Arhive pe etichete: poveste de viata

E cum se nimereste!

Doua doamne care muncesc la acelasi loc de munca, una de conditie medie cu familie mare 4 copii, cealalta  de conditie mai buna, fara copii care munceste pentru ca se plictiseste acasa. Prima mereu cu grija zilei de maine iar cealalta cu vise si dorinte.

Ea visa sa vada America, Tara Fagaduintei, cealalta nu avea nici un vis, vroia doar sa-si poata creste copiii, sa-i educe, sa le asigure traiul si confortul necesar. Chiar primea reprosuri ca nu are nici un vis, ca ar putea macar sa viseze ca e bogata.

Dupa un anumit timp viata le-a despartit, au ajuns la locuri de munca diferite, tineau legatura prin telefon, se sunau in general de sarbatori cand se updatau cu ce  era nou.

Anii au trecut, copiii au crescut mari si au luat drumul Americii. S-au hotarat sa-si faca acolo un rost in viata, sa munceasca si sa-si asigure traiul necesar cu gandul ca la un moment dat sa-si reintregeasca familia, sa fie toti a big family in Tara Fagaduintelor. Si asa a fost!

In momentul in care isi facea bagajele a sunat-o pe doamna care visa sa vada America ca sa o intrebe daca a reusit sa-si implineasca visul? Aceasta nu ajunse sa puna acolo piciorul, si era uimita de ea….” Si tu nici macar nu ti-ai dorit vreodata!”

Morala:

Nu e pentru cine se pregateste e pentru cine se nimereste!

Simtul proprietatii reload!

In decembrie am scris un articol despre simtul proprietatii care il gasiti aici iar zilele trecute Mihaela a dorit sa-si expuna si ea problema cu care se confrunta legata de acest subiect. Cum subiectul a fost deja discutat si rar mai citeste cineva am hotarat sa expun mai jos  povestea si frustrarile ei legate de simtul proprietatii. Stiu ca nu suntem psihologi sau oameni specializati in a da sfaturi dar cred ca  putem sa o ajutam sa inteleaga mai bine anumite situatii cu care se confrunta daca ne dam si noi cu parerea. Ea o sa analizeze parerile noastre, o sa ia ce considera ca merita si probabil pe viitor o sa stie cum sa reactioneze sau sa actioneze.

E in premiera si pentru mine sa va cer ajutorul in asemenea cazuri insa, sunt sigura ca nu o sa stai deoaparte si de aceea va multumesc mult.

” Sa incep in primul rand cu faptul ca traiesc acum (am deja cinci ani) departe de Romania si tinand cont ca sunt iesita a doua oara din tara (si de tot de data asta ),fara experienta strainatatii si fara sa cunosc mentalitatea celor de afara … poate si aici e buba..
Acasa am locuit cu parintii mei pana la 20 si ceva de ani , apoi m-am casatorit, m-am mutat la casa noastra ,un apartament dat de parintii mei ca fiind pe viitor al meu.Viata intr-un cuplu tanar e uneori complicata si cautam solutii care poate nu intotdeauna dau rezultatele asteptate.In fine peste cinci ani de casatorie am divortat avand si un copil de trei ani am decis sa ne continuam viata doar noi doi .. eu si baietelul meu.

Dupa alti cinci ani de incercare de a nu fi singura.. prin verisoara mea am cunoscut un tip din Belgia , divortat si el , cu doi copii ..Ne-a vizitat acasa de cateva ori , apoi am decis sa venim noi sa locuim la el deoarece eu aveam de pierdut mai putin ca el ,servici bun nu aveam si copilul il luam cu mine, asta nu se discuta pe cand el avea copiii la sotie si servici bun.Ajunsa aici incepe balul…

Nu pierd timp povestind de adaptare… din toate punctele de vedere inclusiv cu el …trecem de asta si ajungem in perioada cand deja incep sa vreau sa ma simt EU, stapana pe mine ,EU cu adevarat.

Cand am venit aici locuia in chirie, dupa un timp am decis sa cumpere casa unde locuiam pentru ca aceea chirie era egala cu o rata ..mi s-a parut un avantaj sa stim ca este casa Lui. De aici incep problemele.
Eu primind ceva bani de la parintii mei sa mai aranjam casa , era o casa veche dar locuibila, dar necesita si alte investitii am discutat cu el ca ceea ce cumpar vreau facturi pe numele meu el nu a fost prea fericit , de fiecare data cand trebuia sa cumparam ceva trebuia sa ii amintesc lucrul asta ,am inceput sa intru in panica , de ce nu stiu .. asta pentru ca el este propietar si eu investesc in casa lui , si asa am inceput sa cer facturi pe numele meu pana si la catelul ce l-am cumparat ..si eu l-am platit .

In perioada cumparaturilor pe numele meu , a inceput sa se poarte cam dominant , nu cu mine dar in general , mai ales cand copiii lui erau aici cu noi ma facea sa ma simt prost … sa ma simt nesigura, spunea EU SUNT SEFUL AICI …nu stiu ce a vrut sa spuna, sau poate eu aducand un plus casei si pe numele meu , simte ca pierde controlul ….la ce? Pe mine acele facturi m-au ajutat sa ma simt mai sigura…pe mine. Si el a simtit asta , si cred ca a inteles ca ma simt deja stapanul casei .Dar ideea este sa am si eu ceva ce imi apartine, nu de la el sustrase ci din banii familiei mele ….De aici a pornit totul in mine, in capul meu..la modul ca el gandeste EU SUNT SEFUL , si eu vreau sa ma leg de ceva sa ma simt sigura si acasa.. si acum traiesc dupa cinci ani cu senzatia ca nu este casa mea..nu mi-am gasit locul.
Eu in Romania , aveam casa mea, de cand m-am nascut am avut siguranta locului meu aici nimic, e ca si cum sunt cu bagajele in spate mereu …I-am spus daca voi baga bani in casa lui vreau dovezi ca acei bani sunt si din partea mea, vreau sa simt ca apartin undeva .

El a raspuns ca da nu o sa fie nici o problema , dar in schimb in momentul cand cumpar ceva deja din prima trece numele lui, eu trebuie sa ii spun de fata cu casiera “, hey , am stabilit ceva ,nu?” si prin lucruri de genul asta imi clatina mie stabilitatea ….pe care incerc din toate puterile sa o construiesc…cam asta este in mare..inca nu pot sa simt “acasa ” si doare atat de mult.

Acum astept pareri , opinii , sfaturi si metode cum sa fac sa imi gasesc locul .Pentru ca eu inteleg prin “simtul proprietatii” = stabilitate,echilibrul si relaxare.multumesc mult ..Miha .”

Exista barbatul perfect?

Ce este barbatul perfect?

E barbatul cu care poti vorbi orice, barbatul cu care te intelegi din priviri, barbatul cu care esti compatibila 99.99%, barbatul cu care nu te plictisesti niciodata, barbatul cu care poti dezbate orice subiect, barbatul care te face sa razi, barbatul  cu care iti reglezi respiratia pentru a inspira si expira in acelasi timp, barbatul care il poti numi „the one” si pentru care te-ai da si de 3 ori peste cap, etc

Cred ca as putea continua descrierea mult si bine, pentru ca sunt multe de spus, pentru ca perfectiunea inseamna mult.

Exista barbatul perfect?

Parerile sunt impartite, unele ar spune „normal ca exista, sunt chiar langa noi, ne impartim viata cu ei”, altele ar spune „pentru mine nu s-a nascut barbatul perfect”, pur si simplu nu exista. Si eu as opta pentru a doua varianta, pentru mine nu exista barbatul perfect dar am exemple in jurul meu de barbati perfecti, de femei care-si impart viata cu barbati perfecti si pentru care am toata admiratia din lume.

Nu demult am auzit o poveste de viata foarte interesanta legata deacest subiect „barbatul perfect”.

O doamna la 40 de ani, care inca din tinerete stia ca pentru ea nu exista barbatul care si-l doreste, si ca nu o sa-l intalneasca niciodata. Avea o parerea foarte proasta despre barbati si nu se ferea sa-si spuna propria parere ori de cate ori avea ocazia.

Prietenele si rudele ei au incercat sa o faca sa-si schimbe aceasta parere si i-au aranjat diverse intalniri cu barbati. De gura lor si pentru a demonstra ca ceea ce cauta ea nu exista accepta intalnirile, dar nu dadea o a doua sansa niciodata.

Evident ca toata lumea era dezamagita ca nu o puteau vedea alaturi de un barbat, maritata si cu parerea schimbata.

Intre timp toata lumea s-a obisnuit cu ea asa cum era, i-au acceptat propriile convingeri, n-au mai incercat sa-i schimbe parerea asupra barbatilor, fiecare si-a vazut de treaba lui.

Intr-o zi mergand pe strada a vazut un barbat care venea spre ea si in acel moment a simtit ceva, o atractie inexplicabila, o putere care o inconjura fara sa-si dea seama. Au intrat in vorba, s-au cunoscut si peste noapte s-a indragostit lulea.

Acest barbat era barbatul perfect pentru ea, avea tot ce ea si-a dorit vreodata, s-au inteles perfect din prima clipa, si se inteleg chiar si dupa 3 ani la fel de bine.

Pana la urma asteptarea i-a fost rasplatita, viata i-a demonstrat ca exista barbatul perfect.

Bine asta e o poveste cu final fericit, nu toate povestile au un final fericit, nu pentru toate femeile exista barbatul perfect la fel cum nici pentru toti barbatii nu exista femeia perfecta.