Altfel de rutina!

Cred ca orice ar face omul in viata tot ajunge la o rutina. Cand mergeam la job aveam o rutina acum la jobul de mama tot am ajuns la rutina. Se pare ca nu scap nicicum.

Ma gandeam zilele trecute ca daca nu am avea copilul ne-am plictisi maxim; ne-am plictisi pentru ca ne-am obisnuit cu el, ca nu mai vedem si nu mai stim cum am putea sa ne desfasuram in lipsa lui.

Cand eram doar doi mergeam la job, ajungeam seara acasa, luam cina impreuna si povesteam verzi si uscate de la job, sau de prin lume adunate. Povesti aveam. Apoi butonam, ne uitam la tv, la filme, vedeam o emisiune cap-coada sau dormeam leganati la Vocea Romaniei sau alte emisiuni. Daca aveam pofta de ceva bun la 9 seara, rapid ne imbracam si mergeam pana la mall. Era liniste in casa, uneori mult prea liniste.

Acum? Acum e mult mai misto, avem un sef care ne face program, nu putem lua hotarari fara sa tinem cont de parerea si necesitatile lui. Dar seful asta e cel mai funny sef din lume, cu toate ca ne face program noua ne place. Cand il vedem pe el vesel si plin de energie stim clar ca asta ne dorim. Nu mai mergem la mall si la cumparaturi noaptea, nu vedem emisiuni cap coada si nici filme, stam la masa cu urechile ciulite, mereu in asteptarea comenzilor. Nu dormim decat pe reprize.

Nu ne plictisim deloc, ne place acest „trio magic”, ne place aceasta rutina, ne place sa radem, sa ne jucam, sa inventam, sa invatam unii de la altii. Casa noastra e mereu plina.

O primavara frumoasa!

2016!

Se termina luna ianuarie si eu nu mi-am facut timp sa ma gandesc ce mi-as dori pentru acest an. Cand am pasit in 2015 asteptam cu sufletul la gura sa-l intalnesc pe bebitz, sa vina pe lume si sa ne bucuram de el. Acum tot universul meu se invarte in jurul lui, daca merg la cumparaturi musai sa-i iau lui ceva, el e prioritatea mea, totdeauna trebuie sa tin cont de el. Se pare ca sunt o mamica care nu mai pune asa pret pe latura feminina ci mai mult pe cea materna, poate gresesc dar imi place sa fiu mama. Nu intelegeam cand citeam despre mamici ca nu reusesc sa se pieptane dimineata, acum asa sunt si eu, cu parul valvoi prins in elastic, ma bucur daca reusesc sa ma spal pe fata si pe dinti. Jobul de mama e frumos dar si foarte solicitant, nici cand dorm nu dorm ca tot acolo is sa-l aud, sa-l simt, sa stiu ca e bine.

Vad multe mamici, pe strada, aranjate, cu unghii facute, parul aranjat si le admir, eu nu reusesc sa le fac pe toate, am prioritizat si partea de beauty a ramas la urma, cand am putin timp liber prefer sa ma odihnesc, sa citesc, sa fac ce e mai important, o sa vina vremuri mai bune cand o sa am mai mult timp pentru mine, acum prefer sa dedic acest timp celor dragi.

Voi ce mai faceti? ce v-ati propus pentru 2016? Unde mergeti in concediu?

Un an minunat!!!

 

 

Valul Miresei!

Este a doua cascada pe care am vazut-o eu, nu sunt asa de umblata prin lume. Prima a fost Cascada Varciorog de la Arieseni despre care am scris mai demult iar cea de-a doua este Cascada Valul Miresei de la Rachitele.

„Cascada Răchițele numită și Vălul Miresei este situată pe Valea Stanciului, în arealul localității Răchițele din comuna Mărgău, județul Cluj.

Este una dintre cele mai frumoase cascade din România. Căderea de apă este de peste 30 de metri. Pe timp de iarnă peretele stâncos îngheață, fiind un excelent loc de escaladă pe gheață pentru cei pasionați de acest sport.

O legendă veche amintește că numele cascadei vine de la faptul că demult o mireasă ar fi căzut de pe stâncile abrupte din zona unde este cascada, iar voalul ei a rămas agățat pe stânci. Acolo, nuntașii s-au oprit și au început să plângă, astfel formându-se cascada. În realitate, numele s-ar putea atribui formei cascadei care seamăna cu un voal.” via wikipedia.

Mie mi-a placut foarte mult, mai ales ca am prins o perioada din an cand ploua mai mult si atunci totul e mai spectaculos. Am avut noroc ca am ajuns la timp, inaintea ploii, si ne-am putut bucura de sunetul apei care se lovea de pietre, de stancile  reci, de aerul curat de munte. Dupa o jumatate de ora a inceput o ploaie torentiala de nu se vedea nimic afara. Drumul prin padure e ingust si nu prea bun, dar natura e frumoasa si merita sa vezi aceasta cascada.

Bucurati-va!

 

Frucola!

De cele mai multe ori atunci cand trebuie sa cumpar un cadou ma aflu intr-un moment de cumpana. Ma gandesc zile in sir ce as putea cumpara, ce i-ar placea persoanei respective sa primeasca, dar de multe ori nu ajung la o concluzie, asa ca o iau la pas prin magazine in speranta ca o sa vad ceva ce o sa ma inspire. De putine ori sunt inspirata si stiu exact ce vreau dar si asa se intampla sa nu gasesc sau ce gasesc nu se incadreaza in buget. Stiu ca familia si prietenii sunt nepretuiti dar cu toate acestea bugetul e limitat. Pentru cei mai multi gestul conteaza si nu esenta, surpriza e mai importanta decat cadoul in sine.

Ma gandeam ce primeam eu cand eram mica. Stiu ca invitam verisorii si prietenii apropiati la mine, mama facea supa de pui cu taietei, piure de cartofi cu carnita, si singur ceva dulce- prajitura, tort nu-mi amintesc sa-mi fi facut mama. Si tata ne cumpara suc, va amintiti ce gust avea frucola? era asa de sifonat si avea un gust foarte bun, mi-a ramas imprimat in memeorie. Ce cadouri primeam atunci? De la familie primeam hainute, carti, jucarii dar si cadouri gen pasta de dinti, periuta de dinti, sapun, spray sau oje. Daca primeam o pasta de dinti Cristal sau un spray de la Farmec eram cea mai fericita. Nu mai zic de o oja rosie, era ceva deosebit. Produsele de ingrijire se gaseau greu, in specail un spray sau un sapun frumos mirositor. Imi amintesc ca bunica si mama tinea sapunul intre haine ca sa parfumeze si hainele. Poate ca in orase se gaseau mai usor anumite produse dar la tara nu era tocmai simplu.

De multe ori aduceam din Bucuresti produse de ingrijire, vopsea de par si materiale din care ne faceam rochite, fustite, etc. Magazinul Bucur Obor era ca un mall pentru mine, il vedeam foarte mare si stiu ca ieseam fericita de acolo pentru ca staruiam foarte mult pana obtineam o papusa. Am iubit si iubesc inca papusile, papusile adevarate – Aradeanca. Mai am si acum cateva care au scapat trecerii timpului.

Sunt gusturi, mirosuri si lucruri care le am in memorie din perioada copilariie, s-au imprimat bine acolo si din cand in cand le scot la iveala ca sa ma stampar de dorul lor.

Va amintiti care este cel mai frumos cadou pe care l-ati primit in copilarie? Sau poate cel mai frumos cadou pe care l-ati facut? Se pot compara cadorile copilariei cu cele de azi?

Exista viata dincolo de FB!

Retelele de socializare au ajuns in ziua de azi sa fie venerate de toata lumea, in special FB care a fost bine promovat de media, cred ca media are intotdeauna un cuvant greu de spus in societate.

Faptul ca munca nu se mai face in ture cum era candva, incepem traziu si terminam tarziu, cu program prelungit 9-10 ore/zi , timpul liber e comprimat. Daca ajungi seara la 7-8 acasa sigur nu mai ai timp sa socializezi si sa iesi cu prietenii. La inceputul telefoniei mobile stateam ore in sir la taclale cu prietenii, era un trend care a trecut, atunci nu aveam minute suficiente incluse in abonament ca sa vorbim, acum avem ore intregi dar nu mai avem timp de taclae, ne rezumam la telefoane scurte.

In schimb avem acces acasa la internet si retelele de socializare. Internetul e accesibil chiar si in tramvai.

Dar cum socializam?

Eu cand ajung acasa deschid mailul, messengerul si FB. Ma uit ce newsletters am mai primit, cine e online pe mess si ce a mai postat lumea pe FB. Eu nu am multi prieteni, am fosti colegi de scoala, colegi de servici, prieteni si rude. Fac parte si din cateva grupuri dar care nu sunt asa de animate, nu se posteaza zilnic.

 Socializarea mea de cele mai multe ori se rezuma la faptul ca am vizualizat postarile celorlalti, am vazut cine e online pe chat, ce s-a mai discutat intr-un anumit grup. Dau like-uri, felicit pe cineva daca are ziua de nastere, eventual postez si eu ceva si gata, imi vad de treaba. Dar cat sunt acasa nu inchid aceste ferestre, mai arunc un ochi din cand in cand, am impresia ca nu sunt singura daca sunt persoane online pe chat sau persoane care posteaza ceva.

Cu putine persoane discut pe chat, putini care ma abordeaza, de cele mai multe ori eu fac primul pas.

Eu consider ca asta nu prea e socializare dar ma gandesc ca decat deloc e bine si asa. In weekenduri incerc sa ma vad cu prietenii, sa stam la un pahar de vorba, sa ma bucur de viata dincolo de FB.

Pe voi va multumeste socializarea de pe FB? e FB doar un trend? sau e o parte din viata vostra?

Dor de duca!

In viata sunt momente cand ne trezim dimineata cu un „dor de duca” sau nevoia de a” pleca departe”. De unde apare acest sentiment? aceasta nevoie?

Cred ca stressul, nemultumirile, grijile sau alte probleme ne aduc in aceasta stare. Avem impresia ca daca o sa plecam departe problemele noastre o sa ramana, o sa ne putem deconecta de ele, o sa putem sa zambim, sa ne traim viata fara sa ne mai pese de acesti ghimpi din suflet.

Si uneori plecam in vacanta si nu ne putem deconecta, problemele sunt ascunse in valizele nostre si cand ajungem acolo ies si ele la iveala. Ne uitam la cei din jur care nu ne cunosc, care ne zambesc, care nu stiu ce zace in sufletul nostru si trebuie sa zambim si noi. Inevitabil ei se vor simti frustrati, vor crede ca serviciile lor nu ne sunt pe plac si se vor oferi sa ne ajute. Poate vorbesc de situatii ideale dar eu am fost in cateva locuri unde gazdele s-au purtat asa de bine cu mine si au simtit mereu atunci cand ceva nu era in ordine si s-au straduit mai mult sa ma scoata din acea stare. Evident ca se cere si colaborare, daca esti introvertit si stai in carapacea ta nici un zambet nu o sa reuseasca sa te scoata din acea stare. Apatia se combate greu.

Dar dupa trei zile incepi sa-ti revi, sa vezi si partea plina a paharului, sa vezi solutii, sa te deconectezi de tot ceea ce iti face rau, sa-ti golesti mintea si sufletul. Da, orice minune tine trei zile si apoi orice conflict se aplaneaza dar trebuie vindecata cauza care provoaca stressul, nemultumirea, boala, etc pentru ca altfel dupa putin timp iarasi ajungem in aceeasi stare.

Cercetatorii, nu stiu daca britanici sau de alta natie au proclamat ziua de luni 20 ianuarie ca fiind cea mai deprimanta zi. Nu stiu cum am putea sa combatem din timp aceasta stare, sa nu lasam deprimarea sa ne cuprinda. Probabil ca daca nu credem in aceste mituri nu o sa fim cuprinsi de deprimare. Ar mai fi si alte solutii cum ar fii ciocolata sau alte dulciuri, sau sa ne adunam persoanele dragi langa noi si sa facem impreuna ceva ce ne place: poate sa cutreieram orasul, sa facem shopping, sa vizionam filme, sa radem si sa glumim, sa nu ne lasam batuti. Poate si nepasarea ajuta in astfel de cazuri. Optimismul sigur ajuta cel mai mult!

Cum reusiti sa combateti deprimarea?

The best view in town!

Eram in luna de miere in Grecia si cum vremea nu era tocmai de plaja si balaceala cei de la hotel ne-au dat harta insulei si ne-au sugerat sa facem anumite vizite, sa nu ne plictisim si ingrasam in hotel.

Asa ca am luat harta, ne-am urcat in masina si am mers sa vedem castelul, ma rog ruinele castelului ca altceva nu era. In drum spre castel era plin de indicatoare ” the best view of the island” si ne-a corup si pe noi. Am descoperit defapt o taverna la care se plateau bani la intrare, 2.5 euro/persoana pentru a vedea panorama orasului. Si am platit pentru asta:

Sa nu va spun ca dupa ce am plecat de acolo si am ajuns la Castel am vazut toata panorama orasului, am vazut insula din toate partile.

La Cluj suntem norocosi ca putem vedea orasul de sus de pe Cetatuie dar si din Feleac.

Daca mergi seara in apropiere de partia din Feleac ai o priveliste nemaipomenita, vezi mii de lumini aprinse in tot orasul, parca e o instalatie pe un brad, mie asa mi-a facut impresia.

Vara e frumos ca e cald si poti admira si cerul instelat dar si iarna cand straluceste zapada si luminiile orasului sunt aprinse e minunat. Mie imi da o senzatie de plutire.

Ai ocazia sa descifrezi luminile orasului, sa identifici cladiri, strazi, sa faci puzzle-ul numit Cluj-Napoca.

O data pe an!

Cum nu sunt foarte consecventa in postari si nici talentata, traficul pe blogul meu e unul asa la limita existentei, o mana de oameni care citesc ce scriu, oameni buni si de calitate, care imi sunt dragi.

O data pe an insa google-ul imi face trafic cu postarea legata de ritualul Bobotezei cand poti sa-ti visezi ursitul pe care o puteti gasi aici.

Se pare ca foarte multa lume e interesata de acest subiect, unii pentru ca isi doresc din tot sufletul sa se lege pe viata de cineva si altii care sunt doar curiosi, ma rog suntem de multe feluri si e normal sa fie asa.

Primesc tot felul de intrebari la care din pacate nu ma pricep sa raspund, eu n-am facut acest ritual, am scris ce stiam de la mama, nu am un glob de cristal si nici nu stiu dezlega vise.

Stiu, curiozitatea e mare si mereu vrem sa anticipam, sa stim exact ce urmeaza sa ni se intample, ne place sa mergem la sigur. Dar unde mai e adrenalina? unde e riscul? unde e frumusetea descoperirii? unde sunt invatamintele?

Multumesc google!

Urare!

Anu’ Nou Bun si Fericit!

Asta auzeam eu in dimineata anului nou cand inca imi sunau in cap melodiile si rasetele de la petrecerea de revelion. Dupa ce petreceam o noapte intreaga si ajungeam acasa la cantatul cocosilor plina de frig, fum si alte mirosuri specifice petrecerii, ma puneam in pat si incercam sa adorm. Pe cand eram intre vis si realitate apareau la usa uratorii. Nu se umbla cu sorcova dar se umbla cu urarea din casa in casa, de data asta pe bani, si musai sa fii baiat ca sa aduci bogatie si belsug in noul an si sa urezi tuturor sa aiba un an bun si fericit.

In ziua de Anul Nou fetele nu ieseau din casa, nu aveam voie sa mergem nicaieri pentru ca fetele aduc raul si saracia in casa in care pasesc.

Imi doresc ca 2014 sa fie macar la fel de bun ca si 2013! 

Sa aveti parte de sanatate si de un an minunat!

 

 

Lumea e mica, cat o furnica!

De multe ori folosim expresia ” ce mica e lumea!”. Si asa e! E foarte mica, se pare ca ne invartim intr-un cerc, ca suntem niste zale ale unui lant.

Cunosti o persoana noua si la inceput poate nu iti dai seama dar mai tarziu sigur ajungi sa vezi ca  are o legatura cu cineva din cercul tau de cunostiinte. Ma refer la persoane din acelasi oras sau macar tara, ca sigur daca e de peste mari si tari si ajunge prima data in tara ta nu prea are cum sa fie in legatura cu cineva din cercul tau.

Cred ca se formeaza niste afinitati, ca e o chimie intre noi, ca avem ceva in comun, ceva ce ne aduce impreuna. Mereu ne inconjuram de persoane care ne seamana sau care au ceva ce noi ne-am dori sa avem si din pacate nu avem. E bine ca se intampla asa pentru ca alta e relatia cu o persoana daca exista chimie, daca se formeaza o legatura, daca avem lucruri in comun. Se spune ca plus si minus se atrag si asa e dar parca tot e mai bine cand interactionezi cu persoane din lumea ta decat cu persoane cu care nu ai nimic in comun. Probabil relatia de plus si minus functioneaza atunci cand esti dispus sa inveti de la cealalt, cand esti maleabil, cand esti dispus sa-l pui pe celalalt pe primul plan.

Lumea e mare dar e mica!

Cand ati observat ultima data ca e mica lumea?