Arhive pe etichete: munca

Mno, si….

E iarasi weekend, saptamana aceasta a zburat, sunt putin debusolata din cauza pauzei facute. E bine, am muncit doua zile si iarasi am doua zile pauza, apoi mai muncesc una si iarasi o sa fie doua zile libere. Sapoi? S’apoi punct si de la capat, o sa insir margele una cate una pe ata, unele o sa fie mari, frumoase, stralucitoare, pline de culoare, altele o sa fie mici, negre, urate, sterse, dar tot pe aceiasi ata le insir, cu siguranta la final de an 2013 siragul de margele o sa fie deosebit, o sa iasa in evidenta doar frumosul, lucrurile mai putin frumoase o sa se piarda in umbra.

Asa e si cu 2012, am pus margele una cate una pe sirag si pot spune ca port in suflet mai multe amintiri frumoase decat amintiri neplacute.

E timpul in care incheiem socoltelile cu 2012, facem inventarul si apoi dupa ce scoatem lista finala luam agenda si insiram obiectivele pentru 2013.

In cateva cuvinte pot spune despre 2012 ca a fost un an frumos, ca nu a adus anul ce a adus clipa, ca desi uneori am plans la final am iesit invingatoare. Probabil in weekendul acesta o sa fac o analiza mai deep, cel putin in mintea mea, sapoi o sa privesc increzatoare in noul an.

Nu stiu ce asteptari am de la 2013 decat ca vreau sa continui unele proiecte incepute in acest an, vreau sa obtin rezultate mai bune, nu vreau sa ma grabesc, vreau sa invat sa iau lucrurile asa cum vin, sa ma stresez mai putin si sa fiu mai inteleapta.

Sper ca sunteti impacati cu voi insiva si puteti privi increzatori spre un an mai bun!

Jobul, un ideal?

 

Inca din primul an de scoala ne pragatim treptat treptat pentru ceea ce inseamna cariera, pentru o viata mai frumoasa si mai placuta, dar si usoara in acelasi timp. Visam sa fim aviatori, doctori, profesori, soferi, luptatori, printese, sau mai stiu eu ce.

Facem scoala peste scoala, terminam liceul si atunci apare prima intrebare adevarata- ce vreau sa fac mai departe? apoi alegem facultatea si drumul pe care vrem sa-l urmam. Terminam facultatea si ne aprofundam studiile, facem masterate si doctorate si apoi vine timpul sa muncim.

Imi amintesc cand mi-am luat licenta ca trebuia sa fac urmatorul pas, sa muncesc. Dar ce sa muncesc? cautam in ziare si pe site-uri dedicate joburi in domeniu, si nu gaseam, si atunci m-am gandit oare ce as putea face? si asa am ajuns sa lucrez pe domeniul comercial si economic desi sunt inginer.

Nu mi-a fost simplu si nici acum nu imi este dar aveam nevoie de bani, din ceva trebuie platite facturile, ceva trebuie sa faci, nu poti astepta sa-ti cada din cer.

Sunt destul de conservatoare, sunt la al doilea job, recunosc ca imi place stabilitatea, si ca de multe ori aleg stabilitatea decat un job care azi poate fi si maine nu.

Nu e jobul ideal, dar cand ma trezesc dimineata nu ma duc cu groaza la job, stiu ca e o noua zi, ca pot aparea probleme dar stiu ca sunt si capabila sa gasesc solutii, si chiar daca uneori zic „am avut o zi cat China” dupa o noapte de somn imi revin.

La primul job am avut o perioada groaznica, in care nu-mi doream sa mai merg la job, imi era extrem de greu dar am rezistat si in asemenea conditii dar cand s-a invit oportunitatea sa plec nu m-am uitat in urma, am pasit sigura spre altceva.

E important sa-ti placa ceea ce faci, sa nu simti jobul o povara grea, sa-ti placa sa muncesti, sa nu te complaci in anumite situatii la nesfarsit. Am vazut multe persoane pasionate de ceea ce fac, care nu s-ar vedea intr-un alt loc, jobul le aduce implinirea necesara. Pana la urma 80% din viata ne-o petrecem la job, colegii si locatia sunt o a doua casa pentru noi, uneori stam mai mult cu ei decat cu propria familie, iar daca relatiile nu sunt ok si suntem mereu nemultumiti jobul e o adevarata povara care ne poate duce la depresie.

In ziua de azi joburile bune se gasesc greu,un job bun e foarte vanat, lumea se bate pentru el, daca te uiti pe site-urile de profil nu prea ai ce sa alegi, vorba mea ” videochatul ne mananca viata”.

Evident ca muncim pentru bani, altfel am face volutariat, nu ne-ar trebui contract de munca, si ca in tara noastra joburile sunt slab platite, dar rau cu rau si mai rau fara de rau, nu prea putem zice nimic. Dar vorba unui coleg „o sa treaca si criza asta, trebuie sa vina si vremuri mai bune.”

Eu cred ca patronii nostrii nu ne pot plati la adevarata valoare, nu-si permit sa ne plateasca toate calitatile pe care le avem si nici nu ne iubesc asa de mult incat sa ne puna si pe noi printre prioritatile lor, altfel cum s-ar imbogatii ei? cum ar mai exista clase sociale ? dar totusi nu trebuie sa-si permita luxul de a-si bate joc de noi, eu cred ca roata pana la urma se intoarce si o sa ajunga si ei jos si noi deasupra.(poate nu in lumea asta, dar plata fara rasplata nu exista)

Sunteti multumiti de jobul pe care il aveti? Va impliniti prin munca? Ce faceti atunci cand munca va nemultumeste? va complaceti sau luati imediat atitudine?

 

 

 

 

Ce e distractia?

Ce inseamna distractie pentru voi?

– mers in club

– iesit in oras cu prietenii

– plimbare

–  relaxare

– o sedinta  SPA

– o sesiune de cumparaturi

– mers la film

– mers la teatru

– citit o carte

– munte

– mare

– piscina

– iesit cu bicicleta

– uitat la TV

– somn

– munca

– ras

– baut

– nunta

– petrecere

– meci de fotbal

– etc…….

mai adaugati si voi 🙂

Buna ziua! sau…

 

” – Alo!

– Ce faci iubire?

-Muncesc! spun sec

– Auzi iubita! ma ajuti si pe mine cu…

– Hai te pup iubita! Ai grija de tine!

– Pa! „

Sunt stupefiata! nici nu stiu ce sa zic? sa ma comport normal sau sa las vorbele se curga? pana la urma, asta din cauza decentei si a bunului simt, prefer sa-mi fac treaba si sa tac.

Cum poti tu ca femeie sa suni o alta femeie, sa-i spui iubire, iubita, dulceata si alte dulcegarii destea atunci cand ai o relatie stric legata de job? (nu ne-am vazut nici pe facebook dapoi in realitate)

Ori sunt eu redusa si demodata, ori sunt prea normala pentru lumea in care traiesc!

Culmea, nici o alta persoana de sex masculin, cu care am relatii strict legate de job, nu m-a sunat vreodata si sa-mi vorbeasca asa.

Ce sa cred eu despre aceasta femeie? Ca e normala? Din pacate ajug sa o disconsider, sa o cred o nebuna, sa nu-mi faca placere sa vorbesc cu ea, si sa ma irite acest comportament care nici nu stiu cum sa-l numesc.

Nu vreau sa generalizez  si nici sa jignesc dar sunt cateva femei cu care am o relatie strict legata de job, care lucreaza in Bucuresti si care imi vorbesc asa. Lamuriti-ma si pe mine, asa se vorbeste in capitala?

Aburelile astea de care am mai vorbit si aici nu-mi plac absolut deloc, mai mult chiar ma irita si nu vreau sa fiu nesimtita si sa spun lucrurilor pe nume desi sincer nu stiu cat mai rezist.

Daca va ganditi ca aceste persoane au o alta orientare si eu sunt vizata, cred ca va inselati pentru ca in acest caz m-ar cauta pe facebook, mi-ar lasa un mesaj, dar in timpul liber nu ma cauta,ma ignora total.

Voi ati patit asa ceva? Cum ati reactionat? sau Cum ati reactiona intr-o astfel de situatie?

 

11 luni!

Am ramas datoare cu un raspuns lui Nice la articolul asta.

O sa transform acest raspuns intr-o leapsa pe care daca doriti puteti sa o preluati si o sa raspund aici intrebarilor:

„Cum a fost 2011 pentru voi? Bun sau rau? Ce nota i-ati acorda per ansamblu? Care a fost capitolul la care ati excelat? Dar cel care v-a dezamagit crunt in 2011?”

E putin cam devreme pentru un bilant deoarece mai sunt doua saptamani pana se termina 2011 si inca mai sunt sanse sa castig la loto, sa ma indragostesc, sa ma marit, sa fac un copil, sa ma mut pe o insula insorita,etc  ca tot zice lumea ” nu aduce anul ce aduce clipa” asa ca o sa fac bilant dupa 11 luni trecute si petrecute in 2011 urmand ca la cumpana dintre ani sa mai fac unul.

Asadar, ca la horoscop incepem cu :

1. Sanatate: anul a inceput cu doua operatii la dinti, cu umflaturi si vanatai de ziceai ca-s batuta, apoi a mai continuat cu unele probleme digestive, cu stat la pat, vomat, baut doar ceai cateva zile, cu ceva episoade de raceala dar in rest sa zicem ca a fost ok.

2. Bani – puteau fi mai multi dar bine ca n-au fost mai putini, si  am reusit sa-mi indeplinesc niste dorinte legate de reamenajarea caminului meu, incat dupa o luna de dormit „pe strazi” cand m-am reintors acasa eram ca si la hotel, nimic nu mai era cum stiam. Acum m-am obisnuit si mai vreau si alte schimbari.

3. Munca – la acest capitol nu ma pot plange, am avut de munca din plin, in ultimele luni statul peste program la servici s-a transformat intr-o regula, defapt nici nu mi se mai pare normal sa plec la ora 4 acasa, musai sa stau in plus ca sa nu ma plictisesc acasa. Abia astept 15 ianuarie.

4. Calatorii – daca e vorba de calatorii in timp, destea am facut plimbandu-ma adesea prin amintiri, traind verile de alta data, suspinand dupa scoala, colegi, prieteni sau visandu-ma maritata cu doi copii, cu vila si piscina.

5. Dragoste – v-am anuntat eu acu vreo luna ca toate horoscoapele mi-o zis indragosteala peste urechi anul asta dar na dezamagire ca n-a fost asa,  dar toti ati sarit ca-s prea grabita, deasta zic ca mai dau sanse acestui an sa ma uimeasca, sa se alinieze planetele, luna sa fie in nu stiu ce zona si sa iasa bine. Asta sa nu mai ziceti ca-s pesimista 🙂

La cumpana dintre ani o sa revin asupra acestui subiect intr-un alt mod si o sa trag o concluzie asupa acestui an, poate chiar acord si o nota.

Pana atunci va las pe voi sa ma evaluati sau sa va evaluati!

Griji!

Toti cei care muncim ne confruntam zi de zi cu probleme, obstacole, neplaceri, discutii neplacute, stress, atmosfera tensionata, momente de panica pana la gasirea unor solutii. Tot acest „frecush pe ghetush” (cum il numesc eu) ne afecteaza pe noi foarte mult.

Munca ar trebui sa ne innobileze sufletul dar de multe ori se intampla contrariul, munca ne intuneca sufletul, ne da o stare de agitatie si neliniste.

Mi se intampla de foarte multe ori sa plec de la job si sa fiu ca o oala sub presiune, sa aud voci in mintea mea, sa nu pot sa ma detasez de atmosfera de acolo, de starea aia de proasta dispozitie. Sa simt totul ca un bolovan care ma apasa.

In mod normal in momentul in care plec de la birou si inchid usa ar trebui sa las totul acolo, sa scap de acea stare de agitatie, sa revin la viata mea normala. Din pacate nu pot oricat de mult incerc. Uneori si noaptea visez cu jobul si asta ma face sa-mi pun semne de intrebare.

Clar nu pot face o distinctie, nu pot trage linie intre viata personala si munca.

De multe ori duc cu mine la job nelinistile si grijile de acasa, starea care o am si asta clar se transpune in munca mea, ma face poate sa fiu mai ineficienta, sa lucrez mai incet, sa nu gasesc solutii la fel de repede.

De ca se intampla asta? Poate pentru ca si munca e tot parte din viata noastra, pentru ca prea putine joburi iti confera liniste, pentru ca nu sunt destul de matura si transanta, pentru ca las sa ma afecteze prea mult unele lucruri.

Voi reusiti sa va detasati de problemele de la job in momentul in care plecati de acolo? Puteti sa va controlati starea care o aveti si sa va concentrati maxim la job atunci cand aveti o problema personala?

Cat la suta?

Suna ceasul dimineata, te trezesti bezmetic, constientizezi ca-i luni si te pregatesti sa pleci spre munca. Te impiedici in toate lucrurile incercand sa reusesti sa iesi la timp din casa, ca nu vrei sa intarzii chiar de luni. Toata lumea cunoaste entuziasmul si sentimentul care te incearca luni dimineata.

Trece ziua, ajungi acasa, tarziu evident pentru ca poate ai stat peste program, ai fost in n locuri sa rezolvi x probleme, asta in cel mai fericit caz, sau doar ai batut drumul degeaba. Ajungi acasa tarziu, rupt de foame si oboseala, mananci ceva, fac un dush butonezi putin tv-ul macar rubrica meteo sa o vezi, apoi te invarti putin prin casa, iti citesti mailurie, vorbesti la telefon si realizezi ca a trecut demult ora de culcare. Te mobilizezi sa adormi repede stiind ca dimineata iar iti urla alarma cu noaptea-n cap.

Si uite asa trece si ziua de marti, parca trasa la indigo cu ziua de luni, si te trezesti miercuri cu gandul spre vineri, si zboara si ziua de miercuri tot in acealasi ritm alert, si cand auzi joi dimineata alarma iti vine sa iei telefonul sa suni la job sa zici ca esti bolnav. Esti bolnav doar la gandul ca iarasi alergi de colo colo, ca mintea ta trebuie sa dea solutii imediate, ca trebuie sa rezolvi y probleme  aparute in mai putin de 1 minut, ca trebuie sa fi mai eficient, sa nu mai trebuiasca sa stai peste program la job. Si seara cand ajungi acasa nu-ti doresti decat liniste si sa dormi.

Si e vineri. Si parca prinzi curaj, stii ca trece ziua si e weekend. In sfarsit chiar daca stai 12 ore la munca seara e doar a ta, nu te mai streseaza nici alarma de a doua zi, nici gandul ca poate n-ai trimis x mail, nici dorinta de a fi mai bun.

E doar timpul tau, in sfarsit traiesti pentru tine. Acum ai timp si de viata persoanala, poti sa te rasfeti gatind, plimbandu-te, iesind cu prietenii, mancand nesanatos in oras, tragandu-ti picioarele pe strazi si admirand peisajele.

Si dai nas in nas cu studentii si te gandesti ca si tu ai fost student si aveai viata personala, ca stateai la taclale la un suc ore in sir, ca nu se intampla nici o tragedie cand chiuleai de la cursul de igiena la care oricum dormeai doar ca dadeai impresia ca esti treaz sau visai peste mari si tari si auzeai doar in surdina glasul cuiva care oricum nu te putea trezi din visare.

Si-ti doresti sa mai fi si tu macar odata asa, sa traiesti pentru tine, sa ai viata personala si in timpul saptamanii dar….te trezesti cand dai cu capul de stalp si te intrebi cat la suta e viata personala si cat la suta e munca, stress, nervi, agitatie?

Voi cand va traiti viata? in weekend sau tot timpul?