Cand am avut prima data acces la un computer cred ca eram in clasa a 8-a. Eram fascinata de aceasta lume noua. Scriam in word si jucam Mario si Solitare. Cred ca aceste doua jocuri le-am jucat zile intregi, puteam sta cu orele lipita de monitor cuprinsa de aceasta lume. Pe vremea aceea nu aveam internet dar aveam jocuri si eram foarte incantata de acest lucru.
Nici in facultate nu aveam internet acasa, foloseam calculatorul pentru scris proiecte, ascultat muzica si jocuri. Pentru internet mergeam la internet cafe unde era lumea mircului si a yahoo messengerului. Deja depasisem lumea jocului, mai jucam trivia in camin alaturi de colegii de facultate dar in rest nu mai eram pasionata de jocuri.
Acum ma mai joc si eu cateodata Candy Crush si Talking Tom, ma relaxez in acest fel si observ ca si acum sunt usor de prins in mrejele jocului.
Azi mergand pe strada am trecut pe langa un sir de masini parcate si intr-o masina am observat pe cineva jucand Solitare pe telefon. Oare ne intoarcem de unde am plecat?
Va considerati persoane norocoase sau ghinioniste?
Sunt persoane despre care se spune ca mereu au facut ce au vrut in viata, persoane care nu au facut mare lucru ca sa obtina ceva. Au intrat la liceul la care si-au dorit, apoi s-au indreptat exact spre facultatea dorita, in timp au reusit sa-si ia si o masina, sa aiba parte de dragoste si de o relatie stabila, sa se casatoreasca exact la momentul potrivit, sa-si ia o casa fara prea multi bani pentru ca au prins un pont, sa aiba un job bine platit. In plus de asta sanatatea mereu le-a fost de fier, fara prea multe probleme decat ceva raceli banale. Persoane care trec prin viata usor care nu trebuie sa se zbata atat de mult, persoane care sunt mereu la locul potrivit in momentul potrivit. Poate nu e chiar asa roz situatia dar cei din jur asta vad.
La polul opus se afla ghinionistii care mereu sunt cu un pas in spate. Linia se trage in fata lor si doar cu eforturi mari reusesc sa treaca pe lista fericitilor. Persoane care nu scapa de una ca dau de alta, au o viata tumultuoasa, ba isi pierd actele, ba masina e stricata, ba au luat ceva bacterie care le-a provocat o infectie, etc.
Acestia lupta mult sa-si gaseasca pe cineva care sa le fie alaturi ca nu multa lume rezista sa vada ca partenerul azi vine fara buletin, maine i s-a furat geaca, poimaine i-a sarit roata, si peste o saptamana are un abces dentar de toata frumusetea.
Uneori ai impresia ca se lupta cu morile de vant pentru ca nu izbutesc sa faca mare lucru desi efortul depus e considerabil. Se spune despre ei ca nu s-au nascut sub o stea norocoasa.
Ce am prezentat eu sunt doua extreme si tind sa cred ca cei mai multi ne aflam undeva la mijloc, adica avem si noroc dar si ghinion in viata, una calda alta rece ca sa nu uitam ca traim. Nu le putem avea pe toate dar daca suntem optimisti si vedem partea plina a paharului si ne multumim cu putin primim mai mult si suntem mai impliniti.
Speranta pentru mai bine trebuie sa o pastram mereu!
Imi amintesc ca in facultate, in sesiune, chiar daca aveam la dispozitie 7 zile de invatat pana la examen tot o lalaiam si pana la urma invatam in ultimele 3 zile si ingrasam porcul in ajun. In prima zi abia citeam 1-2 cursuri si orice era atractiv doar invatatul nu. Parca atunci aveai cel mai mare chef de gatit, de facut curat, de urmarit emisiuni care nu le-ai urmari dealtfel. Stresul examenului si timpul limita scotea din noi forte nebanuite, energie si chef de invatat in seara dinaintea examenului. Parca strans cu usa functionam perfect.
La job e oarecum la fel, daca ai un timp limita pana cand trebuie sa finalizezi un proiect, o tot lungesti si tot parca pe ultima suta de metri iti vine inspiratia, gasesti forta si resursele necesare sa dai ce ai mai bun din tine. Te gandesti ca asa functionezi tu.
Dar atunci cand sefii iti paseaza multe sarcini, ai multe proiecte, si toata lumea trage de tine ajungi sa te epuizezi si stressul si timpul limita alocat predarii unui proiect nu reusesc sa scoata din tine ideile cele mai bune, nu te ajuta sa-ti depasesti limitele ci mai mult ajungi sa faci greseli, sa nu te poti aduna, sa te afunzi tot mai tare in mol si sa nu mai vezi luminita de la capatul tunelului.
Credeti ca sefii atunci cand iti paseaza multe sarcini vor sa te ajuta sa-ti depasesti limitele? sa vada cat rezisti la stress? vor sa dai ce ai mai bun din tine? sau nu le pasa de tine, ei vor rezultate ca doar de aia te platesc?
Va mai amintiti prima zi de facultate? Festivitatea? Intalnirea cu Indrumatorul de an? Cunoasterea colegilor?
M-a cuprins putin melancolia cand am realizat ca azi e 1 octombrie si incepe studentimea un nou an. As mai vrea sa mai fiu si eu studenta pentru atmosfera si colegii, pentru respectul si increderea care am primit-o de la profesorii mei, pentru rasetele si amuzamentul de zi de zi, pentru inocenta si libertate, pentru sufletele zburdalnice ce le purtam, pentru acele zile fara nici o grija si pentru multe altele.
Nu stiu cum s-a intamplat dar eu nu am fost la festivitatea de deschiderea a anului universitar pentru ca eram in spital si doctorul n-a vrut nici in ruptul capului sa ma lase sa ma bucur si eu de acea zi, trebuia sa intretin atmosfera in salon, sa fie binedispuse doamnele, sa nu fie deprimate si sa nu le urce tensiunea. Eu eram cea mai tanara de acolo, cea mai energica si poate si cea mai sanatoasa, pentru ca asta au dovedit si analizele desi doctorul a fost cam sceptic la inceput dar pana la urma a cedat.
Prima zi de facultate pentru mine a fost a treia zi cand ma grabeam sa ajung dimineata la laboratorul de Chimie Anorganica. Dezorientata, cu o mapa in mana, uitandu-ma pe toate usile ce scrie, cautand laboratorul de chimie anorganica si in intarziere pe deasupra, cireasa de pe tort.
Noroc ca am dat peste indrumatoarea de an care si-a dat seama ca-s boboaca cand m-a vazut dezorientata si m-a introdus in sala. Cred ca am si rosit la obraz cand am intrat acolo ca si o adolescenta in prima zi de liceu. Apoi am inceput sa-mi cunosc colegii, sa legam prietenii, sa facem atmosfera sa para de vis chiar daca asistam uneori la cursuri plictisitoare si lipsite de sens.
Mi-a fost foarte draga facultatea, au fost cei mai frumosi ani din viata mea, daca n-ar fi stressul exemenelor si emotiile sigur as mai repeta aceasta etapa desi sunt sigura ca n-ar mai putea fi niciodata la fel.
Inca din primul an de scoala ne pragatim treptat treptat pentru ceea ce inseamna cariera, pentru o viata mai frumoasa si mai placuta, dar si usoara in acelasi timp. Visam sa fim aviatori, doctori, profesori, soferi, luptatori, printese, sau mai stiu eu ce.
Facem scoala peste scoala, terminam liceul si atunci apare prima intrebare adevarata- ce vreau sa fac mai departe? apoi alegem facultatea si drumul pe care vrem sa-l urmam. Terminam facultatea si ne aprofundam studiile, facem masterate si doctorate si apoi vine timpul sa muncim.
Imi amintesc cand mi-am luat licenta ca trebuia sa fac urmatorul pas, sa muncesc. Dar ce sa muncesc? cautam in ziare si pe site-uri dedicate joburi in domeniu, si nu gaseam, si atunci m-am gandit oare ce as putea face? si asa am ajuns sa lucrez pe domeniul comercial si economic desi sunt inginer.
Nu mi-a fost simplu si nici acum nu imi este dar aveam nevoie de bani, din ceva trebuie platite facturile, ceva trebuie sa faci, nu poti astepta sa-ti cada din cer.
Sunt destul de conservatoare, sunt la al doilea job, recunosc ca imi place stabilitatea, si ca de multe ori aleg stabilitatea decat un job care azi poate fi si maine nu.
Nu e jobul ideal, dar cand ma trezesc dimineata nu ma duc cu groaza la job, stiu ca e o noua zi, ca pot aparea probleme dar stiu ca sunt si capabila sa gasesc solutii, si chiar daca uneori zic „am avut o zi cat China” dupa o noapte de somn imi revin.
La primul job am avut o perioada groaznica, in care nu-mi doream sa mai merg la job, imi era extrem de greu dar am rezistat si in asemenea conditii dar cand s-a invit oportunitatea sa plec nu m-am uitat in urma, am pasit sigura spre altceva.
E important sa-ti placa ceea ce faci, sa nu simti jobul o povara grea, sa-ti placa sa muncesti, sa nu te complaci in anumite situatii la nesfarsit. Am vazut multe persoane pasionate de ceea ce fac, care nu s-ar vedea intr-un alt loc, jobul le aduce implinirea necesara. Pana la urma 80% din viata ne-o petrecem la job, colegii si locatia sunt o a doua casa pentru noi, uneori stam mai mult cu ei decat cu propria familie, iar daca relatiile nu sunt ok si suntem mereu nemultumiti jobul e o adevarata povara care ne poate duce la depresie.
In ziua de azi joburile bune se gasesc greu,un job bun e foarte vanat, lumea se bate pentru el, daca te uiti pe site-urile de profil nu prea ai ce sa alegi, vorba mea ” videochatul ne mananca viata”.
Evident ca muncim pentru bani, altfel am face volutariat, nu ne-ar trebui contract de munca, si ca in tara noastra joburile sunt slab platite, dar rau cu rau si mai rau fara de rau, nu prea putem zice nimic. Dar vorba unui coleg „o sa treaca si criza asta, trebuie sa vina si vremuri mai bune.”
Eu cred ca patronii nostrii nu ne pot plati la adevarata valoare, nu-si permit sa ne plateasca toate calitatile pe care le avem si nici nu ne iubesc asa de mult incat sa ne puna si pe noi printre prioritatile lor, altfel cum s-ar imbogatii ei? cum ar mai exista clase sociale ? dar totusi nu trebuie sa-si permita luxul de a-si bate joc de noi, eu cred ca roata pana la urma se intoarce si o sa ajunga si ei jos si noi deasupra.(poate nu in lumea asta, dar plata fara rasplata nu exista)
Sunteti multumiti de jobul pe care il aveti? Va impliniti prin munca? Ce faceti atunci cand munca va nemultumeste? va complaceti sau luati imediat atitudine?
Chem in ringul de lupta Liceul si Facultatea sa dispute titlul „cea mai frumoasa perioada din viata mea”.
Liceul: perioada adolescentei cuprinsa intre 15-19 ani
– eu? o fata extrem de timida si sensibila
– profesorii? niste sperietori pentru cei timizi si sensibili
– sistemul de invatamant? schimbator, in fiecare an era altceva
– clasa? 32 fete si un singur baiat
– disciplina? la cote maxime, obligatoriu uniforma
– prietenii? unele frumoase altele dezamagitoare
– materiile studiate? unele foarte aride predate de profesori extrem de disciplinati care n-au stiut sa transmita nimic din dragostea lor noua celor mici, sensibili si timizi iar altele frumoase care mi-au ramas dragi si astazi
– excursii? nici macar una
– socializare? barul din spatele scolii Trocadero, discoteca Bianco&Nero, vinerea de la 4-8, shopping prin Sora si Central, plimbari in Parcul Central, Gradina Botanica si Cetuie
– sloganul dirigintelui? ” daca nu invatati floshterul va asteapta … si la maturatori de strada o sa trebuiasca sa dati examen”
– activitati extrascolare? concert de colinzi organizat cu ajutorului Parintelui Picu in diferite locatii
– curtea scolii? magazinul Sora
– mancarea preferata? sana si cornul cu susan
– imbracamintea la moda? bocancii si blugii
– cea mai buna prietena? Neli. Inca este desi ne despart mari si oceane.
– boli? pojar in clasa a 10-a
– bacul? cea mai neagra perioada din viata mea, 6 materii si 7 probe
– banchetul? o petrecere frumoasa
– cu ce m-am ales? cu niste prietene cu care si azi tin legatura, cu dragoste pentru biologie si chimie.
Satisfactia cea mai mare a mea si a colegilor mei este faptul ca desi profesorii nostrii nu au crezut in noi, nu ne-au sustinut si incurajat toti ne-am realizat si am facut scoli mai departe si ne-am implinit si nimeni nu matura strazile.
Facultate: „libertate frate si viata de noapte”
– eu? sensibila dar mult mai matura
– colegii? multi in primul an -160 putini dupa 5 ani de facultate 60 si ceva.
– profesorii? niste colegi mai mari
– materiile? multe. colocvii, examene, sesiuni, proiecte care m-au invatat cum sa invat, sa sintetizez esenta, sa ma axez pe esential fara sa invat comentarii pe de rost, formule si reactii.
– disciplina? impusa prin maturitate, prin respectul fata de noi si fata de ceilalti din jurul nostru.
– prietenii? multe. Colegi minunati plini de viata, pusi pe distractie, care mi-au sarit in ajutor atunci cand am avut nevoie.
– excursii? multe organizate in scop didactic dar si unele organizate de noi.
– socializare? caminul de fete la barfe, jocuri, cantece si distractie; discoteca Bianco&Nero duminica seara gratis pentru fete; MS – tersa sau club unde dansam pe mese, chefuri prin camin sau alte locatii, terasele din campus.
– sloganul? inveti pentru tine
– boli? varicela in anul 4 de facultate.
– licenta? multa transpiratie, nopti nedormite dar satisfactia a fost pe masura
– regret? ca nu am avut mai multe discipline practice, mai multe cursuri care ne-ar fi ajutat mai mult.
– Cea mai buna prietena? Raluca, este si acum dar tot distanta e putin vinovata si de data asta.
– activitati extrascolare? dansuri de salsa, cantece alaturi de colegi, iesiri pe terase, dormit in camin, savurat fiecare moment.
– mancarea preferata? mancarea de la cantina, micii si gratarele.
– banchetul? cea mai frumoasa petrecere din viata mea.
– cu ce m-am ales? cu cea mai minunata perioada din viata mea, cu prieteni minunati si adevarati, cu distractie, cu zambete si lacrimi la despartire.
Cand vizionez diferite inregistrari cu noi mi se face piele de gaina, ma napadesc amintirile si spun cu voce tare A FOST CEA MAI FRUMOASA PERIOADA DIN VIATA MEA!
Am primit leapsa de la Nice , se pare ca bantuie blogosfera si se doreste a fi o leapsa educativa pentru liceeni.
Aici e regulamentul:
-scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi început din clasa a 9-a specificand si cum anume te-ar fi ajutat – transmite leapsa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5 -scrie astfel încat să generezi comentarii, vrem să pornim o discutie constructiva – nu trebuie să scrii prea mult, insa nu trata leapsa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine) -preia si regulamentul in articol ca sa stie lumea ce trebuie sa faca -raspandeste mesajul prin social media, insa fara a spama, vrem doar sa stie lumea de ea.
Fiecare dintre noi personalizeaza leapsa si raspunde in stilul lui.
Precizez din start ca nu as mai vrea sa fiu in clasa a 9-a, sa ma fiu liceeanca, sa dau lucrari de control, sa invat materii aride, sa trec prin diverse reforme ale invatamantului, sa mai fac odata pojar. Nu mi-a placut liceul, se spune ca e cea mai frumoasa perioada din viata, dar din punctul meu de vedere nu este, mie mi-a placut facultatea. Poate cu o alta ocazie o sa va povestesc de ce facultatea a fost cea mai cea iar liceul cel mai cel.
Prima melodie ilustreaza exact cum era liceul in anii 80-90 sau chiar 90-2000. Nu am avut resursele care sunt astazi, a fost perioada in care am vazut multe seriale tv, in care setea de tv a fost foarte mare mai ales ca aveam x canale tv, emisiuni, televizoare color. Mergeam la disco vinerea de la 16.00-20.00 si nu aveam voie sa cumparam alcool. Eram mai simpli insa dornici de cunoastere.
Asa e liceul in ziua de azi (melodia de mai jos) sau chiar mai mult de atat. Desigur atata tehnologie, atatea reforme, criza, schimbarile de tot felul au dus si la schimbari in randul adolescentilor.
Nu cred ca liceeni de astazi si-ar dori sa petreaca acesti ani asa cum i-am petrecut noi si vice-versa este valabila, nici noi nu vrem. Noi nu vrem liceu deloc, vrem direct facultate, suntem chiar mai rau suntem decat voi.
Ce sa zic eu ca mi-ar fi placut sa am in timpul liceului?
1. Dans – mi-a placut intotdeauna dansul si mi-ar fi placut sa fac dans sportiv, de societate, sau chiar dansuri populare. Din pacate au fost mai multe motive care au contribui la nereusita mea dar intr-un final tot mi-am implinit visul si asat e un lucru bun.
2. Internet – cu siguranta mi-ar fi placut sa-l am desi nu stiu daca ar fi fost bun pentru mine, in sensul ca e ca un drog, odata ce ai gustat din el greu te mai lasi. Cred ca a fost mai bine ca citeam mai mult, socializam mai mult.
3. Excursii – asta mi-ar fi placut mult daca s-ar fi organizat de catre scoala mai multe excursii, ne-am fi cunoscut mai bine, am fi relationat macar cu unii profesori mai mult si mai placut.
Adolescenta e momentul in care ne formam personalitatea, eu zic sa alegeti ceea ce va place si va caracterizeaza, sa cititi si ce scriem noi cei care am terminat acu cativa ani liceul si sa alegeti ce e bun, stiu ca nu suntem un exemplu de urmat dar nici nu putem fi ignorati pentru ca experienta este un avantaj pentru noi.
Eram in anul 3 de facultate, in sesiunea din iarna. Ma suna un prieten. ” Ce faci maine seara? …Invat! doar sunt in sesiune….Ia o pauza! …Sa fi gata la 7.30, vin sa te iau”…..”eu nu si nu ca am de invatat”. M-a convins.
A doua zi a venit dupa mine si m-a dus la cursuri de dans. SALSA. Cursul era deja platit, tot ce trebuia era sa ma duc.
Cand am intrat prima data in locul respectiv mi s-au muiat picioarele. A fost dragoste la prima vedere.
La cursul de incepatori se facea MEREGUE
BACHATA
SALSA
Primul curs – obositor, toti eram transpirati la final si abia invatasem pasul de baza dar a avut un impact asa de mare asupra mea incat abia am asteptat urmatorul curs.
Cand vedeam cum danseaza cei de la intermediari si avansati si noi ce impiedicati suntem ne venea sa plangem dar asta ne-a ambitionat si mai mult.
Ascultam numai salsa toata ziua si faceam pasi de baza prin casa. Si noaptea visam quick-quick- slow- quick-quick-slow.
Mi-a placut mult, faceam miscare, socializam, dansam, ma distram. Un curs tinea doua luni si se faceau doua sedinte pe saptamna, defapt patru dar la minimum doua trebuia sa participi ca sa inveti ceva.
Dupa prima luna am inceput sa merg de 4 ori pe saptamana, plus ca se faceau chefui si concursuri de dans, coregrafii si intreceri intre noi.
Am dansat si RUEDA pe melodia asta:
Am respirat doi ani in ritm de salsa, am tocit sandale si am ajuns pana la avansati ursuleti. Problema cea mai mare a fost tot timpul lipsa partenerilor, prea putini baieti se inscriu la dansuri si prea multe fete. Mereu auzeam replica „schimbati fetele”.
A fost si v-a ramane o mare dragoste Salsa desi acum abia daca mai stiu pasul de baza, figurile le-am uitat dar e un mod placut de a petrece timpul, de a te distra si de-a face miscare.
quick quick slow….
Voi ce pasiuni aveti? Va place sa dansati? V-ati inscrie la un curs de dans?
Leapsa am primit-o de la Marmotica care in loc sa impacheteze ciocolata pentru Craciun vrea sa stie ea mai multe despre viata mea.
Cum am venit pe lume v-am scris aici. Pana la 2-3 ani nu prea am amintiri. Din spusele parintilor am fost o plangacioasa si inca mai sunt, nu vroiam sa stau cu nimeni in afara de membrii familiei, restul nu-mi placeau.
La 4 ani si 4 luni m-am nascut din nou datorita unui mare chirug care azi nu mai este in viata, dar caruia ii datorez viata mea, am primit o noua sansa. Desi eram destul de micuta am amintiri multe din acea perioada, imi amintesc drumurile lungi cu trenul de la Cluj-Bucuresti si Bucuresti-Cluj, imi amintesc magazinul Bucur Obor din care nu vroiam sa ies decat cu conditia ca mama sa-mi cumpere o papusa Aradeanca. Am iubit foarte mult papusile. Mereu ii promiteam mamei ca nu o sa le mai stric, ca le voi tine doar in vitrina dar odata ajunsa acasa papusile primeau medicamente, injectii, aveau operatii-cicatrici desenate cu creioane colorate. Nu puteam suferi singura.
Tot atunci am zburat si prima data cu avionul, cu mare scandal am vrut sa ma urc, apoi mi-a placut foarte mult, stewardesele ma serveau cu bomboane si eram tare incantata.
4-7 ani a fost perioada ” tu nu ai voie”. Cand scapam de sub ochii parintilor aveam voie orice. A fost perioada jocurilor, a vacantelor alaturi de verisorii mei, perioada in care cutreieram dealurile si padurile in cautare de ciuperci, fragi, zmeura, mure.
Faceam cate un drum pe an sau la 6 luni la Bucuresti, mereu eram adimirata de copii ca am haine frumoase si trebuia sa le povestesc ce vedeam in Bucuresti. Am fost si la Muzeul Satului si am fost foarte impresionata, cu metroul, cu tramvaiul, prin parcuri si magazine.
Aveam un unchi la Bucuresti, avea burta si chelie. Ma iubea tare mult si ma tot ghidila, nu-mi dadea pace, si odata cand m-a enervat foarte tare i-am spus „taci chelia dracului”. Ai mei si acum imi maintesc aceasta faza.
La 7 ani am mers la scoala. Eram cam slabuta si imi era greu ghiozdanul, aveam penar de lemn, socotitoare tot din lemn. Imi amintesc ca era un noroi de groaza prin sat de-ti ramaneau cizmele impluntate acolo. Si la scoala era frig si duceam si cate un lemn ca sa ne putem incalzi. Grele vremuri dar frumoase. Noroc ca invatatoarea imi ducea de multe ori ghiozdanul.
La 14 ani eram in clasa a 8 a si am inceput scoala la Cluj pentru a-mi asigura un viitor mai bun. A fost destul de greu sa ajung la nivelul lor deoarece acasa-acasa nu aveam profesori calificati. A fost un an greu dar am reusit sa demonstrez tuturor ca pot chiar daca n-am crescut la oras si am purtat cizme de cauciuc. Cam la varsta asta am inceput sa ma uit si eu dupa colegi, care e frumos care arata bine. Pana la 13 ani clar m-am jucat cu papusile, nu prea stiam eu ce e dragostea.
La 15 ani am inceput un liceu de fete, 32 fete si un baiat. Multa fizica, matematica si chimie. Bacul a fost cel mai greu examen din viata mea. Am avut cele mai mari emotii, au fost multe probe, eram inca necoapta zic eu.
In perioada liceului se facea discoteca de la 4-8 pentru elevi si mergeam acolo sa dansam si sa socializam. Tot atunci a fost si primul sarut, primii fiori.
La 19 ani visam medicina dar pana la urma am urmat o scoala postliceala sanitara si am facut o facultate de inginerie alimentara. Doi ani am facut doua scoli la zi in paralel, a fost o perioada foarte aglomerata, fugeam de la spital la facultate, de la un curs la altul.
Perioada 2000-2005 a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea, mi-a placut atmosfera de la facultate, faptul ca in sfarsit eram altfel tratata, invatam pentru ca imi placea, profesorii ne tratau ca pe niste colegi. aveam colegi frumosi, ne petreceam noptile tragand de o bere prin campus sau dansand prin ceva bar studentesc. Tot atunci am facut si 2 ani de dansuri, de salsa.
La 25 de ani m-am angajat intr-o unitate unde eram inconjurata de multi barbati si trebuia sa le tin piept pentru ca fiind tinerica isi perminteau sa ma ia peste picior. A fost un job foarte solicitant, in paralel faceam si masterul, eram epuizata. Dupa aproape 3 ani n-am mai rezistat si mi-am dat demisia, am realizat ca eu contez mai mult decat conteaza un job.
Din 2008 pana in prezent am acelasi job, al doilea din viata mea cu carte de munca. Aici am gasit niste colegi minunati, un colectiv tanar, unde se muncea dar era si distractie. Din pacate in timp unii colegi au plecat si atmosfera nu mai e la fel. Si acum pentru a destinde atmosfera mai facem cate-o glumita ieftina.
Evident ca in toti acesti ani am fost si indragostita, am iubit, am plutit, am suferit, am visat, am plans, mi-am dorit, a incetat sa-mi mai doresc dar viata merge inainte si povestea inca se scrie.
E o leapsa grea, sunt multe amintiri, multi ani in care ni s-au intamplat multe si de aceea cine vrea sa se incumete sa o faca e invitatul/invitata mea. (si mie mi-au trebuit cateva zile pentru a ma hotari sa scriu, sunt multe momente in viata care ne-au marcat si e greu sa alegi cateva momente importante dar sugestive)
Pentru ca am citit la Croco astazi asta si pentru ca acum m-am intors de la dentist si nu imi este somn m-am gandit sa scriu despre primii bani castigati.
Eram prin clasa a 5-a cred sau cel mult a 6-a, nu-mi amintesc exact cand mi-a venit prima idee de a castiga niste bani. Pentru ce aveam nevoie de bani? Pentru a-mi cumpara suc de la tec, vata de zahar, inghetata, bezele si alte bunaciuni.
Un unchi plecat prin tarile calde mai multi ani s-a intors pentru o perioada in tara si ne-a vizitat si pe noi. Bucurie mare pentru ca mi-a adus o plasa de dulciuri. Printre ciocolatele si bombonele am primit multe pachetele de guma. Erau pastilute, la fel cum e acum Orbitul pastile. Atunci era o noutate pentru ca noi cunosteam guma biluta, lama sau tigareta (cele mai bune), sau guma patratel tare ca piatra cu gust de banane nu care era in vremurile apuse, dar altceva eu nu-mi amintesc.
Mi-am servit si prietenele cu asemenea gumita, mestecam toata ziua si faceam baloane. Era cea mai buna guma testata plus ca era o noua aroma – fresh.
Colegii la scoala erau invidiosi si curiosi in acelasi timp sa testeze noua gumita. Asa ca mi-a venit o idee: ce-ar fi sa vand eu cateva bucati, faceam si eu niste bani, mancau si ei, toata lumea era fericita.
Asa ca am inceput sa vand guma pastila la bucata. Cumparatori aveam, ca deja se raspandise vestea si in celelalte clase din scoala ca eu vand gumita. Toata problema era ca stocul scadea pe zi ce trecea si ca aceasta minunata afacere trebuia sa intre la faliment intr-un timp foarte scurt. Oricum banii i-am investit bine, zic eu, tot in ceva bun si dulce. Nu-mi amintesc pretul pe care l-am cerut, cert e ca daca aveam cumparatori nu cred ca era mare.
Tot atunci am mancat prima data Snikers si Mars si Bounty. Cred ca astfel de arome iti raman intiparite in memorie toata viata.
Urmatoarea tentativa de a face bani a fost prin liceu cand vindeam produse cosmetice de la Oriflame, iar bonusul care-l primeam il investeam tot in produse. Astfel puteam sa am si eu un parfum, un ruj, un fard…
A treia tentativa a fost cand eram in facultate. M-am angajat (fara carte de munca) ca si expozant la Targul Cadourilor de Craciun de la Expo Transilvania timp de 2 saptamani. Vindeam haine intr-un stand, lucram de la 10-20.00. Era foarte obositor ca eram singura si trebuia atentie distributiva, sa nu fiu furata, plus sa incasez bani si sa dau detalii.
Si noaptea visam standul si produsele expuse, eram mereu cu frica in spate sa nu fiu furata. Am depasit momentul cu bine si am castigat 1.350.000 lei (ROL) +o bluza la alegere. Mi-am cumparat atunci o pereche de pantaloni si un telefon mobil. Primul meu telefon Alcatel One Touch Easy pe care l-am iubit foarte mult.
Se pare ca din totdeauna am avut o afinitate spre comert.
Voi cum ati castigat primii bani?
Arhive
Despre mine…….
...din Ardeal, de la Cluj ...o persoana normala, sau care tinde spre normalitate ...o persoana simpla, dar totusi complexa... un muncitor pe plantatie... un om care invata zilnic sa lupte... o zambitoare... o persoana plina de viata!!!
despre mine......despre altii 
Comentarii recente