Frucola!

De cele mai multe ori atunci cand trebuie sa cumpar un cadou ma aflu intr-un moment de cumpana. Ma gandesc zile in sir ce as putea cumpara, ce i-ar placea persoanei respective sa primeasca, dar de multe ori nu ajung la o concluzie, asa ca o iau la pas prin magazine in speranta ca o sa vad ceva ce o sa ma inspire. De putine ori sunt inspirata si stiu exact ce vreau dar si asa se intampla sa nu gasesc sau ce gasesc nu se incadreaza in buget. Stiu ca familia si prietenii sunt nepretuiti dar cu toate acestea bugetul e limitat. Pentru cei mai multi gestul conteaza si nu esenta, surpriza e mai importanta decat cadoul in sine.

Ma gandeam ce primeam eu cand eram mica. Stiu ca invitam verisorii si prietenii apropiati la mine, mama facea supa de pui cu taietei, piure de cartofi cu carnita, si singur ceva dulce- prajitura, tort nu-mi amintesc sa-mi fi facut mama. Si tata ne cumpara suc, va amintiti ce gust avea frucola? era asa de sifonat si avea un gust foarte bun, mi-a ramas imprimat in memeorie. Ce cadouri primeam atunci? De la familie primeam hainute, carti, jucarii dar si cadouri gen pasta de dinti, periuta de dinti, sapun, spray sau oje. Daca primeam o pasta de dinti Cristal sau un spray de la Farmec eram cea mai fericita. Nu mai zic de o oja rosie, era ceva deosebit. Produsele de ingrijire se gaseau greu, in specail un spray sau un sapun frumos mirositor. Imi amintesc ca bunica si mama tinea sapunul intre haine ca sa parfumeze si hainele. Poate ca in orase se gaseau mai usor anumite produse dar la tara nu era tocmai simplu.

De multe ori aduceam din Bucuresti produse de ingrijire, vopsea de par si materiale din care ne faceam rochite, fustite, etc. Magazinul Bucur Obor era ca un mall pentru mine, il vedeam foarte mare si stiu ca ieseam fericita de acolo pentru ca staruiam foarte mult pana obtineam o papusa. Am iubit si iubesc inca papusile, papusile adevarate – Aradeanca. Mai am si acum cateva care au scapat trecerii timpului.

Sunt gusturi, mirosuri si lucruri care le am in memorie din perioada copilariie, s-au imprimat bine acolo si din cand in cand le scot la iveala ca sa ma stampar de dorul lor.

Va amintiti care este cel mai frumos cadou pe care l-ati primit in copilarie? Sau poate cel mai frumos cadou pe care l-ati facut? Se pot compara cadorile copilariei cu cele de azi?

E vremea colindelor!

Imi amintesc ca eram mica, mica, nu mergeam inca la scoala, mergeam la gradinita cand era vreme buna dar in rest stateam acasa. Iarna era iarna la sate, era zapada, erau nameti, sau cand era vreme ploioasa abia iti scoteai cizmele din noroi. Asa ca de toamna pana primavara stateam acasa cu mama. Fratele meu mergea la scoala, tata la servici iar eu cu mama eram casnice.

Dupa ce mama pregatea micul dejun si hranea toate animalele isi lua lucru de mana. Torcea lana pe care apoi o vopsea si tesea verinci (paturi) sau croseta sosete de lana, facea pulovere sau cosea fete de mese, sau prosoape care se puneau la icoane. Lucru foarte migalos, care iti lua mult timp dar in acele vremuri din maini se imbraca toata casa, cat era iarna de mare femeile nu stateau deloc, munceau pana seara tarziu si isi faceau cele trebuincioase pentru casa.

Asa imi amintesc eu perioada premergatoare Craciunului, stand la caldura in casa si lucrand, evident ca ma implicam si eu, trebuia sa-mi dea si mie ceva de facut pentru ca altfel nu aveam liniste. Uneori desenam sau decupam din reviste si apoi le lipeam pe coli albe, alteori crosetam sau coseam ceva.

Cum nu era program la TV decat cu portia si de radio ne mai saturam in perioada Postului Craciunului colindam, o puneam pe mama sa colinde ca sa invat si eu sa colind.

Colinda mult acest colind dar si altele:

Voi ce amintiri legate de colinde si Craciun aveti? Obisnuiti sa mai colindati acum?

Wake me up!

M-am trezit plictisita, fara chef de viata, parca toate ma enerveaza, parca nimic nu-mi place. Intr-un cuvant  sunt o printesa mofturoasa, stramb din nas si dau din gene.

Nu ma plac nici eu cand sunt intr-o astfel de stare dapoi cei care imi stau alaturi. Am incercat o baie calda cu sare de baie cu aroma de ciocolata, dar in loc sa ma relaxeze parca mi-a intors stomacul pe dos si m-a facut si mai melancolica si lipsita de viata.

Mno ce sa fac ca sa scap de starea asta?

Am pornit youtubul si am pus muzica, am inceput sa dansez, sa ma stramb in fata oglinzii, sa cant si sa dansez. Parca era ceva mai bine. Apoi mi-a venit in minte o faza de cand eram mica: aveam o prietena din Brasov care venea in vacanta la bunici si care din pacate isi pierduse mama printr-un accident stupid. Bunica ei insa pastrase hainele si pantofii acesteia si noi de cate ori aveam ocazia imbracam rochiile si pantofii cu toc. Era un adevarat circ, credeam ca suntem cele mai frumoase doamne. Abia ne tineam echilibrul pe tocuri dar defilam asa pe strada si prin casa, faceam parada modei, cantam, radeam, era cea mai adevarata distractie.

Asta am facut si acum, m-am imbracat total aiurea, mi-am pus margele colorate la gat, tocuri si am inceput sa dansez in fata oglinzii. Distractie maxima. Incercati daca nu ma credeti.

Sa aveti un weekend minunat, sa radeti si sa va distrati!

Mic sau mare?

Traim intr-o lume in care „mare” inseamna foarte mult pentru noi. „Mare ” a devenit un punct de reper si un ideal. Daca cineva are o casa mare automat exclamam „ce casa frumoasa!”, daca cineva are o masina cu un motor mare si puternic iarasi suntem incantati iar daca cineva are o functie mare iarasi starneste admiratie si respect.

Femeile isi doresc sa aiba fundul mare (bombat), sanii mari, buzele mari, etc iar barbatii sa fie mari in statura si nu numai, sa aiba muschii mari  si bine definiti, etc.

De mici ne dorim sa ajungem mari si sa fim inconjurati de lucruri mari chiar daca uneori aceste lucruri ne depasesc, chiar daca mare nu e intotdeauna potrivit pentru noi, chiar daca mare mai mult dezavantajeaza decat avantajeaza.

De cand ma stiu nu mi-au placut lucrurile mari, imi amintesc ca eram mica si toate zilele mi le petreceam alaturi de prietena mea, ne jucam si mancam impreuna, mergeam in pivnita si alegeam marul cel mai mare si mai frumos si i-l daruiam ei iar pentru mine alegeam marul cel mai mic. Mama ma certa, imi explica ca ar trebui sa fac exact invers sa aleg pentru mine ce  e mare si frumos si sa las pentru altii ce e mic mai ales ca eu eram mai bolnavicioasa, palida, iar prietena mea era sanatoasa, avea tenul frumos cu rosu in obraji.

Daca e sa aleg o bijuterie mare, impunatoare dau inapoi, imi plac cele mici, finute, cu pietricele mici care nu sunt foarte impunatoare,  discrete si cu bun gust.

Pot spune ca barbatii imi plac inalti si bine facuti, niciodata nu am fost atrasa de barbatii scunzi sau slabi, mai bine asa mai pufos decat piele si os. Poate ca in bratele unui barbat bine facut ma simt in siguranta, ma pot ascunde acolo.

Ce preferati? Mare sau mic?

De ce nu simti?

Trebuie sa simti frig ca sa cauti caldura, trebuie sa simti caldura ca sa te asezi la umbra, trebuie sa simti sete ca sa bei apa, trebuie sa simti foame ca sa mananci, trebuie sa simti ura ca sa poti uri, trebuie sa simti tristete ca sa plangi, trebuie sa simti iubire ca sa poti iubi….

Multa lume se plange ca nu mai simte sarbatorile la fel cum le simtea odata si isi fac foarte multe probleme din aceasta cauza, se simt tristi. Eu zic ca acest lucru este perfect normal.

Craciun si Revelion anii’ 80

– bradul se impodobea cu vata, cu globuri homemade din cartoane si stanioluri, iar bomboianele erau din zahar pastrate de la an la an

– pene de curent, stat la lumina lumanarii

– cadouri modeste, de suflet

– la sate era mult tineret care umbla toata noaptea din casa in casa ca sa vesteasca Nasterea Domnului

– prajituri se faceau in casa si doar de sarbatorile mari pentru ca era greu sa gasesti un unt, o ciocolata, o nunca de cocos etc

– se manca in seara de Craciun o portocala si se lasa coaja langa o sursa de caldura ca sa miroase frumos in casa

– beneficiam de cateva ore de program la televizor si vizionam si noi un film

– lumea se aduna impreuna, stateau la o cafea si aia greu procurata, discutau pe teme culturale, isi expuneau reusitele si visau impreuna la un viitor mai bun

– haine noi de doua ori pe an

– mergeau la Biserica, salutau cunoscutii si se invitau la colindat unii pe altii

– revelionul se facea de cele mai multe ori in sufragerie, alaturi de prieteni si programul de la TV, si nu uitati era doar o singura televiziune si radeam de glumitele si scenetele expuse un an intreg.

– Abia asteptam noaptea de anul nou si refuzam sa adormim ca sa nu pierdem programul de la tv

– nu erau multe restaurante, nu oricine isi putea permite un astfel de revelion

…

Craciun si Revelion anii ‘2000

– brad de plastic, nu se mai pun bomboane in pom, betele de toate cloriile, globuri pe alese, podoabe de tot felul ca iti iau ochii

– multa lumina, orase tot mai frumos impodobite fara pene de curent

– cadouri multe, diverse, multi mosi, multa stralucire si grandomanie

– prajituri si mancare comandate de la firme specializate

– fructe de toate felurile si multe bunaciuni ne invadeaza camarile si frigiderele

– televiziuni multe, colinde putine, filme cu tema „Craciun”

– tineret putin la sate, colind mai putin

– fiecare isi face Craciunul in familie, cauta liniste si relaxare, vrea sa scape de harmalaie, de pus si strans masa

– butonat retele sociale, telefoane, trimis mesaje gasite in online

– haine noi de cate ori iti permite bugetul

– revelion in piata cu artificii si spectacolele artistilor, revelion de lux in locatii de vis, revelion acasa si dormit dupa un pahar de sampanie

– butonat tzashpe programe care nu-ti scot nici macar un zambet ci promoveaza nuditatea, prostia si sexul

– masa cu toate bunatatile de care deja esti satul de la Craciun

– mancat in mall mancare nesanatoasa de la branduri cunoscute

….. mai adaugati voi… dar ati prins ideea – lumea a evoluat, e totul schimbat, noi nu mai suntem copii, suntem adulti, nu ne mai entuziasmam de o portocala, nu ne mai bucuram ca odinioara de lucruri marunte, avem prea multe ca sa ne bucuram de putin. In plus invazia asta comerciala de multe ori ne sterge orice urma de entuziasm din suflet.

Cu toate acestea sunt sigura ca atunci cand ai copii traiesti emotiile copilariei alaturi de ei, te entuziasmezi cand vezi Craciunul prin ochii lor.

Cel mai frumos Craciun si cele mai frumoase sarbatori sunt vazute prin ochi de copil, nimic nu se compara cu sinceritatea, inocenta, entuziasmul, energia, iubirea care o emana aceste fiinte mici si parintii sigur pot confirma acest lucru.

Dar nu vreau sa ne intristam – desigur ca dragostea cu care suntem inconjurati, bucuria familiei atunci cand descopera cadourile, masa in familie, relaxarea si alte lucruri marunte compenseaza oarecum si ne face sa simtim sarbatorile chiar daca nu la cea mai inalta cota.

Atunci cand ne multumim cu putin sigur primim mai mult!

Craciun, iar!

Daca totul este ciclic, uite ca am ajuns iarasi in perioada Craciunului. Pe ultima suta de metri as putea spune. Nu stiu daca noi adultii reusim sa simtim in suflet, ca un copil aceasta sarbatoare desi sunt sigura ca ne straduim si incercam pe cat este posibil sa nu ne lasam coplestit de probleme ci sa vedem Craciunul prin ochii de copil, sa ne bucuram si sa facem sa ne vibreze sufletul.

In ajutorul nostru vin podoabele care imbraca orasul, zapada care se asterne pejos, Mosul si spiridusii care ne ajuta in alegerea cadourilor.

In fiecare an alergatura dinaintea Craciunului imi transmite o stare de agitatie, abia astept sa treaca, sa vina Craciunul, sa ma relaxez, sa stau alaturi de familie, sa mancam bunaciuni, sa ne bucuram de aceaste sarbatori frumoase.

Stateam si ma gandeam care a fost cel mai frumos Craciun petrecut vreodata? Si mi-am dat seama ca toate au fost aproximativ la fel, acelasi cadru- familia, bunaciunile traditionale, pe ici pe colo cu mici schimbari, colindatul din casa in casa in copilarie si adolescenta, asteptatul colindatorilor acum, impodobitul bradului, lenevitul, bucuria cadourilor, mesajele si urarile de sarbatoare. Nu as schimba asta, nu ma vad altundeva de sarbatoarea Craciunului decat acasa.

Care e cel mai frumos Craciun petrecut vreodata? Care este locatia de vis unde ati vrea sa va petreceti Craciunul? Care e felul preferat de macare care nu va lipseste de pe masa?

Dulciurile copilariei!

Copilarind intr-o lume a satului unde singurele locuri de unde puteai cumpara ceva era cooperativa si bufetul, unde dulciurile erau limitate, cofetaresele erau mama si bunica. In fiecare duminica aveam ceva dulce la desert. Imi amintesc si acum gustul acela minunat, mirosul si aroma care invada intreaga bucatarie.

1. Placinte cu branza sau varza pe lespede – mama le face foarte subtiri si bine umplute, cu aluat dulce, branza dulce, sau aluat dulce si branza sarata sau cu varza. Mai rar cu silvoita pentru ca aceasta cand se incalzeste devine destul de lichida si iese siropul pe lespede si face fum mult.

2. Minciunele sau ciureghe – specialitatea bunicii, aluatul se face cu lapte acru (iaurt), bicarbonat, putin zahar sifaina. Se coc in tigaia cu ulei incins. Apoi se dau prin zahar pudra sau zahar vanilat. Nu erau preferatele mele pentru ca mereu aveam probleme cu stomacul dupa ce mancam.

3. Clatite sau liptii – semana mai mult cu pancackes-urile americane. Aluatul se face mai gros si se coc direct pe lespede. Se pot face din faina de grau sau faina de malai si umple cu branza, dulceata, fructe pisate cu zahar, sau chiar zahar.

4. Prajitura cu mere – fie foi de salicara, fie blat umplut cu mere razuite aromate cu scortisoara.

5. Cozonac – cu nuca, mac, cacao. Abia asteptam sa-l scoata sambata din cuptor, si ne tot invarteam in jurul lui sa se raceasca putin sa-l putem incepe.

6. Placinta cu varza, prune sau branza coapta in cuptor. In zona noastra se mai numeste cocorada. Coapte in cuptorul de paine au un gust aparte.

7. Zahar ars cu seminte de floarea soarelui sau dovleac. Faceam niste cocoloase extrem de bune. Faza proasta e ca mereu ma ardeam si ce ustura.

8. Gogosi cu zahar vanilat – preferatele mele, pufoase, frumos crescute si pudrate cu zahar pudra aromat cu vanilie, un deliciu.

9. Mere coapte – mere umplute cu nuca si caramelizate cu zahar, un adevarat deliciu.

10. Paine cu zahar sau dulceata/silvoita – in lipsa de ceva dulce, de un desert anume, painea cu zahar sau dulceata era mereu la indemana nostra si o savuram cu mare placere. Si acum din cand in cand mananc paine cu zahar.

Ce dulciuri v-au marcat copilaria?

O bradut dragut!

Am realizat cu stupoare ca mai sunt exact doua saptamani si e Craciunul. De azi in  doua saptamani o sa stam toata familia in jurului mesei, o sa ascultam colinde, o sa mancam bunaciuni. O sa vina Mosul cu multe daruri pe care le lasa sub brad. Care brad?

Eu am un bradut micut, din fibra optica pe care o sa-l aranjez frumos ca semn al Craciunului. Nu o sa fac un brad mare, natural pentru ca aici la Cluj nu prea am spatiu, nu vreau sa daram toata casa cu el.

Tata abia a asteptat sa cresc mare si sa zic ca nu mai vreau brad, adica eu as vrea dar el saracu s-a cam saturat sa porneasca prin troiene, pe ghetus sau pe ploaie, polei, frig si ger in padure dupa brad. Si cum timpul in care stau acasa cu ei este mereu foarte scurt ai mei au renuntat sa mai faca brad. Tata uraste sa caute unul in padure iar mama uraste sa-l despodobeasca. In fiecare an imi spun ca daca vreau brad sa-mi fac la casa mea sau sa stau acasa cu ei toate sarbatorile. Cum imi este foarte greu a le fac o asemenea promisiune renunt la brad.

Cand eram mici abia asteptam sa impodobim bradul, cu aceleasi globuri, beteala, luminite si bomboane colorate. Bomboanele le pastram an de an, erau delea din zahar, le schimbam staniolul si le asezam frumos pe brad. Apoi lumea s-a schimbat si am avut si noi bomboane adevarate din fondant, jeleu, si desfaceam usor staniolul, furam bomboanele si lasam doar iluzia ca pe pom ar fi si bomboane, erau doar stanioluri.

Dupa ce trecea Popa cu Crucea il despodobeam, puneam frumos toate globurile si beteala inapoi in cutii, cu mare grija sa nu le spargem si asteptam pana la Craciunul viitor.

In Ajunul Craciunului mirosea asa de frumos a brad in casa incat si acum am intiparit in minte acel miros.

Craciunul are miros de brad si portocale.

Voi faceti brad? Ce varianta alegeti: brad natural sau brad artificial?

Ce miros are Craciunul in viziunea voastra?

Intrebare intrebacioasa reload!

Am scris postul anterior pentru ca vroaim sa vad parerile voastre si sa am o baza pentru acest post.

Vin sarbatorile. Cati se bucura pentru asta?

Imi amintesc anul trecut ca pe toate blogurile lumea spunea ca nu mai e cum era Craciunul odata, ca vremurile s-au schimbat, nostalgia a disparut, bucuria care ne inunda odata sufletele parca s-a evaporat, parca nu ne mai recunostem. Ne intrebam de ce nu mai simtim ce simteam odata?

Imi amintesc ca eram mici si mama ne povestea despre bunica ca nu se bucura de Craciun, ca nu-l astepta, ca avea impresia ca „vine cu bota Craciunul”. Evident mama nu intelegea cum bunica nu se bucura, la fel cum nici eu nu intelegeam. Acum inteleg insa- bunica era vaduva cu 4 copii, nu stia biata cum sa se descurce sa le faca hainute noi, sa puna pe masa bucate alese , era imediat dupa razboi si saracia era mare si nevoile si mai mari. Cum putea sa se bucure ca vine Craciunul?

Cei mai fericiti sunt copiii. Niciodata nu o sa mai simtim in suflete emotia care o simteam cand eram copii. Poate doar atunci cand o sa avem noi copiii, cand ne bucuram prin ochii lor, cand vedem cu cata daruire ii scriu scrisori Mosului, cate emotii au cand deschid cadourile, cate ture fac prin casa pana pornesc la colindat.

Sarbatorile sunt pentru sufletele inocente, pentru cei impliniti sufleteste. Cei care sunt singuri, nu au un loc de munca, sunt bolnavi, sau au alte greutati nu asteapta sarbatorile, pentru ca de multe ori asta adanceste suferinta lor.

Chiar daca nu asteptam Craciunul el o sa vina si aduce cu el o magie, magie care vrand nevrand o sa ne cuprinda si sunt sigura ca si cei impliniti sufleteste si cei mai putin impliniti sufleteste o sa se bucure pentru cateva momente, o sa gaseasca motive care sa-i faca sa zambeasca, sa spere ca urmatorul Craciun o sa-i gaseasca mai fericiti.

Azi am fost la cumparaturi si vreau sa spun ca deja se simte febra sarbatorilor printre rafturi. Eu am cumparat o parte din cadouri mai ales ca am si sarbatoriti luna asta si nu vreau sa ma inghesui pe ultima suta de metri. Ma bucur ca pot sa fiu Mos Nicolae sau Craciun pentru copii, e cea mai mare bucurie a mea cand vine vorba de Craciun.

Zambetele lor sunt implinirea mea.

Voi il asteptati pe Mosu’?

 

Desertul copilariei!

E prima zi oficiala de vara si cum am mintea odihnita, ca-s in vacanta, mi-am amintit de dulciurile copilariei. Ce bunatati dulci mancam noi toata vara!?

Vacantele mele au fost pe culmile dealurilor, nu intr-un oras aglomerat,astfel incat nu aveam la discretie bomboane sau ciocolata, in plus am prins si eu epoca de aur cand nu curgea lapte si miere pe nicaieri dar pentru asta am fost mai fericita as zice.

Painea cu zahar – ati mancat vreodata asa ceva? Felia de paine presarata cu zahar si eventual putin udata ca sa nu cada zaharul. Faza cu painea umeda nu-mi placea, dar painea cu zahar imi place si acum. Cu toate ca zaharul jumatate cadea pe jos era preferata aceasta forma de dulce. Si cum gasca de copii disparea repede si nu le mai dadeai de urma, fugeam repede acasa si ceream o pita cu zahar :).

Painea cu dulceata – la fel ca si painea cu zahar, se realiza foarte rapid. Mancam silvoita si  dulceata de prune cel mai des. Au fost ani in care a facut mama dulceata de fragute, o adevarata delicatese.

Pe langa asta ne facea mama destul de des prajitura, cozonac, placinte, gogosi, clatite, minciunele.

Placitele facute pe lespede au un gust deosebit de bun, nu stiu daca ati incercat vreodata dar va recomand si la fel si clatitele.

Voua ce desert va aduce aminte de copilarie si vacanta?