Va povesteam aici despre surpriza si emotia ce o genereaza un cadou.
Sincera sa fiu rar a reusit cineva sa ma surprinda pe deplin, sa nu miros ca mi se pregateste o surpriza, sa ma emotionez atunci cand desfac un cadou.De cele mai multe ori am reusit sa surprind, poate aceasta postura mi se potriveste mai bine.
Imi amintesc ca se apropia ziua mea, urma sa implinesc 11 ani. Simteam eu ca o sa primesc un cadou de la fratele meu si am tot incercat sa-l trag de limba, sa-l fac sa-mi spuna dar nu am reusit. Nu a cedat presiunilor la care il supuneam: i-am spus ca nu-i mai fac cacao cu lapte, ca nu ma mai joc ” pe tine e bataia” cu el (asta e un joc in care alergam unul dupa celalalt si ne atingeam spunand „pe tine e bataia” si radeam cat ne tinea gura), ca nu mai ascult muzica pe care o asculta el, ca nu mai citesc cartile care mi le cumpara, etc. In mintea mea erau chestii importante dar pentru el presiunile mele erau doar copilarii.
Intr-o zi fiind plecat de acasa am intrat in camera lui cu gandul de a gasi cadoul si mi-am intors ochii prin toata camera. Apoi am stat putin si in urmatoarea secunda am simtit un magnet care ma atragea spre biblioteca cu carti. Am deschis usile bibliotecii si m-am uitat pret de cateva secunde la titlurile unor carti, iar apoi am pus mana exact pe cadou. Nu era o carte, era o caseta a trupei Roxette si doua reviste de moda (gen Burda). Erau bine ascunse in spatele cartilor din biblioteca dar intotdeauna am avut asa un feeling si un talent in a descoperi anumite lucruri. (Poate mi se potrivea meseria de detectiv.) Curiozitatea mereu strica orice surpriza.
Evident ca nu am dat nici un semn ca am gasit cadoul si m-am bucurat cand l-am primit ca a mai fost completat si cu ceva dulciuri.
Cele mai frumoase si emotionante cadouri mi le-a facut viata!
Si acum o surpriza pentru voi:
O sa spun DA la toamna! 🙂
Comentarii recente