Arhive pe etichete: familie

Tablou de familie!

Fiecare dintre noi dorim sa pastram vii anumite momente din viata noastra. Si cum facem asta? Cred ca cel mai la indemana sunt fotografiile, mai ales acum cu noua tehnologie cand nu mai ai nevoie de aparat foto ci doar de un smarphone. Dar cu toate acestea se intampla ca acest obiect sa zaca undeva si sa nu poti imortaliza momentul. Sau chiar sa nu poti sa-l scoti in acel moment. Cum era atunci cand l-am intalnit pe sot sa-i spun, stop! Sa facem o poza pentru eternitate, sau atunci cand i-am dat viata, sa opresc doctorii sa fac poze. Sunt haioasa, stiu!

Si atunci ce faci? Atunci te folosesti de minte si incerci sa pastrezi viu acel moment memorabil. Desigur ca uitam mult dar sunt multe imagini importante clasate in mintea noastra.

Am si eu astfel de amintiri, desigur impactul emotional a fost puternic, altfel le uitam.

Tabloul de familie care e pictat in mintea mea arata asa: noi trei tinandu-ne de mana, mergand pe un drum usor serpuit.El e in mijlocul nostru si face legatura dintre noi doi (parintii). Imi pare cel mai sugestiv tablou pentru trei membrii ai familiei. E clar, mergem toti pe acelasi drum care uneori are anumite obstacole dar faptul ca ne tinem de mana arata cat suntem de legati si uniti inte noi.

Mi-as dori sa avem si o asemenea fotografie in albumul de familie, dar pana o realizam e acolo intiparita in suflet si minte.

Anunțuri

Masa in familie!

Aveam cativa anisori si ma trezeam dimineata la ora 6-7 pentru a lua micul dejun impreuna cu tata. Ma lua la el in brate, ma aseza pe genunchii lui, imi facea miezisori si ma lasa sa mananc tot ce era mai bun din farfuria lui. Astfel petreceam si eu timp cu el pentru ca era plecat toata ziua si uneori adormeam seara inainte sa ajunga el acasa.

Seara la cina ne asezam toti la masa, povesteam cum a fost la scoala in ziua respectiva, povesteau si parintii ce au facut peste zi si astfel petreceam timp de calitate impreuna cu familia.

Chiar si mai tarziu cand eu eram plecata la liceu si mergeam in weekend acasa ai mei ma asteptau cu masa pusa si mancam toti impreuna. Povesteam verzi si uscate si ne umpleam burtile cu bunatatile facute de catre mama. Nu mai zic de masa de duminica pentru ca asta era sfanta,  mergeam la Biserica si apoi ne asezam toti la masa.

Atunci cand aveam musafiri mama intotdeauna ne aseza la masa alaturi de ei si eram primii la care ne punea in farfurie, nu ne trimitea la joaca doar ca sa-si faca ei de cap.

La Cluj stateam singura si nu puteam sa mananc in bucatarie, imi duceam tava cu mancare in camera, ma asezam in fata tv-ului sau a calculatorului si mancam. Asa aveam impresia ca nu eram singura.

Asa sunt si acum, consider ca masa e foarte importanta, pe cat posibil incerc sa mancam impreuna, desigur asta se intampla mai des in weekend si seara. Daca eu ajung acasa moarta de foame si nu-l mai pot astepta pe sot sa mancam impreuna atunci cand ajunge el acasa ma asez cu el la masa si povestim ce am facut in ziua respectiva, petrecem timp impreuna.

Consider masa ca pe ceva ce ne leaga, ceva ce ne apropie, si da consider ca dragostea trece prin stomac si ca stand la aceeasi masa si savurand anumite bucate defapt ne legam si mai mult unul de celalalt, cimentam relatia care o avem.

Voi obisnuiti sa stati cu familia la masa? Va place sa luati masa alaturi de cei dragi? Simtiti ca asta va apropie ca si cuplu sau familie?

Vine Mosu!?!

Vine Mosu! cu s nu cu sh. Asa zic copiii, iar mie imi place cum suna.

Sigur vine Mosu la copiii cuminti chiar si la cei mai putin cuminti, nu poate sa lipseasca. Stiti cata emotie se ascunde in aceasta credinta? Copiii cred asa de mult in mos incat nu are cum sa nu vina, nu are cum sa nu le implineasca dorintele si visurile, sa le aduca dulciuri si cadouri minunate. Abia daca mai pot respira la gandul ca mai e putin si vine Mosu, si cand gasesc cadourile in ghetute sau sub brad sunt atat de entuziasmati, veseli si plini de energie incat iti creste si tie sufletul si bucuria lor iti da si tie emotii.

Mi-e tare drag sa vad copiii fericiti ca a venit Mosu, copii care abia respira cand desfac un cadou, copii care nu-si dezlipesc ochii cand il vad pe Mosu. E cea mai frumoasa sarbatoare pentru copii, cea mai frumoasa perioada din an. Poate anul asta o sa avem parte si de fulgii de nea mult asteptati de toata lumea.

Sunt  dezamagita cand vad familii care nu-si doresc copii, persoane care dispun de sanatate, persoane inteligente cu un fond genetic bun, persoane care ar putea sa aiba mostenitori inteligenti, care au ce transmite mai departe.

Eu sunt o mare iubitoare de copii care crede ca implinirea unei familii se face prin copii.

Va doresc sa simtiti emotia si entuziasmul pe care il simt cei mici, sa va bucurati de aceasta perioada minunata, si Mosu sa va aduca cele mai frumoase cadouri!

Pentru cine o sa faceti pe Mosu anul acesta?

Altfel de job!

Cum petreceti o dupa-amiaza obisnuita?

Eu de multe ori am impresia ca acasa am un altfel de job. Gatitul, spalatul, curatenia, adunatul de prin casa, calcatul si invartitul in jurul cozii imi ocupa cea mai mare parte din timp.

Nu zic ca nu imi place dar ma mai satur si eu, doar ca stiti voi fecioarele sunt obsedate de curatenie si atunci acorda mult timp acestei nebunii.

Vara nu prea imi place sa gatesc ca e prea cald in bucatarie, mananc mai multe salate si astfel raresc sesiunea de gatit, si la fel e greu sa calci haine dar si asta trebuie facuta din cand in cand.

Atunci cand ai familie si copii acasa ai un altfel de job!

 

Craciun, iar!

Daca totul este ciclic, uite ca am ajuns iarasi in perioada Craciunului. Pe ultima suta de metri as putea spune. Nu stiu daca noi adultii reusim sa simtim in suflet, ca un copil aceasta sarbatoare desi sunt sigura ca ne straduim si incercam pe cat este posibil sa nu ne lasam coplestit de probleme ci sa vedem Craciunul prin ochii de copil, sa ne bucuram si sa facem sa ne vibreze sufletul.

In ajutorul nostru vin podoabele care imbraca orasul, zapada care se asterne pejos, Mosul si spiridusii care ne ajuta in alegerea cadourilor.

In fiecare an alergatura dinaintea Craciunului imi transmite o stare de agitatie, abia astept sa treaca, sa vina Craciunul, sa ma relaxez, sa stau alaturi de familie, sa mancam bunaciuni, sa ne bucuram de aceaste sarbatori frumoase.

Stateam si ma gandeam care a fost cel mai frumos Craciun petrecut vreodata? Si mi-am dat seama ca toate au fost aproximativ la fel, acelasi cadru- familia, bunaciunile traditionale, pe ici pe colo cu mici schimbari, colindatul din casa in casa in copilarie si adolescenta, asteptatul colindatorilor acum, impodobitul bradului, lenevitul, bucuria cadourilor, mesajele si urarile de sarbatoare. Nu as schimba asta, nu ma vad altundeva de sarbatoarea Craciunului decat acasa.

Care e cel mai frumos Craciun petrecut vreodata? Care este locatia de vis unde ati vrea sa va petreceti Craciunul? Care e felul preferat de macare care nu va lipseste de pe masa?

Jobul, un ideal?

 

Inca din primul an de scoala ne pragatim treptat treptat pentru ceea ce inseamna cariera, pentru o viata mai frumoasa si mai placuta, dar si usoara in acelasi timp. Visam sa fim aviatori, doctori, profesori, soferi, luptatori, printese, sau mai stiu eu ce.

Facem scoala peste scoala, terminam liceul si atunci apare prima intrebare adevarata- ce vreau sa fac mai departe? apoi alegem facultatea si drumul pe care vrem sa-l urmam. Terminam facultatea si ne aprofundam studiile, facem masterate si doctorate si apoi vine timpul sa muncim.

Imi amintesc cand mi-am luat licenta ca trebuia sa fac urmatorul pas, sa muncesc. Dar ce sa muncesc? cautam in ziare si pe site-uri dedicate joburi in domeniu, si nu gaseam, si atunci m-am gandit oare ce as putea face? si asa am ajuns sa lucrez pe domeniul comercial si economic desi sunt inginer.

Nu mi-a fost simplu si nici acum nu imi este dar aveam nevoie de bani, din ceva trebuie platite facturile, ceva trebuie sa faci, nu poti astepta sa-ti cada din cer.

Sunt destul de conservatoare, sunt la al doilea job, recunosc ca imi place stabilitatea, si ca de multe ori aleg stabilitatea decat un job care azi poate fi si maine nu.

Nu e jobul ideal, dar cand ma trezesc dimineata nu ma duc cu groaza la job, stiu ca e o noua zi, ca pot aparea probleme dar stiu ca sunt si capabila sa gasesc solutii, si chiar daca uneori zic „am avut o zi cat China” dupa o noapte de somn imi revin.

La primul job am avut o perioada groaznica, in care nu-mi doream sa mai merg la job, imi era extrem de greu dar am rezistat si in asemenea conditii dar cand s-a invit oportunitatea sa plec nu m-am uitat in urma, am pasit sigura spre altceva.

E important sa-ti placa ceea ce faci, sa nu simti jobul o povara grea, sa-ti placa sa muncesti, sa nu te complaci in anumite situatii la nesfarsit. Am vazut multe persoane pasionate de ceea ce fac, care nu s-ar vedea intr-un alt loc, jobul le aduce implinirea necesara. Pana la urma 80% din viata ne-o petrecem la job, colegii si locatia sunt o a doua casa pentru noi, uneori stam mai mult cu ei decat cu propria familie, iar daca relatiile nu sunt ok si suntem mereu nemultumiti jobul e o adevarata povara care ne poate duce la depresie.

In ziua de azi joburile bune se gasesc greu,un job bun e foarte vanat, lumea se bate pentru el, daca te uiti pe site-urile de profil nu prea ai ce sa alegi, vorba mea ” videochatul ne mananca viata”.

Evident ca muncim pentru bani, altfel am face volutariat, nu ne-ar trebui contract de munca, si ca in tara noastra joburile sunt slab platite, dar rau cu rau si mai rau fara de rau, nu prea putem zice nimic. Dar vorba unui coleg „o sa treaca si criza asta, trebuie sa vina si vremuri mai bune.”

Eu cred ca patronii nostrii nu ne pot plati la adevarata valoare, nu-si permit sa ne plateasca toate calitatile pe care le avem si nici nu ne iubesc asa de mult incat sa ne puna si pe noi printre prioritatile lor, altfel cum s-ar imbogatii ei? cum ar mai exista clase sociale ? dar totusi nu trebuie sa-si permita luxul de a-si bate joc de noi, eu cred ca roata pana la urma se intoarce si o sa ajunga si ei jos si noi deasupra.(poate nu in lumea asta, dar plata fara rasplata nu exista)

Sunteti multumiti de jobul pe care il aveti? Va impliniti prin munca? Ce faceti atunci cand munca va nemultumeste? va complaceti sau luati imediat atitudine?

 

 

 

 

Leapsa! me! life! feeligs!

Ca sa ma racoresc sau sa ma incing mai tare (nu ma pot hotari) am primit o leapsa de la Aniela care se numeste ” Un om, o viata si multe sentimente!”

Ce crezi că determină pe un om să fie domn?

Educatia, personalitatea, fondul genetic, cei 7 ani de acasa.

2.Dacă ar trebui să alegi între familie şi persoana iubită ..pentru a fi fericită”Ce ai alege”?

Am mai spus asta, cred ca trebuia sa fiu balanta pentru ca imi place echilibrul, si mereu incerc sa impac si capra si varza. Fara parinti si familie n-as fi eu si chiar nu as vrea sa fiu niciodata pusa in postura de a renunta la ei in favoarea unui iubit si nici nu cred ca as putea, ii iubesc prea mult, trebuie sa gasesc o cale de mijloc.

Fericirea mea vine de la cei care ma iubesc si ma inteleg.

3.Ce fel de personalitate ai?

Nu am o personalitate puternica, de multe ori mi-am dorit sa nu-mi pese, sa calc in picioare, sa ma pun pe mine pe primul loc dar n-am reusit niciodata. Eu sunt altfel! Am o personalitate care se modeleaza dupa dorintele celorlalti atunci cand merita.

4.De ce unele persoane,atunci când pierd persoanele iubite..au impresia că nu mai are nici un rost să înceapă altă relaţie?

Pentru ca doare! Pentru ca ranile au nevoie de timp ca sa se vindece! Pentru ca esecul naste frica! Pentru ca asa trebuie sa fie!

5.Cum te simţi atunci  când ura te cuprinde?

Nu cred ca urasc pe cineva sau ceva. Mereu am incercat sa nu dezvolt astfel de sentimente. Sunt persoane care imi sunt antipatice, nu le agreez dar le ocolesc sau sunt lucruri pe care zic ca le urasc dar niciodata n-am simtit in adancul sufletului acel sentiment si nici nu as vrea sa se intample asta vreodata. Cred ca sunt doar lucruri care nu imi plac, nu-mi convine, nimic mai mult, si cand zic ca urasc e doar un mod de a spune.

Cine vrea sa preia leapsa?

O saptamana minunata!