Frucola!

De cele mai multe ori atunci cand trebuie sa cumpar un cadou ma aflu intr-un moment de cumpana. Ma gandesc zile in sir ce as putea cumpara, ce i-ar placea persoanei respective sa primeasca, dar de multe ori nu ajung la o concluzie, asa ca o iau la pas prin magazine in speranta ca o sa vad ceva ce o sa ma inspire. De putine ori sunt inspirata si stiu exact ce vreau dar si asa se intampla sa nu gasesc sau ce gasesc nu se incadreaza in buget. Stiu ca familia si prietenii sunt nepretuiti dar cu toate acestea bugetul e limitat. Pentru cei mai multi gestul conteaza si nu esenta, surpriza e mai importanta decat cadoul in sine.

Ma gandeam ce primeam eu cand eram mica. Stiu ca invitam verisorii si prietenii apropiati la mine, mama facea supa de pui cu taietei, piure de cartofi cu carnita, si singur ceva dulce- prajitura, tort nu-mi amintesc sa-mi fi facut mama. Si tata ne cumpara suc, va amintiti ce gust avea frucola? era asa de sifonat si avea un gust foarte bun, mi-a ramas imprimat in memeorie. Ce cadouri primeam atunci? De la familie primeam hainute, carti, jucarii dar si cadouri gen pasta de dinti, periuta de dinti, sapun, spray sau oje. Daca primeam o pasta de dinti Cristal sau un spray de la Farmec eram cea mai fericita. Nu mai zic de o oja rosie, era ceva deosebit. Produsele de ingrijire se gaseau greu, in specail un spray sau un sapun frumos mirositor. Imi amintesc ca bunica si mama tinea sapunul intre haine ca sa parfumeze si hainele. Poate ca in orase se gaseau mai usor anumite produse dar la tara nu era tocmai simplu.

De multe ori aduceam din Bucuresti produse de ingrijire, vopsea de par si materiale din care ne faceam rochite, fustite, etc. Magazinul Bucur Obor era ca un mall pentru mine, il vedeam foarte mare si stiu ca ieseam fericita de acolo pentru ca staruiam foarte mult pana obtineam o papusa. Am iubit si iubesc inca papusile, papusile adevarate – Aradeanca. Mai am si acum cateva care au scapat trecerii timpului.

Sunt gusturi, mirosuri si lucruri care le am in memorie din perioada copilariie, s-au imprimat bine acolo si din cand in cand le scot la iveala ca sa ma stampar de dorul lor.

Va amintiti care este cel mai frumos cadou pe care l-ati primit in copilarie? Sau poate cel mai frumos cadou pe care l-ati facut? Se pot compara cadorile copilariei cu cele de azi?

Exista viata dincolo de FB!

Retelele de socializare au ajuns in ziua de azi sa fie venerate de toata lumea, in special FB care a fost bine promovat de media, cred ca media are intotdeauna un cuvant greu de spus in societate.

Faptul ca munca nu se mai face in ture cum era candva, incepem traziu si terminam tarziu, cu program prelungit 9-10 ore/zi , timpul liber e comprimat. Daca ajungi seara la 7-8 acasa sigur nu mai ai timp sa socializezi si sa iesi cu prietenii. La inceputul telefoniei mobile stateam ore in sir la taclale cu prietenii, era un trend care a trecut, atunci nu aveam minute suficiente incluse in abonament ca sa vorbim, acum avem ore intregi dar nu mai avem timp de taclae, ne rezumam la telefoane scurte.

In schimb avem acces acasa la internet si retelele de socializare. Internetul e accesibil chiar si in tramvai.

Dar cum socializam?

Eu cand ajung acasa deschid mailul, messengerul si FB. Ma uit ce newsletters am mai primit, cine e online pe mess si ce a mai postat lumea pe FB. Eu nu am multi prieteni, am fosti colegi de scoala, colegi de servici, prieteni si rude. Fac parte si din cateva grupuri dar care nu sunt asa de animate, nu se posteaza zilnic.

 Socializarea mea de cele mai multe ori se rezuma la faptul ca am vizualizat postarile celorlalti, am vazut cine e online pe chat, ce s-a mai discutat intr-un anumit grup. Dau like-uri, felicit pe cineva daca are ziua de nastere, eventual postez si eu ceva si gata, imi vad de treaba. Dar cat sunt acasa nu inchid aceste ferestre, mai arunc un ochi din cand in cand, am impresia ca nu sunt singura daca sunt persoane online pe chat sau persoane care posteaza ceva.

Cu putine persoane discut pe chat, putini care ma abordeaza, de cele mai multe ori eu fac primul pas.

Eu consider ca asta nu prea e socializare dar ma gandesc ca decat deloc e bine si asa. In weekenduri incerc sa ma vad cu prietenii, sa stam la un pahar de vorba, sa ma bucur de viata dincolo de FB.

Pe voi va multumeste socializarea de pe FB? e FB doar un trend? sau e o parte din viata vostra?

Lumea e mica, cat o furnica!

De multe ori folosim expresia ” ce mica e lumea!”. Si asa e! E foarte mica, se pare ca ne invartim intr-un cerc, ca suntem niste zale ale unui lant.

Cunosti o persoana noua si la inceput poate nu iti dai seama dar mai tarziu sigur ajungi sa vezi ca  are o legatura cu cineva din cercul tau de cunostiinte. Ma refer la persoane din acelasi oras sau macar tara, ca sigur daca e de peste mari si tari si ajunge prima data in tara ta nu prea are cum sa fie in legatura cu cineva din cercul tau.

Cred ca se formeaza niste afinitati, ca e o chimie intre noi, ca avem ceva in comun, ceva ce ne aduce impreuna. Mereu ne inconjuram de persoane care ne seamana sau care au ceva ce noi ne-am dori sa avem si din pacate nu avem. E bine ca se intampla asa pentru ca alta e relatia cu o persoana daca exista chimie, daca se formeaza o legatura, daca avem lucruri in comun. Se spune ca plus si minus se atrag si asa e dar parca tot e mai bine cand interactionezi cu persoane din lumea ta decat cu persoane cu care nu ai nimic in comun. Probabil relatia de plus si minus functioneaza atunci cand esti dispus sa inveti de la cealalt, cand esti maleabil, cand esti dispus sa-l pui pe celalalt pe primul plan.

Lumea e mare dar e mica!

Cand ati observat ultima data ca e mica lumea?

Transparenta sau inconstienta?

Toti stim ca facebookul a luat mare amploare in ultimii ani si se situeaza pe primul loc la in ceea ce priveste socializarea virtuala. La inceput nu l-am gasit deloc interesant, nu intelegeam prea bine ce se intampla pe acolo dar apoi am inceput sa-l folosesc mai mult. Asa am reusit sa reinod prietenii, sa aud vesti despre persoane despre care nu auzisem nici o veste ani de zile. Asa mi-am regasit colegi din liceu, facultate si prieteni plecati peste hotare. Multa lume nu-i vede rostul dar pe mine m-a ajutat sa mentin anumite relatii prin intermediul acestui site. De jucat nu ma joc, n-am prins acest gust si nici nu as vrea, desi primesc zilnic invitatii in acest sens. Candva ma enervau aceste cereri dar acum le ignor.  

Fac parte din cateva grupuri si asa reusesc sa o surprind pe mama cand ii spun ca eu deja stiu ce evenimente au mai fost pe acasa si ea n-a apucat sa ma puna in tema sau nu i s-au parut importante sa le mentioneze. I-am aratat si ei cum arata facebookul si a fost impresionata sa vada poze cu vecinele sau alte cele.

Despre transparenta sau inconstienta unor persoane as vrea sa discutam. Eu ma consider o persoana deschisa, nu m-am ferit niciodata sa arat cum sunt,cum arat, chiar si pe blog am pus poze. Am destule poze si pe FB dar nu pentru ca sa adun like-uri ci pentru ca cei care ma vad doar in poze imi duc dorul si asa se mai atenueaza. La fel si eu ma bucur sa vad poze de la diverse evenimente, ma bucur si eu de fericirea altora care s-au casatorit, au fost intr-o excursie, au un copil, etc.

Ce nu imi place mie si mi se pare destul de periculos e atunci cand vad poze cu copii dezbracati, sau in diferite ipostaze care nu i-ar face mandrii nici pe parinti, nici pe copii cand cresc, pentru ca fiind o retea asa de mare cu siguranta sunt si persoane cu grave probleme psihice – pedofili, care pot folosi acele fotografii in alte scopuri. Pot trage acelasi semnal de alarma si in ceea ce privesc adolescentele care au tendinta de a se dezgoli cat mai mult, de a-si evidentia sexualitatea. Lumea nu constientizeaza pericolele care se pot ascunde.

La fel nu agreez poze cu bebelusi cu diverse afectiuni si tumori, nu e vorba ca nu empatizez cu suferinta lor, nici pe departe dar de ce trebuie sa ne expunem chiar asa? nici nu stiu daca sunt adevarate? sau sunt doar spammuri? pentru ca lumea stie ca nu poti ramane insensibil la vizualizarea unei asemenea fotografii dar din pacate se da doar share, nu se face mai mult.

Am uitat sa mentionez ca imi place sa particip si la concursuri organizate pe diverse pagini de FB doar ca n-am castigat niciodata, dar mi-ar placea sa castig.

Intamplare intrebacioasa!

Mergeam azi in oras cu busul, unul mai dragut decat conserva verde, si pe scaun langa mine se aseaza o tipa care vorbea la telefon. Eu cu gandurile mele, ea prinsa intr-o conversatie cu o prietena. Vorbeau din ce mi-am dat seama despre o alta prietena care e cu acelasi iubit de trei ani si anul viitor se marita. Nimic neobisnuit dar intrebarea ” ce trebuie sa aiba un barbat ca sa te mariti cu el? ” m-a facut sa-mi intorc privirea, noroc ca aveam ochelarii de soare pe nas si mi-am stapanit reactia de moment pentru ca vroiam sa-i raspund eu ironic ” multi bani in cont, evident”.

Pe cat de iritanta mi s-a parut intrebarea la inceput pe atat a inceput sa ma macine dupa ce am coborat din bus, sa ma faca sa-mi pun si eu aceasi intrebare si sa vad ce raspunsuri as da. Pe langa muschi, gel in par, bani in buzunar ar trebui:

– sa aiba multa dragoste pe care sa ti-o daruiasca

– sa te sustina orice s-ar intampla

– sa aiba rabdare

– sa te iubeasca neconditionat

– sa te respecte

– sa aiba grija de tine

– sa-ti inteleaga nevoile

– si multe altele, pentru ca nu vreau sa fiu foarte „deep”

V-ati pus vreodata intrebari de acest gen?

 

Cine are are, cine n-are n-are!

Mi-am lipit ochii de vitrina care ascundea in spatele ei un frumos inel cu diamant, l-am admirat, apoi am suspinat in gand si mi-am zis: eu nu o sa port niciodata un diamant.

Am vazut imagini cu locuri de neatins pentru picioarele mele, si am suspinat pentru ca stiu ca talpile mele nu vor simti acel pamant.

Am admirat rochii, pantofi, genti facute de creeatori renumiti si am simtit ca o sa raman cu admiratia, nimic mai mult.

Sunt multe lucruri, obiecte, locuri care vor ramane la nivel de vis pentru mine. Sunt mai mult decat constienta ca nu o sa-mi indeplinesc aceste dorinte, ca sunt imposibil de realizat avand in vedere statutul meu actual.

Am tras aer in piept… sunt oameni care n-au unde sa puna capul, copii care sunt bolnavi si n-au acces la tratament, oameni care se hranesc din gunoaie dar care viseaza si ei la ceea ce nu au. M-am intristat mai tare, eu trebuie sa fiu multumita si recunoscatoare pentru ceea ce am, pentru statutul meu, pentru sanatate, pentru familia minunata, pentru prieteni, pentru toate lucrurile deosebite care ma inconjoara.

Ce conteaza ca nu o sa vad niciodata Dubaiul? ca nu o sa simt stralucirea unui diamant?ca nu o sa simt mangaierea unor materiale fine? rafinamentul si eleganta unor pantofi sau a unei genti? ce conteaza ca n-am vazut niciodata marea?

Stiti ce conteaza?

Conteaza sa fi sanatos! restul sunt detalii…

De maine o sa zambesc mai mult si o sa ma intristez mai putin 🙂

Luminile s-au aprins!

Luminile s-au aprins la Cluj si nu numai, chiar daca despre clujeni s-a spus ca anul asta sunt cei mai cheltuitori, orasul este minunat, luminat si aranjat frumos.

Am intrat in cea mai agomerata si scurta luna din an. Scurta? pentru ca trece repede, timpul nostru se imparte in ore multe de munca, batut orasul dupa cadouri, cautat lucruri frumoase pentru noi si cei dragi noua.

E o luna care mereu imi da o stare de agitatie desi incerc sa ma organizez cat de cat pentru a nu lasa totul pe ultima suta de metri. Inca de acum o saptamana am cumparat cadouri de mos pentru copilasii mei dragi,care o sa-mi umple sufletul de bucurie, care asteapta cadouri frumoase de la toti mosii. Si Mosul lui Lilly trebuie sa-si faca datoria.

E vremea colindelor, a cantecelor de Craciun, a luminilor care s-au aprins deja si pentru a nu ramane pe dinafara va indemn sa-i scriei Mosului scrisoare. Sa-i spuneti ce va doriti ca sa nu fie dezorientat Mosul, ca-i batran, in preajma Ajunului ca nu stie ce sa va aduca.

Stiu ca ati fost foarte cuminti, si v-ati facut bine treaba pe parcusul anului si de aceea trebuie sa fiti rasplatiti.

Asadar, strig la apel pe: Ada, Ada Pavel, Altu,Addicted, Artificiality, Black Angel, BlueAngel, Colorbliss, Crocodita, DianaEmma, Dono, Gabriela Elena, Hubba Bubba, Marmotica, Marul, Napocel, Nice, Dragos, Otilia, Julien, Lusio, Pato Basil,Pisicaru,  Rhenus, Roscata, Sburlea, Semafor, Tink3rbe11, Turistclujan, Umograf, Vacitim, Viorel,  si multi alti cititoi si vizitatori sa scrieti aici sau pe blogul vostru ce va doriti anul acesta sa va aduca Mosu?

Eu anul acesta nu o sa fac o lista lunga desi as putea 🙂 sa nu ma subestimati, si o sa scriu asa:

„Draga Mosule, (poti fi Mos Nicolae sau Mos Craciun)

Pentru ca in acest an am fost cumine, am muncit mult, si am incercat sa nu-i supar pe parinti,  te rog frumos sa-mi aduci si mie un singur lucru in acest an:

” ceva ce nu mi-ai adus niciodata si mi-am dorit toata viata”.

Multumesc „

Sunt sigura ca toate dorintele noastre o sa se implineasca mai ales daca ajuta putin si Mosu.

Tu ai un Mos Craciun?

Roscata a initiat un poiect care merita toata lauda Xmas gift xchange si la care m-am inscris si eu. Mi se pare un prilej bun de a intra in contact cu bloggerii, de a le aduce un zambet pe buze.

Initial mi-am dorit sa ma aleaga cineva pentru acest proiect apoi am zis sa fac eu acest pas si l-am ales pe Pato. Nu stiu daca o sa reusesc sa-l surprind, sa-l fac sa zambeasca dar cu siguranta o sa aiba emotii atunci cand o sa deschida pachetelul de la mine.

Apoi am vazut ca Dragos vrea sa ma cadoriseasca cu un crocodil :))) Cred ca acum il pescuieste la copca. Astept cu mare interes cadoul 🙂

Va invit si pe voi sa participati la aceasta initiativa, sa ne bucuram impreuna de sarbatorile de iarna, sa daruim zambete celor din blogroll si nu numai.

Ce spuneti?

Leapsa! primul sau prima?

Cum demult n-am mai facut o leapsa, uite ca Marmotica mi-a pasat una.

Cine a fost primul meu comentator? pai a fost tocmai Nasa, din echipa gunoierilor, la primul meu post pe blog. Asa frumos scria, si acum imi amintesc multe posturi de pe blogul ei, cate poznai facea cea mica si ce talent de povestitoare are. Pacat ca nu mai scrie.

Primul blog citit a fost cel a lui Dono, aici am cunoscut-o si pe Marmotica si pe alti gunoieri frumosi. Din pacate ei sunt ocupati cu alte lucruri dar ma bucur ca va am pe voi alaturi de mine, cei care scrieti postari frumoase zi de zi, cei de la care invat multe lucruri, cei care imi alungati singuratatea, cei care imi treceti pragul si lasati comentarii, cei cu care impart bucurii si tristeti, cugetari sau vorbe in vant, si anume : Addicted, Artificiality, Castiel, DianaEmma, Marmotica, Napocel, Nice, Pato, Roscata, Rhenus, Tink3rbe11, Turistclujan, Vacitim, Colorbliss, Umograf, Otilia, Lusio si multi altii.

Incercati si voi leapsa asta?

Prajitureste de nu se mai opreste!

Toamna. Rece. Brrr.Vant puternic si rece. Nori negrii pe cer. Stazi aproape goale. Lumea ratacita merge in pas alert parca spre nicaieri. Hainele groase au fost scoase de la naftalina. Cizmele dar si pantofii stau frumos pe rafturi asteptand cumparatori. Caciula si manusiile urmeaza sa intre in garderoba de zi cu zi. E toamna si-i frig.

Caldura in casa. Atmosfera plictisitoare. Nu se aude nici o galagie. Si facebookul e gol. Blogurile parasite. Nimeni nu mai scrie?

Eu? prajituresc. Am facut un chec. Am observat ca in anotimpul rece cea mai mare placere  a mea este sa bucataresc, ori gatesc ceva interesant- am si acum in cuptor ceva bun sau prajituresc. Azi am facut un chec. E foarte bun pentru ca tocmai am mancat prima feliuta.

Am sunat ceva prieteni sa-i invit si pe ei. Toti m-au refuzat asa ca impart checul cu voi. Daca refuzati si voi il pap tot singura, ca pot 🙂

 

Enjoy!