La mana a doua!

Dupa revolutie la scoala au sosit ajutoare din Germania. S-a impartit cate un sac la fiecare familie din sat. Ce era in sac? Unii au fost norocosi si au gasit haine bune, accesorii, si multe alte lucruri folositoare. Altii, adica eu nu am fost asa norocoasa pentru ca in sacul care l-am primit erau multe lucruri de bebe, o rochie de mireasa si o bluza galbena. Am rugat-o pe mama sa-mi spele bluza galbena ca vreau sa o port pentru ca eram dezamagita ca nu am primit lucruri pe care sa le pot folosi.

Degeaba a spalat mama bluza ca mirosul acela specific de dezinfectant nu a iesit si cand am luat bluza pe mine instant mi-a fost rau si m-a durut capul, intoleranta la anumite mirosuri, v-am mai spus eu ca am mirosul extrem de fin.

Mi-a cumparat mama alta bluza ca sa compenseze dezamagirea si m-a lamurit ca am destule lucruri frumoase, nu trebuie sa-mi para rau ca nu pot purta lucruri folosite.

Mai tarziu am mai incercat sa intru si eu in magazine second-hand si sa caut lucruri frumoase ca auzeam si vedeam in jurul meu ca multa lume se imbraca de la second.

Niciodata nu am avut rabdare sa caut, sa rascolesc ca sa gasesc lucruri noi, sau foarte putin uzate. Mi-am luat vreo doua genti dar asa din intamplare, dar haine nu. E o mafie si acolo, hainele bune se dau pe sub mana sau au preturi de mall.

Anul trecut am intrat iarasi intr-un second si am vazut o camasuta foarte draguta, ii lipsea cureaua dar in rest arata foarte bine. Am probat-o si mi-a venit bine asa ca am luat-o.

Acasa am spalat-o din mai multe ape, apoi am pus-o in masina de spalat, am curata-o si imbalsamat-o ca urasc mirosul dezinfectantului.

Intr-o zi am vrut sa o port si am inceput sa o calc, cand am ajuns in zona su’bratului am lesinat instant de mirosul de transpiratie care se imprimase in material si la caldura fierului de calcat se emana si-mi strafulgera mie simtirile. Nici ca si carpa de sters praful nu am putut sa o folosesc ca mi-a ramas mirosul impregnat in memorie si asta a fost.

Sincer prefer sa-mi cumpar haine de la chineji decat secod-hand chiar daca calitatea nu e cea mai buna, stiu ca e noua o port de 2-3 ori si asta e. Si in plus uneori mi se par preturile destul de mari pentru second-hand.

In ultima perioada am vanat reducerile de prin malluri si mereu mi-am gasit haine ok la preturi ok.

Voi ce experiente ati avut cu hainele cumparate din magazinele second-hand? Obisnuiti sa frecventati aceste magazine? Aveti noroc sa gasiti si cumparati haine de calitate la preturi bune?

E cum se nimereste!

Doua doamne care muncesc la acelasi loc de munca, una de conditie medie cu familie mare 4 copii, cealalta  de conditie mai buna, fara copii care munceste pentru ca se plictiseste acasa. Prima mereu cu grija zilei de maine iar cealalta cu vise si dorinte.

Ea visa sa vada America, Tara Fagaduintei, cealalta nu avea nici un vis, vroia doar sa-si poata creste copiii, sa-i educe, sa le asigure traiul si confortul necesar. Chiar primea reprosuri ca nu are nici un vis, ca ar putea macar sa viseze ca e bogata.

Dupa un anumit timp viata le-a despartit, au ajuns la locuri de munca diferite, tineau legatura prin telefon, se sunau in general de sarbatori cand se updatau cu ce  era nou.

Anii au trecut, copiii au crescut mari si au luat drumul Americii. S-au hotarat sa-si faca acolo un rost in viata, sa munceasca si sa-si asigure traiul necesar cu gandul ca la un moment dat sa-si reintregeasca familia, sa fie toti a big family in Tara Fagaduintelor. Si asa a fost!

In momentul in care isi facea bagajele a sunat-o pe doamna care visa sa vada America ca sa o intrebe daca a reusit sa-si implineasca visul? Aceasta nu ajunse sa puna acolo piciorul, si era uimita de ea….” Si tu nici macar nu ti-ai dorit vreodata!”

Morala:

Nu e pentru cine se pregateste e pentru cine se nimereste!

1+1=?

Ce inseamna pentru voi 1+1 = ?

 

 

Un weekend minunat!

Cand o sa cresc mare…!

N-am facut demult o leapsa, asa ca e momentul. Marmotica vrea sa stie ce o sa fiu atunci cand o sa cresc mare?

Cand o sa cresc mare o sa fiu doctorita. Asta am visat mereu. Am si poze facute la gradinita in care sunt imbracata ca si o doctorita. Am halat alb, boneta alba pe cap, stetoscop in urechi, si consult papusa Ancuta. Era o papusa care statea in vitrina, pe care o visam noi mereu atunci cand inchideam ochii jucand ceva joc inventat de educatoare.

Papusile mele erau mereu bolnave si eu le dadeam medicamente, le faceam operatii- mazgaleam burtica, mana, piciorul papusii cu o carioca. Le desenam cicatrici. Foloseam lama pe post de bisturiu. Aveam trusa medicala si  exersam la greu.

Nu m-am visat altceva decat doctor. Pasiunea am dus-o mereu cu mine, o port si acum in suflet. M-am pregatit chiar si pentru admitere la facultate. V-am mai povestit eu cu alte ocazii. Soarta si destinul insa n-a tinut cu mine. Am intrat doar pe locurile cu plata si era 1100 dolari/an. Exagerat de mult si am renuntat.

Mi-am valorificat oarecum aceasta pasiune facand o scoala medicala de asistent generalist. Dupa ce am intrat in contact cu medici, asistente, spitale, nu mi-am mai dorit medicina, mi-am dat seama ca ar trebui sa-mi dedic intreaga viata pentru aceasta cauza nobila si de mare pret numita SANATATE. Iar eu atunci imi doream altceva. Ale tineretii valuri.

Ma pasioneaza si acum emisiunile medicale, filmele cu tema medicala, si tot ce tine de sanatate. Nu mi-e frica de doctori, de halatul alb, de injectii, de operatii, nu mi-e rau de mirosul de spital, chiar as spune ca-mi place mirosul de sterilizat si dezinfectant.

Poate ca atunci cand o sa fiu mare mare o sa ajung doctorita.

Leapsa merge mai departe la toata lumea din blogroll, la toti cei care n-au facut demult o leapsa/aceasta leapsa si la toti cei care vor sa scrie ce si-au dorit sa devina atunci cand cresc mari.

Spatiu e destul si aici pentru cei care doresc sa ne povesteasca visul copilariei legat de meserie.

Jurnal din copilarie! 1

Totul  a pornit de la un link care-l avea azi Napocel pe facebook. Un colaj de melodii populare cantate de Florentina si Petre Giurgi.

http://www.trilulilu.ro/giginho/790581a7c2d3ed

Si m-am gandit ca asa din cand in cand sa scriu ceva amintiri din copilarie, momente care mi-au ramas in minte si care peste ani poate o sa le citeasca copiii mei sau copiii altora.

Se facea ca eram in clasa a 5-a si faceam dansuri populare. Aveam un profesor care ne invata matematica dar dupa ore facea dansuri populare cu noi. Partenerul meu de dans era cu doi ani mai mare decat mine. Dintotdeauna am fost inaltuca si slabuta, la fel si el. Aveam avantajul  ca la nevoie ma putea duce linistit in brate. El facea parte dintr-o familie care iubea mult dansul popular si dansa foarte frumos. Eu eram mai impiedicata dar incercam sa tin pasul cu el, sa nu ma las mai prejos ca sa nu ma paraseasca. Dansam in prima linie pe scena si daca-l pierdeam puteam trece in linia doi.

De 8 martie am facut serbare, noi aveam coregrafie, si eram toti imbracati frumos in costume populare. Am si acum costumul respectiv.

Si pe cand sa incepem a fost o pana de curent, si profesorul asta al nostru care era foarte pasionat de muzica si dans ne-a fluierat si noi am dansat. Ca spectatori au fost parintii si in special mamele pentru ca era cadoul pentru ziua lor dar din pacate nu iesise asa cum a fost programat.

La finalul anului dupa zeci de repetitii deja invatasem doua dansuri: o invartita si 7 pasi,  doua coregrafii diferite si aveam iarasi spectacol. Spectacol care de data asta se tine pe terenul de fotbal. Acolo era spatiu suficient pentru a dansa 7 pasi.

Si ne-am gatit frumos frumos. Aveam parul lung, mama mi-a impletit doua codite si mi-a niste elastice care aveau capsuni la capete. (stiti voi bilutele de prins codite). Capsunii astia erau din lemn, frumos sculptat si vopsit.

Si a inceput spectacolul cu invartita si apoi am continuat 7 pasi. La sapte pasi trebuia sa dansam roata pe marginea terenului. Nu era foarte mare dar muzica era din ce in ce mai rapida si partenerul meu mai mult in brate m-a dus la final.

Aplauze peste aplauze, parintii foarte bucurosi si noi la fel, eram rasplatiti la scena deschisa dupa atatea ore de munca. Profesorul bucuros ca de data asta a iesit totul perfect. Am fost acompaniati de o formatie populara din zona. Ne simteam vedete.

Dupa ce am parasit scena partenerul meu de dans m-a luat de mana, m-a tras de-o parte si mi-a zis” sa-i spui la maica-ta data viitoare sa nu-ti mai puna bile in codite ca mi-ai spart capul cu ele”.  M-am uitat rusinata la el si am plecat.

Cum aveam coditele lungi in timpul dansului l-am lovit pe bietul baiat ca l-am traumatizat. De atunci mama imi punea funde in par ca sa nu mai am reclamatii.

Stii si la ce te ajuta ca stii?

Fiecare dintre noi a facut o scoala sau mai multe, a urmat anumite cursuri indemnat de familie, de prieteni, de talent sau indemanare, de nevoia de cunostere, de necesitatea unei diplome sau pentru ca asa a trebuit sau asa s-a nimerit. Motivele sunt nenumarate si diverse.

Din pacate nu intotdeauna ajungem sa profesam meseria pentru care ne-am pregatit ani in sir. Uneori regretam acest lucru si facem tot posibilul pentru a gasi un job in care sa punem in aplicatie cunostiintele acumulate. Alteori ne adaptam la situatie, acumulam noi cunostiinte profesand zi de zi sau studiind pentru a acumula cunostiintele de care avem nevoie pentru fi profesionisti.

Se intampla uneori sa facem anumite scoli sau cursuri pe care sa le folosim doar pentru noi. Astfel putem fi profesionisti la noi acasa.

Singura scoala care am facut-o doar din pasiune, de dragul acumularii unor noi cunostiinte si pentru sufletul meu a fost o scoala postliceala de asistenta medicala. Intotdeauna am fost pasionata de tainele medicii, de corpul uman si de ingrijirea bolnavilor. Am acumulat multe cunostiinte de care ma folosesc in primul rand eu, apoi cei din jurul meu.

Nu am profesat niciodata ca si asistenta medicala desi recunosc ca mi-ar place dar cunostiintele acumulate m-au scos din multe impasuri. Este o scoala folositoare pentru tine insuti.

Ar mai fi cateva cursuri pe care le-as urma: curs de gastronomie, curs de cosmetica, curs de coafeza, curs de masaj, curs de decoratiuni interioare.  Cam astea imi vin acum in minte dar sunt sigura ca ar mai fi si altele.

Voi ce scoala ati facut doar pentru voi?pentru sufletul vostru? Ce cursuri ati vrea sa urmati? In ce ati vrea sa fiti profesionisti?

 

Cluj, 7 grade, uniforma e la purtator!

„UNIFÓRMĂ ~e f. Îmbrăcăminte reglementară care prezintă aceeași formă după croială, model, pânză și culoare, obligatorie pentru anumite categorii de profesiuni. ~ școlară. ~ militară. /<fr. uniforme” (sursa- dex online)

Inca de la gradinita copiii trebuie sa poarte uniforma. E un lucru bun as spune, pentru ca astfel nu apar discriminari. Astfel parintii nu sunt pusi in situatii dificile in care fetita/baietelul lor le cere sa-i cumpere ceva hainuta care a vazut-o la un copil la gradi sau, nu apare acasa imbracat cu hainuta altui copil, ingrijitoarea incurcand dulapiorul si hainutele acelui copil.

Daca poarta uniforma sunt toti la fel, poate e putin mai dificil pentru educatoare ca in primele zile sa-i recunoasca pe toti si sa nu-i incurce.

Acelasi lucru este valabil si la scolari, nu trebuie sa-si etaleze tinutele costisitoare zilnic. Cu toate acestea copiii nu iubesc uniforma, n-am iubit-o nici eu pe cea care o aveam in liceu, era fusta neagra cu bretele, camasa alba si bocanci. Bretelele erau un adevarat chin ca tot alunecau de pe umeri. Plus ca fustele era ba scurte, ba lungi, fiecare dupa placere sau buget. Purtam fusta peste blugi, o aruncam in geanta dimineata si la fel si atunci cand ne intorceam acasa. Daca o purtam pe strada riscam sa fim recunoscute, de la ce liceu eram.

Crescand am observat ca uniforma se pastreaza, daca intri intr-un magazin sau hypermarchet vezi ca toti angajatii poarta anumite culori, caracteristice logoului firmei. Sau sunt institutii care au uniforme- gen spitale, armata, jandarmerie, tendinta de uniformizare se pastreaza.

Chiar si daca lucrezi la birou tot ai un fel de uniforma- tinuta office, business, tot uniforma este.

Uniforma este impusa de societate in general dar in particular am observat ca sunt persoane care si-au ales-o de buna voie, ca si o caracteristica distincta. Exemple: cocalarii, pitzipoancele si soferii de tir.

Stiti ce uniforma au soferii de tir? Maieu sau tricou strans mulate pe burtile imense, bermude si slapi. Nu conteaza ca-i vara si afara sunt 40 de grade (totusi aici apare o schimbare, dispare maieul sau tricoul, burta e direct la vedere) sau ca-i iarna si sunt -40 de grade, e ger si zapada.

Saptamana trecuta aproape in fiecare dimineata a fost ceata si gradele aproape de zero, joi  dimineata au fost 5 grade si vineri dimineata 7 grade, si frig frig. Baietii- aka soferii de tir, stateau frumos aliniati in slapi, bermude si tricou.
Nu stiu cine i-ar penaliza daca ar renunta si ei spre binele lor la aceasta uniforma!

Cluj, 7 grade, uniforma la purtator!

Scoala de fite!

Ati observat cu cata superioritate ne privesc multi dintre semenii nostri?

In ultima perioada am avut de-a face cu niste inspectori  ale unor institutii de stat (prefer sa nu dau nume) si am ramas surprinsa de multe ori de atitudinea care o au fata de persoanele normale, fata de cei care nu avem legea in mana dar care incercam pe cat posibil sa o respectam.

Am observat ca toti au acelasi stil de abordare semn ca inainte de a incepe activitatea pe cont propriu  in acea institutie au fost scoliti. Presupun ca au avut un profesor bun care s-a stiut impune si care si-a impus acest stil inconfundabil.

Regulile de baza:

– privirea sus, chiar daca ai numai 1.50 m trebuie sa-i faci pe ceilalti sa creada ca defapt ai 2 metri si te uiti de sus la ei, ii privesti cu superioritate si le arunci priviri de gheata.

– fara zambet, nu ai voie sa le zambeti celor normali, eventual sa la arunci cate-un zambet de dispret, nimic mai mult.

– mersul, trebuie sa stai drept, coloana sa-ti fie dreapta, sa umbli asa apasat, rar si cracanat. Nu trebuie sa te grabesti niciodata, n-ai de ce, oricum timpul se invarte in jurul tau nu in jurul celorlalti.

– nu ai voie sa-i atingi pe cei din jur, eventual cu privirea care sa-i inghete pe interlocutori sau cu cate-o amenda care sa le micsoreze buzunarele si profitul.

– trebuie sa le vorbesti ironic si arogant, sa te impui prin tinuta ta de neatins, mereu sa fi deasupra, sa nu apleci urechea la argumentele lor, doar tu ai legea de partea ta.

– in primul an trebuie sa incepi sa iei proportii, sa faci burta (ma refer la barbati), sa areti ca lucrezi la o institutie de stat si ca statul e bun cu tine.

– sa nu refuzi micile cadouri, atentii, chiar daca sunt puse afise in diferite institutii ca nu primesc nimic si nu iau mita (unii, nu toti) si uneori daca ai nevoie de ceva anume sa sti unde si la cine sa apelezi ca sa-ti rezolve lipsa.

Din pacate asta e lumea in care traim, sincer mi-ar placea sa fiu tratata de la egal la egal, in primul rand sa fiu considerata un semen de-al lor, un om care-si face munca. Nu sunt impotriva pedepselor atunci cand gresesc si cand legea ma condamna, dar dispretul, aroganta si ironia nu sunt in Constitutia Romaniei si nu-mi place cand se aplica asupra mea. Te tratez cu respect si astept acelasi tratament de la tine.

Am intalnit si persoane care lucreaza in aceste institutii, in fata carora imi scop palaria, si carora le port un respect deosebit dar din pacate cred ca sunt tot mai putini.

O duminica frumoasa!

Primii bani!

Pentru ca am citit la Croco astazi asta si pentru ca acum m-am intors de la dentist si nu imi este somn m-am gandit sa scriu despre primii bani castigati.

Eram prin clasa a 5-a cred sau cel mult a 6-a, nu-mi amintesc exact cand mi-a venit prima idee de a castiga niste bani. Pentru ce aveam nevoie de bani? Pentru a-mi cumpara suc de la tec, vata de zahar, inghetata, bezele si alte bunaciuni.

Un unchi plecat prin tarile calde mai multi ani s-a intors pentru o perioada in tara si ne-a vizitat si pe noi. Bucurie mare pentru ca mi-a adus o plasa de dulciuri. Printre ciocolatele si  bombonele am primit multe pachetele de guma. Erau pastilute, la fel cum e acum Orbitul pastile. Atunci era o noutate pentru ca noi cunosteam guma biluta, lama sau tigareta (cele mai bune), sau  guma patratel tare ca piatra cu gust de banane nu care era in vremurile apuse, dar altceva eu nu-mi amintesc.

Mi-am servit si prietenele cu asemenea gumita, mestecam toata ziua si faceam baloane. Era cea mai buna guma testata plus ca era o noua aroma – fresh.

Colegii la scoala erau invidiosi si curiosi in acelasi timp sa testeze noua gumita. Asa ca mi-a venit o idee: ce-ar fi sa vand eu cateva bucati, faceam si eu niste bani, mancau si ei, toata lumea era fericita.

Asa ca am inceput sa vand guma pastila la bucata. Cumparatori aveam, ca deja se raspandise vestea si in celelalte clase din scoala ca eu vand gumita. Toata problema era ca stocul scadea pe zi ce trecea si ca aceasta minunata afacere trebuia sa intre la faliment intr-un timp foarte scurt. Oricum banii i-am investit bine, zic eu, tot in ceva bun si dulce. Nu-mi amintesc pretul pe care l-am cerut, cert e ca daca aveam cumparatori nu cred ca era mare.

Tot atunci am mancat prima data Snikers si Mars si Bounty. Cred ca astfel de arome iti raman intiparite in memorie toata viata.

Urmatoarea tentativa de a face bani a fost prin liceu cand vindeam produse cosmetice de la Oriflame, iar bonusul care-l primeam il investeam tot in produse. Astfel puteam sa am si eu un parfum, un ruj, un fard…

A treia tentativa a fost cand eram in facultate. M-am angajat (fara carte de munca) ca si expozant la Targul Cadourilor de Craciun de la Expo Transilvania timp de 2 saptamani. Vindeam haine intr-un stand, lucram de la 10-20.00. Era foarte obositor ca eram singura si trebuia atentie distributiva, sa nu fiu furata, plus sa incasez bani si sa dau detalii.

Si noaptea visam standul si produsele expuse, eram mereu cu frica in spate sa nu fiu furata. Am depasit momentul cu bine si am castigat 1.350.000 lei (ROL) +o bluza la alegere. Mi-am cumparat atunci o pereche de pantaloni si un telefon mobil. Primul meu telefon Alcatel One Touch Easy pe care l-am iubit foarte mult.

Se pare ca din totdeauna am avut o afinitate spre comert.

Voi cum ati castigat primii bani?