziua de Paste un canceu de Pasti, si atata am mancat pana ne-am ametit de la vinul bun.
Altadata mama ne punea miezisori de paine care ii inmuia cu vin si mancam crezand ca-s Pasti. Daca vinul era dulce ne placea chiar daca ne ametea.
Acum traditia s-a mai pierdut, copiii sunt mult mai putini, nu mai are cine sa faca atata harmalaie, sa sparga oua, sa-si inverzeaza rochitele in iarba din curtea Bisericii sau sa cutreiere prin padure dupa viorele si flori de pasti.
Eu sunt fericita pentru ca am trait copilaria diferit fata de ceea ce traiesc copiii din ziua de astazi, m-am bucurat mai mult si am simtit si trait totul la cele mai inalte cote si intensitati.
Gata cu visarea, sunt la Cluj, la realitatea mea si de maine incepe o noua saptamana.
Kip in taci!
Comentarii recente