Arhive pe etichete: traditie

O data pe an!

Cum nu sunt foarte consecventa in postari si nici talentata, traficul pe blogul meu e unul asa la limita existentei, o mana de oameni care citesc ce scriu, oameni buni si de calitate, care imi sunt dragi.

O data pe an insa google-ul imi face trafic cu postarea legata de ritualul Bobotezei cand poti sa-ti visezi ursitul pe care o puteti gasi aici.

Se pare ca foarte multa lume e interesata de acest subiect, unii pentru ca isi doresc din tot sufletul sa se lege pe viata de cineva si altii care sunt doar curiosi, ma rog suntem de multe feluri si e normal sa fie asa.

Primesc tot felul de intrebari la care din pacate nu ma pricep sa raspund, eu n-am facut acest ritual, am scris ce stiam de la mama, nu am un glob de cristal si nici nu stiu dezlega vise.

Stiu, curiozitatea e mare si mereu vrem sa anticipam, sa stim exact ce urmeaza sa ni se intample, ne place sa mergem la sigur. Dar unde mai e adrenalina? unde e riscul? unde e frumusetea descoperirii? unde sunt invatamintele?

Multumesc google!

Zilele culturale maghiare!

Spectacol de muzica, dans, costume populare si traditie:

Acasa-i raiu’!

Au fost Rusaliile, si cum sarbatorile sunt frumoase in familie am plecat si eu spre acasa-acasa sa fiu impreuna cu ai mei parinti. Multumesc Nice pentru grija 🙂

Am ajuns sambata dimineata, era cerul plin de nori si aerul tare si racoros de dimineata. Mi-am intrat rapid in rol si m-am acomodat cu noul peisaj desi eram cam obosita. 

Cum am pasit in gradina am simtit ca acolo-i raiul. Mirosul de iarba proaspat cosita mi-a invadat narile. Ciresii care la Paste erau infloriti acum sunt plini de cirese care au prins culoarea rosie. Toti pomii plini de fructe care se vor coace la vremea potrivita.

Straturile cu toate legumele frumos aranjate de catre mama, rosiile sunt deja formate, luna viitoare o sa fie coapte si frumoase.

In fundul gradinii capsunii rosii si frumosi ma asteptau sa le degust aroma si mireasma deosebita.

La cateva sute de metri padurea cu aerul ei proaspat si racoros, cu pasarelele care canta in fel si chip cantece stiute si nestiute.  Cu fragute rosii si aromate care sunt o delicatese si pe care le adun cu mare placere. Sincer imi face mai mare placere sa le adun si sa ma imbat cu parfumul lor decat sa le mananc. Imi amintesc de copilarie, de cate fragute strangeam toata ziua, de cat bateam padurea-n lung si-n lat fara nici o frica.

Peste deal, dupa padure intr-un sat vecin cantece si voie buna la celebra sarbatoare de „Impanatul Boului Batin 2011”,  o traditie pastrata din mosi stramosi, care s-a conservat foarte bine.

Am avut un weekend foarte frumos si m-am intors azi la Cluj plina de energie, pregatita pentru o noua saptamana.

Voi ce preferati cirese sau capsuni?

Hristos a inviat!

M-am intors la realitate, Clujul e realitatea mea. Acasa-acasa parca e alta lume, e ceva descris din basm, acum ia viata natura si e  deosebit.

Am petrecut alaturi de familie sarbatoarea Pastelui, cu liniste, pace si implinire sufleteasca dar si multe bunatati. A fost totul binemeritat dupa ce sambata am robotit prin bucatarie toata ziua pentru a avea multe bunatati pe masa: cozonac, pasca, oua rosi, prajituri, friptura de miel, sarmale si alte bunatati. Le-am gustat pe toate fara sa ne suprasaturam si sa ajungem la spital. Intotdeauna ne propunem sa nu facem multa mancare dar pana la urma tot ajungem sa umplem masa cu multe bunatati.

Mi-am amintit cum era Pastele cand eram copil si ce traditii aveam. Dimineata tata ne punea  intr-un vas  un ou rosu si niste banuti – monede si apa. Cu acea apa ne spalam in ziua de Paste ca sa fim rosii la obraji, sa fim bogati si sa renastem si noi. Apoi luam Paste si apoi ne dadeam in ” ciocata” (cioc-cioc) cu membrii familiei. Dupa ce papam, ne imbraca mama frumos, cu haine noi mergeam in centrul satului, ne adunam toti copiii la Biserica de lemn din sat – care dateaza din 1720 si are hramul Sfintii Arhanghelii Mihail si Gavril.


Intr-o batista care o lega mama ca o boceluta puneam oua rosii. La Biserica era mare harmalaie, multi copii, se trageau clopotele toata ziua, se batea toaca, ne dadeam in ciocata cu ceilalti copii, statea pe iarba la soare, adunam flori de papadie si ne faceam coronite. Era atmosfera de sarbatoare.

Faceam cel putin 5 drumuri pana acasa dupa alte oua pentru a putea sa tinem pasul cu competitia „spartul oualor”. Niciodata nu eram multumiti cu cate oua rosea mama, mereu vroiam cel putin 100 si nu intotdeauna biata mama putea sa ne faca atatea, ca nu aveam, poate ar fi trebuit batute gainiile sa faca oua :).

Mai umblam si prin sat pe la rude dupa oua, tot farmecul consta sa avem ce sparge ca de mancat nu le mancam, plus ca aveam interdictie de la mama sa nu mancam alt ou decat cel de acasa ca nu stia cat de proaspete sunt si nu vroia sa ne imbolnavim.

Ne placea foarte mult si Pastele- vinul si painea sfintita, am fi mancat cat mai mult. Imi amintesc ca intr-un an a dat Pastele un unchi care locuiste in vecini si ne-a adus in ziua de Paste un canceu de Pasti, si atata am mancat pana  ne-am ametit de la vinul bun.

Altadata mama ne punea miezisori de paine care ii inmuia cu vin si mancam crezand ca-s Pasti. Daca vinul era dulce ne placea chiar daca ne ametea.

Acum traditia s-a mai pierdut, copiii sunt mult mai putini, nu mai are cine sa faca atata harmalaie, sa sparga oua, sa-si inverzeaza rochitele in iarba din curtea Bisericii sau sa cutreiere prin padure dupa viorele si flori de pasti.

Eu sunt fericita pentru ca am trait copilaria diferit fata de ceea ce traiesc copiii din ziua de astazi, m-am bucurat mai mult si am simtit si trait totul la cele mai inalte cote si intensitati.

Gata cu visarea, sunt la Cluj, la realitatea mea si de maine incepe o noua saptamana.

Kip in taci!