Marita-ma iar!

Anul trecut dupa ce am fixat data nuntii si am semnat contractele importante cu sala de evenimente, dj-ul, foto-video, principala mea preocupare a fost sa-mi gasesc rochia de mireasa.

Eu nu am fost ca si alte fete, nu m-am visat mireasa, nu am stiut exact ce rochie imi doresc. M-am visat mereu impingand caruciorul cu un copil in el dar niciodata imbracata in rochia de mireasa. Stiam doar ca vreau sa ma simt perfect in ea, ca o vreau perfecta.

Asa ca am pornit la drum. Mi-am facut o harta cu magazinele de gen din oras si am luat-o la pas. Am intrat in primul magazin si vanzatoarea m-a intrebat daca am programare. I-am spus ca nu am si ea mi-a spus ca sunt norocoasa si ca poate sa-mi arate cateva rochii chiar atunci. Dupa ce am rasfoit cateva cataloage si am ales cateva modele am trecut la proba. Am probat 3 rochii si una desi nu era marimea potrivita mi-a placut modelul.

Am pornit apoi mai departe si mare mi-a fost uimirea ca toata lumea ma intreba de programare si cat as fi dispusa sa platesc. La inceput am fost modesta in declaratii si am observat ca lumea stramba din nas si apoi m-am prins si eu si spuneam sume semnificative. Am observat ca daca spui sume mari esti tratata altfel.

Pana la urma am luat telefonul, am sunat, mi-am facut programari si am probat in total cam 50 de rochii. Am studiat materialele, m-am gandit ce mi s-ar potrivi mai bine, am facut cateva poze acolo unde am avut noroc sa pot face asa ceva, mi-am luat notite, pliante, etc.

Daca mergeti la proba sa nu va asteptati sa fiti tratate bine, in general vanzatoarele sunt cam acrute, te masoara de sus pana jos, te studiaza cum mergi imbracata, pana si la chilotii pe care-i porti se holbeaza. Uneori ai impresia ca acele rochii sunt din aur incrustat cu diamante si briliante si ele sunt asa indragostite de aceste rochii incat nu prea vor sa le vanda. Mie impresia asta mi-au lasat-o.

Dar desigur ca sunt si exceptii, sunt doamne nu vanzatoare care isi dau toata silinta sa te ajute sa alegi din magazinul lor rochia perfecta. Care nu-ti fac masuratori din ochi si isi dau cu presupusul. Sunt viitoare mirese care chiar daca au un venit modest cheltuie cat trebuie pe rochia de mireasa, nu se uita la bani daca isi doresc ceva.

E adevarat ca o porti o singura data dar eu cred ca merita ca in acea zi sa te simti ca o adevarata printesa, sa stralucesti si sa lasi o amintirea placuta in memoria ta si a celorlalti.

Dupa o luna de cautari, analize, consfatuiri am ajuns sa las pe lista doua modele. Nu mi-a fost usor sa ma decid dar dupa ce le-am mai probat odata a fost evident ce o sa aleg. Linia rochilor era la fel, erau linia A, una imi venea perfect, nu trebuia sa-i fac absolut nici un retus, cealalta imi era putin larga, trebuia usor modificata.

Rochia pe care am ales-o este Vera Sposa din colectia White One, culoarea off white, adica nu albul acela stralucitor ca zapada ci un alb mai potolit, are linia A, e din tiul pe care este aplicata o dantela extrem de fina. E pe corset asa ca daca nu ai un bust generos nu-i problema ca se strange suficient. Are si o trena foarte frumoasa care se poate prinde de rochie ca sa poti dansa.

Eu mi-am dorit ca rochia sa fie usor de purtat, sa nu fie foarte grea, daca are pietricele sau margele aplicate atunci clar e mai grea, sa pot rezista 10-12 ore in ea, sa dansez fara sa ma incomodeze.

Am avut grija de ea si chiar daca s-a murdarit putin s-a putut curata si arata foarte bine. Mi-e draga si am purtat-o cu mare drag, m-am simtit foarte bine in ea si sunt convinsa ca am ales cea mai frumoasa rochie de mireasa. Stressul si banii platiti au palit in fata frumusetii acelui moment.

Acum ma gandesc sa o vand. Intr-o perioada ma gandeam sa o pastrez poate candva o sa am si eu o fetita, dar ma gandesc ca in timp o sa-si schimbe culoarea si cine stie ce o sa mai fie peste 20-30 de ani. Poate o sa reusesc sa fac pe cineva fericita.

Sunteti superstitioase/superstitiosi atunci cand vine vorba de rochia de mireasa? V-ati visat vreodata mirese?

Dor de duca!

In viata sunt momente cand ne trezim dimineata cu un „dor de duca” sau nevoia de a” pleca departe”. De unde apare acest sentiment? aceasta nevoie?

Cred ca stressul, nemultumirile, grijile sau alte probleme ne aduc in aceasta stare. Avem impresia ca daca o sa plecam departe problemele noastre o sa ramana, o sa ne putem deconecta de ele, o sa putem sa zambim, sa ne traim viata fara sa ne mai pese de acesti ghimpi din suflet.

Si uneori plecam in vacanta si nu ne putem deconecta, problemele sunt ascunse in valizele nostre si cand ajungem acolo ies si ele la iveala. Ne uitam la cei din jur care nu ne cunosc, care ne zambesc, care nu stiu ce zace in sufletul nostru si trebuie sa zambim si noi. Inevitabil ei se vor simti frustrati, vor crede ca serviciile lor nu ne sunt pe plac si se vor oferi sa ne ajute. Poate vorbesc de situatii ideale dar eu am fost in cateva locuri unde gazdele s-au purtat asa de bine cu mine si au simtit mereu atunci cand ceva nu era in ordine si s-au straduit mai mult sa ma scoata din acea stare. Evident ca se cere si colaborare, daca esti introvertit si stai in carapacea ta nici un zambet nu o sa reuseasca sa te scoata din acea stare. Apatia se combate greu.

Dar dupa trei zile incepi sa-ti revi, sa vezi si partea plina a paharului, sa vezi solutii, sa te deconectezi de tot ceea ce iti face rau, sa-ti golesti mintea si sufletul. Da, orice minune tine trei zile si apoi orice conflict se aplaneaza dar trebuie vindecata cauza care provoaca stressul, nemultumirea, boala, etc pentru ca altfel dupa putin timp iarasi ajungem in aceeasi stare.

Cercetatorii, nu stiu daca britanici sau de alta natie au proclamat ziua de luni 20 ianuarie ca fiind cea mai deprimanta zi. Nu stiu cum am putea sa combatem din timp aceasta stare, sa nu lasam deprimarea sa ne cuprinda. Probabil ca daca nu credem in aceste mituri nu o sa fim cuprinsi de deprimare. Ar mai fi si alte solutii cum ar fii ciocolata sau alte dulciuri, sau sa ne adunam persoanele dragi langa noi si sa facem impreuna ceva ce ne place: poate sa cutreieram orasul, sa facem shopping, sa vizionam filme, sa radem si sa glumim, sa nu ne lasam batuti. Poate si nepasarea ajuta in astfel de cazuri. Optimismul sigur ajuta cel mai mult!

Cum reusiti sa combateti deprimarea?

Strans cu usa!

Imi amintesc ca in facultate, in sesiune, chiar daca aveam la dispozitie 7 zile de invatat pana la examen tot o lalaiam si pana la urma invatam in ultimele 3 zile si ingrasam porcul in ajun. In prima zi abia citeam 1-2 cursuri si orice era atractiv doar invatatul nu. Parca atunci aveai cel mai mare chef de gatit, de facut curat, de urmarit emisiuni care nu le-ai urmari dealtfel. Stresul examenului si timpul limita scotea din noi forte nebanuite, energie si chef de invatat in seara dinaintea examenului. Parca strans cu usa functionam perfect.

La job e oarecum la fel, daca ai un timp limita pana cand trebuie sa finalizezi un proiect, o tot lungesti si tot parca pe ultima suta de metri iti vine inspiratia, gasesti forta si resursele necesare sa dai ce ai mai bun din tine. Te gandesti ca asa functionezi tu.

Dar atunci cand sefii iti paseaza multe sarcini, ai multe proiecte, si toata lumea trage de tine ajungi sa te epuizezi si stressul si timpul limita alocat predarii unui proiect nu reusesc sa scoata din tine ideile cele mai bune, nu te ajuta sa-ti depasesti limitele ci mai mult ajungi sa faci greseli, sa nu te poti aduna, sa te afunzi tot mai tare in mol si sa nu mai vezi luminita de la capatul tunelului.

Credeti ca sefii atunci cand iti paseaza multe sarcini vor sa te ajuta sa-ti depasesti limitele? sa vada cat rezisti la stress? vor sa dai ce ai mai bun din tine? sau nu le pasa de tine, ei vor rezultate ca doar de aia te platesc?

Tabloul negrisorului!

Nu are rost sa ma plang acum ci sa ma bucur ca am reusit sa trec pentru doua saptamani grele si stressante la job. Bine ca am supravietuit!

De cand ma stiu mi-a placut sa muncesc, nu m-as vedea casnica, chiar daca munca oboseste, streseaza si e grea tot pe ea o aleg.

Cugetam eu zilele acestea si ma gandeam asa:

– suna ceasul dimineata devreme, ti-s ochii lipiti de somn dar iti aduni puterile si te ridici din pat, te pregatesti si mergi la job. Acolo probleme peste probleme, uiti sau nu ai timp sa mananci decat pe fuga, de baut 2 litri de apa nici nu poate fi vorba, cand te ridici sa mergi la baie sigur suna telefonul sau primesti un mail si strangi in continuare, si intr-un final cand pusca vezica te mobilizezi si tu.

– nu apuci sa-ti suni sotul/iubitul si daca te suna il repezesti si ii spui ca-l suni mai tarziu ca ai o problema urgenta de rezolvat si uiti sa-l suni.

– trebuie sa-ti programezi rezolvarea problemelor dupa orele de servici dar statul peste program te face sa mai amani de cateva ori rezolvarea problemelor tale personale

– ajungi acasa cu cearcane adanci, ochi obositi, picioare umflate si nici nu-ti mai simti coloana de durere

– nu mai ai chef de nimeni si nimic, vrei doar liniste

– seara cand te pui in pat si faci analiza zilei ce s-a terminat ar trebui sa zambesti ca ai reusit sa rezolvi toate problemele de servici si te bucuri ca ai facut multi bani pentru patronii tai. Dar sanatatea si bunastarea ta?

Acesta e tablolul fiecarui angajat, asa e cand esti negrosor pe plantatie.

Un weekend minunat!

Mno, si….

E iarasi weekend, saptamana aceasta a zburat, sunt putin debusolata din cauza pauzei facute. E bine, am muncit doua zile si iarasi am doua zile pauza, apoi mai muncesc una si iarasi o sa fie doua zile libere. Sapoi? S’apoi punct si de la capat, o sa insir margele una cate una pe ata, unele o sa fie mari, frumoase, stralucitoare, pline de culoare, altele o sa fie mici, negre, urate, sterse, dar tot pe aceiasi ata le insir, cu siguranta la final de an 2013 siragul de margele o sa fie deosebit, o sa iasa in evidenta doar frumosul, lucrurile mai putin frumoase o sa se piarda in umbra.

Asa e si cu 2012, am pus margele una cate una pe sirag si pot spune ca port in suflet mai multe amintiri frumoase decat amintiri neplacute.

E timpul in care incheiem socoltelile cu 2012, facem inventarul si apoi dupa ce scoatem lista finala luam agenda si insiram obiectivele pentru 2013.

In cateva cuvinte pot spune despre 2012 ca a fost un an frumos, ca nu a adus anul ce a adus clipa, ca desi uneori am plans la final am iesit invingatoare. Probabil in weekendul acesta o sa fac o analiza mai deep, cel putin in mintea mea, sapoi o sa privesc increzatoare in noul an.

Nu stiu ce asteptari am de la 2013 decat ca vreau sa continui unele proiecte incepute in acest an, vreau sa obtin rezultate mai bune, nu vreau sa ma grabesc, vreau sa invat sa iau lucrurile asa cum vin, sa ma stresez mai putin si sa fiu mai inteleapta.

Sper ca sunteti impacati cu voi insiva si puteti privi increzatori spre un an mai bun!

Craciun, iar!

Daca totul este ciclic, uite ca am ajuns iarasi in perioada Craciunului. Pe ultima suta de metri as putea spune. Nu stiu daca noi adultii reusim sa simtim in suflet, ca un copil aceasta sarbatoare desi sunt sigura ca ne straduim si incercam pe cat este posibil sa nu ne lasam coplestit de probleme ci sa vedem Craciunul prin ochii de copil, sa ne bucuram si sa facem sa ne vibreze sufletul.

In ajutorul nostru vin podoabele care imbraca orasul, zapada care se asterne pejos, Mosul si spiridusii care ne ajuta in alegerea cadourilor.

In fiecare an alergatura dinaintea Craciunului imi transmite o stare de agitatie, abia astept sa treaca, sa vina Craciunul, sa ma relaxez, sa stau alaturi de familie, sa mancam bunaciuni, sa ne bucuram de aceaste sarbatori frumoase.

Stateam si ma gandeam care a fost cel mai frumos Craciun petrecut vreodata? Si mi-am dat seama ca toate au fost aproximativ la fel, acelasi cadru- familia, bunaciunile traditionale, pe ici pe colo cu mici schimbari, colindatul din casa in casa in copilarie si adolescenta, asteptatul colindatorilor acum, impodobitul bradului, lenevitul, bucuria cadourilor, mesajele si urarile de sarbatoare. Nu as schimba asta, nu ma vad altundeva de sarbatoarea Craciunului decat acasa.

Care e cel mai frumos Craciun petrecut vreodata? Care este locatia de vis unde ati vrea sa va petreceti Craciunul? Care e felul preferat de macare care nu va lipseste de pe masa?

Vara in carusel!

Vara cand toata lumea e in vacanta sau in concediu viata ar trebui sa fie mai usoara, munca mai lejera, problemele mai putine, distractia mai multa, relaxarea pe masura.Dar nu e asa! Vorba aia ” realitatea e mai mica si rasturnata”. Cel putin despre mine pot sa spun ca am impresia ca sunt intr-un carusel, cand sus cand jos,  abia am timp sa iau cate-o gura de oxigen si in rest doar tipete de bucurie sau tristete. Adrenalina e la maximum in aceasta perioada.

Am observat ca munca de birou oboseste mult mai tare decat cea fizica, nu zic ca-i usor sa prestezi munca fizica la 40 de grade cand apa curge pe tine, soarele te bate in cap, si mintea o ia razna de la disconfortul termic dar cu toate acestea atunci cand factorul numit canicula e indepartat, ajungi acasa si faci un dush, mananci ceva si rapid iti revi.

Stressul si oboseala psihica care o acumulezi la birou greu o indepartezi, ai nevoie de relaxare, de plimbari, de somn, de munca fizica, de energizante pentru ca energia consumata e mare. Si atunci cand te pui in pat nu poti adormi pentru ca ai creierul activ, si chiar daca dormi mintea nu se odihneste, mereu lucreaza, proceseaza informatii, si te trezesti mai obosit decat erai cu  6 ore in urma si asa ajungi sa cronicizezi oboseala, sa simti ca viata ta se desfasoara intr-un carusel, unde mereu trebuie sa fii atent sa nu-ti scape ceva.

Dar parca oboseala si stressul nu te doboara asa de usor atunci cand ai o atitudine pozitiva, cand in viata ta se intampla lucruri frumoase, cand esti inconjurat de energie pozitiva. In asemenea conditii parca poti trece mai usor peste stress si mici neplaceri.

In schimb atunci cand ai probleme, cand te framanti, cand ai pietre pe suflet, stressul si oboseala psihica te pun la pamant. Am vazut ca sunt destul de rezistenta la astfel de conditii, dar ma resimt. Poate ca nu mai am nici energia de la 20 de ani desi n-as recunoaste asa ceva dar nu e cazul sa cedez. Deviza e ceva de genul ” si dai si lupta”.

Sunt perioade mai grele, mai stressante care te epuizeaza usor dar acestea in general alterneaza  cu perioade mai usoare ca sa poti sa-ti refaci fortele, sa te pregatesti pentru urmatoarea runda. Optimismul ajuta, stiu!

Ce nu ne omoara ne face mai puternici!

Ce va epuizeaza mai repede: munca fizica sau cea intelectuala? Cum este vara pentru voi: relaxanta sau epuizanta?

Griji!

Toti cei care muncim ne confruntam zi de zi cu probleme, obstacole, neplaceri, discutii neplacute, stress, atmosfera tensionata, momente de panica pana la gasirea unor solutii. Tot acest „frecush pe ghetush” (cum il numesc eu) ne afecteaza pe noi foarte mult.

Munca ar trebui sa ne innobileze sufletul dar de multe ori se intampla contrariul, munca ne intuneca sufletul, ne da o stare de agitatie si neliniste.

Mi se intampla de foarte multe ori sa plec de la job si sa fiu ca o oala sub presiune, sa aud voci in mintea mea, sa nu pot sa ma detasez de atmosfera de acolo, de starea aia de proasta dispozitie. Sa simt totul ca un bolovan care ma apasa.

In mod normal in momentul in care plec de la birou si inchid usa ar trebui sa las totul acolo, sa scap de acea stare de agitatie, sa revin la viata mea normala. Din pacate nu pot oricat de mult incerc. Uneori si noaptea visez cu jobul si asta ma face sa-mi pun semne de intrebare.

Clar nu pot face o distinctie, nu pot trage linie intre viata personala si munca.

De multe ori duc cu mine la job nelinistile si grijile de acasa, starea care o am si asta clar se transpune in munca mea, ma face poate sa fiu mai ineficienta, sa lucrez mai incet, sa nu gasesc solutii la fel de repede.

De ca se intampla asta? Poate pentru ca si munca e tot parte din viata noastra, pentru ca prea putine joburi iti confera liniste, pentru ca nu sunt destul de matura si transanta, pentru ca las sa ma afecteze prea mult unele lucruri.

Voi reusiti sa va detasati de problemele de la job in momentul in care plecati de acolo? Puteti sa va controlati starea care o aveti si sa va concentrati maxim la job atunci cand aveti o problema personala?

Exercitiu!

E vara, cald, canicula, nu ai telefon mobil, i-phone, i-pad, calculator/laptop, internet, cablu tv si tehnologie de ultima generatie.

Ai doar un job cu program prelungit, cu stress, cu multa munca dar si timp liber dupa-masa.

Cum iti petreci timpul liber? Ce ai face daca nu ai avea atata tehnologie cata ai acum? Iti poti imagina?

Se poate prelua si ca leapsa 🙂

Frica!

FRÍCĂ, (rar) frici, s. f. Stare de adâncă neliniște și tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare. ◊ Loc. adj. Fără frică = neînfricat; curajos. ◊ Loc. adv. Cu frică = cu teamă, temându-se. Fără (nici o) frică = cu curaj. Nici de frică = nicidecum, deloc, o dată cu capul. ◊ Expr. A băga (cuiva) frica în oase = a înfricoșa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teamă de cineva sau de ceva; b) a-i fi teamă să nu i se întâmple cuiva ceva rău. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continuă stare de neliniște, de teamă. A ști de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frică de el. – Cf. gr. phrikē.

sursa: Dex online

Jumatate din blogosfera stie deja iar cealalta jumatate o sa stie acum ca zilele astea a trebuit sa trec printr-o interventie chirurgicala pentru extragerea unui molar de minte.

Maselutele mele erau intr-o pozitie tare ciudata n-au vrut sa vada lumina zilei si au crescut perpendicular pe ceilalti dinti. Am descoperit asta intamplator cand m-am facut o radiografie la o masea de langa.

Un an de zile am tot amanat sa ajung aici. Am observat ca atunci cand nu-mi place sa fac ceva tot aman, in gandul meu astept sa nu mai trebuiasca facut acel lucru.

Intr-un final dupa ce am cerut parerea specialistilor, 3 la numar, m-am hotarat ca trebuie sa fac si acest pas. Nu era prima data si in plus de asta nu mi-e frica de ace, de injectii , de doctori, de durere.

Am incercat sa nu ma stresez, sa nu ma gandesc la nimic rau sa nu devin paranoica. Cat credeti ca a tinut aceasta minune? Acum trei zile deja am inceput sa ma stresez.  Cei din jurul meu imi ziceau „auchi” dar lasa o sa fie bine. Eu ma descurajam eu ma incurajam. Ba am mai stresat si pe altii.

Eu zic totusi ca sunt curajoasa chiar si atunci cand nu fac ceva cu placere tot imi gasesc resursele necesare.

Azi dimineata m-am trezit bine, m-am pregatit si la prima ora eram in fata cabinetului. Cand am ajuns la usa deja aveam o stare de agitatie, de stress. Imi simteam stomacul in gat desi nu mancasem nimic. Nu aveam pofta de nimic. Nici de ciocolata. 😦

De unde aceasta frica? De ce mi frica? Doar nu era prima data cand trec prin asa ceva. Daca nu mi-e frica de ace, de injectii, de doctori, de durere, de ce apare frica?

Sa fie teama de necunoscut? de faptul ca nu stiam ce se poate intampla?

Mediul nefamiliar in care pasesti, oamenii noi peste care dai, neincrederea ca toti sunt acolo pentru binele tau dau o stare de agitatie. Si daca ti s-ar oferi sansa sa pleci ai pleca fara sa te uiti in spate doar de dragul de a scapa de acea stare care pune stapanire pe tot corpul tau.

Simti cum inima iti zboara din piept, respiratia ti-e tot mai grea, privirea ti-e plina de groaza, transpiratiile reci iti trec peste tot corpul, stomacul ti-e in gat si risti sa te prabusesti intr-o secunda.

Incepi sa iti repeti in gand: linisteste-te, calmeaza-te, totul o sa fie bine. Tragi aer adanc in piept de cateva ori si lupti ca un adevarat razboinic cu toate armele din dotare sa scapi de aceasta stare.

Oricat incerc sa ma autoeduc, sa gandesc pozitiv, sa nu-mi fie frica niciodata nu reusesc. Mereu cand sunt la usa trec prin starea asta. Frica se instaleaza si trebuie sa duc lupte grele sa scap.

Dupa ce trece totul ma gandesc oare de ce mi-a fost frica? fara frica asta nu puteam trai?

Data viitoare sigur o sa fie mai bine, nu o sa-mi fie frica deloc. Da urmeaza si partea a doua. Probabil saptamana viitoare joi. Sper sa-mi mai ramana ceva mine totusi, sa nu o scot pe toata. 🙂

Sunteti fricosi? De ca va este frica? Cum invingeti starea de frica?

 

Later edit : La multi ani Florin Piersic!