Arhive pe etichete: vacanta

Limba noastra-i o comoara!

Eram pe taramuri straine in Grecia si in jurul nostru se vorbeau tot felul de limbi straine. Cand stateam seara in livingul hotelului, pentru ca doar aici era internet, la un ceai, suc, cafea, ori ceva desert, imi imaginam ca suntem ca la Turnul Babel, fiecarea vorbea pe limba lui. Greci, englezi, olandezi, irlandezi, suedezi, nemti, francezi,…, romani, adunati la un loc fiecare cu limba lui, fiecare cu glumele lui, fiecarea cu tabieturile lui, intr-un fel era bine ca puteai barfi ca nu te intelegeau ceilalti  asta daca nu te trada mimica fetei dar altfel parca era un zgomot de fond, parca te enerva ca ii auzeai vorbind si nu intelegeai nimic. Nu-i intelegeam nici macar pe englezi pentru ca au un accent ciudat, si trebuia sa vorbeasca rar si raspicat ca sa inteleg si sa pot sa le raspund. Mda sunt ardeleanca, deci rar si incet mi se potriveste.

Dealtfel si in Cluj tot zgomot de fond mi se pare si maghiara care o aud zilnic in jurul meu, doar ca la asta deja mi-am facut imunitate si nu ma deranjeaza ca vorbesc in jurul meu si nu-i inteleg.

Dupa cateva zile m-am obisnuit cu acest zgomot de fond, ma uitam si la tv la programe grecesti in speranta ca poate o sa invat si eu cateva cuvinte. Evident ca nu am invatat doar m-am chinuit.

Intr-o zi cand colindam magazinele in cautarea magnetilor de frigider, langa mine doua doamne vorbeau romaneste, si rapid mi-au atras atentia. Sotul a fost foarte haios pentru ca el initial le-a observat eleganta si faptul ca erau coafate ca niste cucoane si mi le-a aratat si abia dupa vreo 10 minute se agita langa mine ca-s romance si poate l-au auzit, desi eu nu cred pentru ca erau preocupate sa cumpere ceva Ouzo.

Tind sa cred ca ne simtim foarte bine sa comunicam in limba noastra, ne exprimam mult mai usor, ne este la indemana, parca si glumitele suna altfel.

Pentru fiecare dintre noi limba noastra-i o comoara!

V-ati confruntat si voi cu asa ceva?

Dor de duca!

In viata sunt momente cand ne trezim dimineata cu un „dor de duca” sau nevoia de a” pleca departe”. De unde apare acest sentiment? aceasta nevoie?

Cred ca stressul, nemultumirile, grijile sau alte probleme ne aduc in aceasta stare. Avem impresia ca daca o sa plecam departe problemele noastre o sa ramana, o sa ne putem deconecta de ele, o sa putem sa zambim, sa ne traim viata fara sa ne mai pese de acesti ghimpi din suflet.

Si uneori plecam in vacanta si nu ne putem deconecta, problemele sunt ascunse in valizele nostre si cand ajungem acolo ies si ele la iveala. Ne uitam la cei din jur care nu ne cunosc, care ne zambesc, care nu stiu ce zace in sufletul nostru si trebuie sa zambim si noi. Inevitabil ei se vor simti frustrati, vor crede ca serviciile lor nu ne sunt pe plac si se vor oferi sa ne ajute. Poate vorbesc de situatii ideale dar eu am fost in cateva locuri unde gazdele s-au purtat asa de bine cu mine si au simtit mereu atunci cand ceva nu era in ordine si s-au straduit mai mult sa ma scoata din acea stare. Evident ca se cere si colaborare, daca esti introvertit si stai in carapacea ta nici un zambet nu o sa reuseasca sa te scoata din acea stare. Apatia se combate greu.

Dar dupa trei zile incepi sa-ti revi, sa vezi si partea plina a paharului, sa vezi solutii, sa te deconectezi de tot ceea ce iti face rau, sa-ti golesti mintea si sufletul. Da, orice minune tine trei zile si apoi orice conflict se aplaneaza dar trebuie vindecata cauza care provoaca stressul, nemultumirea, boala, etc pentru ca altfel dupa putin timp iarasi ajungem in aceeasi stare.

Cercetatorii, nu stiu daca britanici sau de alta natie au proclamat ziua de luni 20 ianuarie ca fiind cea mai deprimanta zi. Nu stiu cum am putea sa combatem din timp aceasta stare, sa nu lasam deprimarea sa ne cuprinda. Probabil ca daca nu credem in aceste mituri nu o sa fim cuprinsi de deprimare. Ar mai fi si alte solutii cum ar fii ciocolata sau alte dulciuri, sau sa ne adunam persoanele dragi langa noi si sa facem impreuna ceva ce ne place: poate sa cutreieram orasul, sa facem shopping, sa vizionam filme, sa radem si sa glumim, sa nu ne lasam batuti. Poate si nepasarea ajuta in astfel de cazuri. Optimismul sigur ajuta cel mai mult!

Cum reusiti sa combateti deprimarea?

Bu-hu-ha?!?

Nu-i asa ca deja vi se apleaca de atata buhuhu? in curand si mie, dar intai scriu postarea sapoi.

Clar suntem fascinati de americani altfel nu le-am imprumuta sarbatorile si ne-am bucura alaturi de ei. Daca vrem sa fim ca si ei atunci e un „must” desi totul se leaga oarecum.

Cand eram mica nu stiam de halloween dar cu toate acestea vara luam din gradina dovleci si ii transformam in Dracusori. Decupam frumos o parte din el, scoteam toti samburii, le faceam ochi, gura, nas si puneam inauntru o lumanare sau cateva paie carora le dadeam foc si ne minunam ce frumos se vede focul prin decupaje.

Imi amintesc ca eram in vacanta de vara alaturi de verisorii mei si ne jucam in curte si gradina la bunica, si ne vine noua cheful sa facem dracusori. Ne punem pe treaba si realizam cateva exemplare chiar reusite. Atunci cand esti copil nu te limitezi doar la o idee ci o idee naste alta idee, si asa ajungem noi sa punem dracusorul cu paie aprinse in poiata bunicii fara sa realizam ca la un metru jumate distanta era podul plin de fan.

Dupa ce am dat foc paielor din dracusor am aduna copiii de pe drum sa ne jucam v-ati ascunselea cu gandul de a-i speria. Cand ne jucam mai bine apare si bunica, cred ca i-a stat inima in loc cand a vazut cum ne jucam cu focul la o distanta infima fata de sura si fanul din pod. Ne-a amenintat ca o sa facem pisu in pat noaptea daca ne mai jucam cu focul si ne-a confiscat dracusorii drept pedeapsa.

Eu n-am sarbatorit niciodata halloweenul dar anul asta, la job, am dus un dovleac, l-am decupat frumos si am pus in el o lumanare, am avut si dulciuri cu aceeasi tema 🙂 Nu va spun ce miros de dovleac copt s-a facut in tot biroul si ce pofta ne-a starnit. Maine cred ca il punem la microunde si-l coacem de’adevaratelea.:)

Iarba verde de acasa!

Hristos a inviat!

 

Clipe de vacanta!

 

A venit vacanta!

A venit vacanta cu trenul din Franta! hai copii la joc, cartile pe foc 🙂

asa cantam noi cand eram in scoala primara si dadeam vacanta, o disperam pe bunica cat ii cantam, dar ea nu se bucura asa de tare ca stia ca trebuie sa aiba grija de nepotii ei care nu intotdeauna erau cei mai cuminti.

Azi e prima zi de vacanta, si m-am sincronizat si eu cu asta si mi-am luat o saptamana de vacanta. O saptamana de relaxare, o saptamana de incarcare a bateriilor, o saptamana in care o sa fac ce vreau eu sau ce vor altii.

Asa ca daca vreti sa ma invitati la strand, la film, la plimbare, la inghetata sau la orice alta distractie puteti sa o faceti pentru ca am timp pentru toate.

Astept recomandari de petrecut timpul liber!

O saptamana minunata!

Oboseala crunta!

Oboseala crunta! Am crezut ca vine vara si lucrurile se vor mai aseza dar se pare ca asta a ramas la nivel de dorinta doar. Am ajuns deja la o oboseala cronica, la faza in care abia adorm seara de oboseala si dimineata ma trezesc devreme pentru ca suna ceasul biologic.

Am incercat sa caut tot felul de metode de relaxare ca sa pot sa-mi reincarc bateriile, sa pot in ziua urmatoare sa fiu fresh si gata de lupta.

Baia fierbinte – cu spumant sau fara, statul minim o jumatate de ora in apa ma face sa-mi relaxez toti muschii, gandurile imi zburda departe, tot corpul se relaxeaza si apoi imi da senzatia „de fulg”.

Masajul cu ulei de bebe – cred ca e cea mai eficienta metoda de relaxare pentru mine. Imediat dupa o baie fierbinte aplicarea de ulei pe tot corpul si masajul efectiv detensoneaza toti muschii si apoi adormi ca un bebelus.

Muzica – alegerea unor melodii relaxante, in general muzica clasica imi poarta gandurile pe cele mai frumoase plaje sau in cele mai exclusiviste locuri.

Rasul – starea euforica ajuta foarte mult, decongestioneaza toti muschii fetei, ma  face sa uit de orice problema.

Shoppingul – se stie ca e o metoda de relaxare eficienta pentru femeie.Un articol vestimentar cumparat ne face sa ne simtim foarte bine.

Plimbarea – e buna atunci cand esti obosit psihic, mersul prin natura sau chiar pe strazi te ajuta sa scapi de stress. Ajungi sa te doara picioarele dar psihicul se relaxeaza.

Sportul – miscarea in general iti ofera un tonus mai bun, si mai multa  energie. Combinatia dintre oboseala psihica si cea fizica nu-i cea mai buna reteta, relaxeaza psihicul dar fizicul pana la urma cedeaza.

Cu siguranta ca sunt foarte multe metode de relaxare, foarte multe moduri de a-ti incarca bateriile de aceea astept alte sugestii.

Hai ca vine weekendul!

Jurnal din copilarie!2

Prima tigara aprinsa!

Vara. Vacanta. Verisorii alaturi de mine. Vine si un unchi in vizita. Fuma. Tigari cu filtru. Snagov.

Vara-mea si eu il tot studiam cum tragea cu pofta din tigari si ne imaginam noi, ce noroc pe adulti ca pot face orice, cine stie cat de bune-s tigarile si noua nu ne da nimeni sa incercam. Intr-un moment de neatentie furam o tigara din pachet, o ascundem bine in buzunar cu gandul la un moment prielnic sa o si aprindem.

Cum adultii erau ocupati cu munca prin gradina, ne-am ascuns noi doua si tigara in baie, sa nu vada nimeni fumul.

Aprind eu tigara, ii explic verisoarei ca trebuie sa traga cu forta fumul in piept si ii intind tigara. Vara-mea, fata cuminte ma asculta. Trage asa adanc si bine din tigara de ramane fara aer.

Arunca tigara jos din mana, eu sar pe ea sa nu ia foc presul din baie si cand ma uit la ea, asta era sufocata. Rosie la fata, ochii bulbucati, tusea, plamanii ii suierau incercand sa se umple din nou cu aer. Speriata iau un pahar si-i dau sa bea apa, o lovesc dupa cap sa tuseasca.  Strigam la ea ” sa nu mori, bea apa, tuseste, scuipa”.

Ea era ca un pui care abia mai dadea din aripi, dar eu curajoasa n-am lasat-o, am resuscitat-o cu apa si cu lovituri la spate. Dupa vreo 10 minute si-a revenit.

Acum era randul meu sa incerc, ca trebuia si eu sa sufar daca ea a suferit, nu puteam scapa asa usor.

Am aprins tigara, ea striga la mine sa trag exact in piept cum  a facut ea, dar si pentru ca eram mai smechera si mai speriata decat ea (putea sa moara dintr-un fum de tigara)  n-am tras in piept, am tras usor in gura, si am aruncat tigara in soba sa nu mai poata sa ma oblige sa trag in piept.

S-a suparat evident pe mine pentru ca n-am jucat cinstit dar dupa cateva ore am concluzionat noi ca tigarile-s rele, nu-s bune pentru copii, nu-s nici macar dulci si fumul e inecacios si miroase urat.

Voi cand ati fumat prima data? Ce inseamna tigarile pentru voi?

Leapsa- viata mea!

Leapsa am primit-o de la Marmotica care in loc sa impacheteze ciocolata pentru Craciun vrea sa stie ea mai multe despre viata mea.

Cum am venit pe lume v-am scris aici. Pana la 2-3 ani nu prea am amintiri. Din spusele parintilor am fost o plangacioasa si inca mai sunt, nu vroiam sa stau cu nimeni in afara de membrii familiei, restul nu-mi placeau.

La 4 ani si 4 luni m-am nascut din nou datorita unui mare chirug care azi nu mai este in viata, dar caruia ii datorez viata mea, am primit o noua sansa. Desi eram destul de micuta am amintiri multe din acea perioada, imi amintesc drumurile lungi cu trenul de la Cluj-Bucuresti si Bucuresti-Cluj, imi amintesc magazinul Bucur Obor din care nu vroiam sa ies decat cu conditia ca mama sa-mi cumpere o papusa Aradeanca. Am iubit foarte mult papusile. Mereu ii promiteam mamei ca nu o sa le mai stric, ca le voi tine doar in vitrina dar odata ajunsa acasa papusile primeau medicamente, injectii, aveau operatii-cicatrici desenate cu creioane colorate. Nu puteam suferi singura.

Tot atunci am zburat si prima data cu avionul, cu mare scandal am vrut sa ma urc, apoi mi-a placut foarte mult, stewardesele ma serveau cu bomboane si eram tare incantata.

4-7 ani a fost  perioada ” tu nu ai voie”. Cand scapam de sub ochii parintilor aveam voie orice. A fost perioada jocurilor, a vacantelor alaturi de verisorii mei, perioada in care cutreieram dealurile si padurile in cautare de ciuperci, fragi, zmeura, mure.

Faceam cate un drum pe an sau la 6 luni la Bucuresti, mereu eram adimirata de copii ca am haine frumoase si trebuia sa le povestesc ce vedeam in Bucuresti. Am fost si la Muzeul Satului si am fost foarte impresionata, cu metroul, cu tramvaiul, prin parcuri si magazine.

Aveam un unchi la Bucuresti, avea burta si chelie. Ma iubea tare mult si ma tot ghidila, nu-mi dadea pace, si odata cand m-a enervat foarte tare i-am spus „taci chelia dracului”. Ai mei si acum imi maintesc aceasta faza.

La 7 ani am mers la scoala. Eram cam slabuta si imi era greu ghiozdanul, aveam penar de lemn, socotitoare tot din lemn. Imi amintesc ca era un noroi de groaza prin sat de-ti ramaneau cizmele impluntate acolo. Si la scoala era frig si duceam si cate un lemn ca sa ne putem incalzi. Grele vremuri dar frumoase. Noroc ca invatatoarea imi ducea de multe ori ghiozdanul.

La 14 ani eram in clasa a 8 a si am inceput scoala la Cluj pentru a-mi asigura un viitor mai bun. A fost destul de greu sa ajung la nivelul lor deoarece acasa-acasa nu aveam profesori calificati. A fost un an greu dar am reusit sa demonstrez tuturor ca pot chiar daca n-am crescut la oras si am purtat cizme de cauciuc. Cam la varsta asta am inceput sa ma uit si eu dupa colegi, care e frumos care arata bine. Pana la 13 ani clar m-am jucat cu papusile, nu prea stiam eu ce e dragostea.

La 15 ani am inceput un liceu de fete, 32 fete si un baiat. Multa fizica, matematica si chimie. Bacul a fost cel mai greu examen din viata mea. Am avut cele mai mari emotii, au fost multe probe, eram inca necoapta zic eu.

In perioada liceului se facea discoteca de la 4-8 pentru elevi si mergeam acolo sa dansam si sa socializam. Tot atunci a fost si primul sarut, primii fiori.

La 19 ani visam medicina dar pana la urma am urmat o scoala postliceala sanitara si am facut o facultate de inginerie alimentara. Doi ani am facut doua scoli la zi in paralel, a fost o perioada foarte aglomerata, fugeam de la spital la facultate, de la un curs la altul.

Perioada 2000-2005 a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea, mi-a placut atmosfera de la facultate, faptul ca in sfarsit eram altfel tratata, invatam pentru ca imi placea, profesorii ne tratau ca pe niste colegi. aveam colegi frumosi, ne petreceam noptile tragand de o bere prin campus sau dansand prin ceva bar studentesc. Tot atunci am facut si 2 ani de dansuri, de salsa.

La 25 de ani m-am angajat intr-o unitate unde eram inconjurata de multi barbati si trebuia sa le tin piept pentru ca fiind tinerica isi perminteau sa ma ia peste picior. A fost un job foarte solicitant, in paralel faceam si masterul, eram epuizata. Dupa aproape 3 ani n-am mai rezistat si mi-am dat demisia, am realizat ca eu contez mai mult decat conteaza un job.

Din 2008 pana in prezent am acelasi job, al doilea din viata mea cu carte de munca. Aici am gasit niste colegi minunati, un colectiv tanar, unde se muncea dar era si distractie. Din pacate in timp unii colegi au plecat si atmosfera nu mai e la fel. Si acum pentru a destinde atmosfera mai facem cate-o glumita ieftina.

Evident ca in toti acesti ani am fost si indragostita, am iubit, am plutit, am suferit, am visat, am plans, mi-am dorit, a incetat sa-mi mai doresc dar viata merge inainte si povestea inca se scrie.

E o leapsa grea, sunt multe amintiri, multi ani in care ni s-au intamplat multe si de aceea cine vrea sa se incumete sa o faca e invitatul/invitata mea. (si mie mi-au trebuit cateva zile pentru a ma hotari sa scriu, sunt multe momente in viata care ne-au marcat si e greu sa alegi cateva momente importante dar sugestive)

O seara minunata!

Low baterry!

Mai nou asta e starea mea cand ajung seara acasa. Oboseala crunta atat fizic si psihic. Sunt lipsita de energie si de chef. Nici macar muzica nu mai ascult, simt nevoia de linistea aia apasatoare, sa nu mai ciripeasca nimeni in jurul meu, sa-mi golesc mintea de informatiile acumulate peste zi.

Mai nou am impresia ca ziua abia daca are 15 ore din care 10 le pierd la job. Ajungem sa traim doar pentru a ne bucura de weekend si nimic mai mult.

Acu’ vreo 3-4 luni cand se plangea lumea ca nu le ajunge vremea, eu ma gandeam ca e vorba de nu vrei nu ca nu-ti ajunge. Acum realizez ca timpul trece foarte repede si ca atunci cand esti obosit si nu mai ai chef de nimic nu mai ai energia necesara sa faci si lucrurile care-ti plac, timpul nu-ti mai ajunge. Sau mai corect ar fi spus „timpul trece mult prea repede si tu nu poti tine pasul cu el”.

Seara dupa raidul obisnuit printre bloguri si mailuri ma pun in pat sa ma uit la vre-un film sau ceva emisiune. Nu trec 15 minute si adorm, ma trezesc eventual cand ruleaza genericul de final al filmului, sting televizorul si ma intorc pe partea cealalta. Nasoala viata asta. Saptamana trecuta in 3 seri m-am chinuit sa vad un film cap-coada. N-am reusit, abia duminica la pranz am reusit sa-l vad.

Vara eu am mai multa energie dar iarna cand se intuneca  repede bateria mea se descarca si tot bipai dar nimeni nu ma aude.

Noroc ca n-am familie, copii, nici macar iubit, ca n-as face fata. Bateria e de vina ca-i veche, nu se incarca cum trebuie si seara raman fara energia necesara.

Am nevoie de o vacanta si de putin rasfat. Vreau o baterie nou-nouta, incarcata cu energie care sa-mi ajunga pana la primavara.

Voi cum va incarcati bateriile? Ce faceti ca sa aveti energia necesara pentru a face cat mai multe lucruri?

Cine ma ajuta si pe mine sa trec peste perioada asta aglomerata si incarcata?